Preacucernice Părinte, ce pot face adulții din această comunitate ortodoxă românească, pe lângă participarea la sfintele slujbe? Cum sunt ei, ca oameni?

Ca enoriaşi și membri ai parohiei, românii sunt exemplari: prezenţi, respectuoşi cu cele sfinte, responsabili în privinţa obligaţiilor ce le revin faţă de biserică. Totul este bine în această privinţă. Mi se pare, însă, că avem ceva probleme la alt nivel, acela al „prezenţei împreună în spaţiul public”.

Pentru adulți există multe activități sau manifestări în afara zidurilor bisericii, însă constat cu durere că oamenii sunt foarte puțin disponibili. Nu-i întru totul vina lor, fără îndoială; aşa este viaţa aici. Eu însumi sunt de multe ori nevoit să aleg dintre trei-patru obligații pe cea mai urgentă – lăsând cu regret pe celelalte la care aș vrea să fiu prezent și nu pot. Este vorba, în mod evident, de un deficit de timp, cu care toţi ne confruntăm.

„Voi, românii, aveţi multe de spus Occidentului”

Însă foarte puțin prezenți mi se par a fi românii şi la activitățile în care ar trebui să fie masiv angajați, pentru că de multe din acestea depinde imaginea noastră. Ele reprezintă o mărturie comună în fața străinilor şi o posibilitate de a ne împlini rolul de „ambasadori spirituali” ai marii familii româneşti şi ai valorilor noastre perene.

Din punctul acesta de vedere cred că suntem deficitari, și aici mă refer la români în general, oriunde ar trăi ei, nu neapărat la cei din Strasbourg. Îmi sună în minte cuvintele unui regretat profesor de la Universitarea din Strasbourg, prieten nedezmințit al românilor, cu ceva ani în urmă: „Voi, românii, aveţi multe de spus Occidentului, dar lăsaţi impresia că nu credeţi în valorile voastre şi, mai ales, că nu sunteţi capabili să le promovaţi sau să le apăraţi împreună;  sunteţi admirabili atunci când vă manifestaţi în calitate de «cavaleri singuratici», dar de-a dreptul lamentabili atunci când trebuie să vă uniţi într-un front comun” (Jean Nouzille).

Vă dau un exemplu: este anunţată o conferință a unei personalităţi româneşti la Strasbourg; dacă nu ar veni publicul francez, sala ar fi pe jumătate goală. Aşişderea în cazul concertelor prezentate de corale sau grupuri româneşti, oricâtă publicitate s-ar face în jurul lor, publicul este preponderent francez. Dar după aceea românii se bucură cu toții când citesc în presă că a fost un succes public, cu toate că succesul acela nu li se datorează lor decât în mică măsură.

„Majoritatea românilor din diaspora nu știu să apară toți împreună la un eveniment cu încărcătură națională”

Fenomenul acesta al absenteismului românesc în momentele-cheie comportă câteva consecinţe vizibile sau previzibile care mă îngrijorează, și anume: presa scrisă, vizuală sau vorbită preia acele fapte care provoacă zgomot – furturi, proxenetismn, isprăvile țiganilor noștri etc. – în timp ce evenimentele cu încărcătură pozitivă, cum ar fi comemorările din cimitirele militare româneşti din Alsacia (Soultzmatt şi Haguenau) şi Lorena (Dieuze), ori manifestările culturale diverse, unde ar trebui să vină sute sau chiar mii de persoane, rămân adesea în afara atenţiei presei din cauza interesului limitat pe care românii din Occident li-l acordă.

Urmarea: ziarele şi presa în general le ignoră. Văzând acestea, îmi zic că dacă se va osteni cineva să scrie istoria comunităţilor noastre peste 40 sau 50 de ani în funcţie de ce s-a spus despre ele în presă, va conchide că în 2010 nu existau printre români decât delicvenți, traficanți și proxeneți. Pentru că cele câteva „păcate naţionale” se exportă cu surle şi trâmbiţe, în timp ce tot ce avem bun se afirmă cu timiditate, fără convingere. Este motivul pentru care noi încercăm să fim cât mai vizibili, cel puţin în planul manifestărilor bisericeşti si religioase, participând la viaţa culturală a oraşului prin concerte, conferințe, dezbateri publice, întâlniri comemorative şi orice alte manifesări care ţin de vocaţia noastră.

O comunitate românească poate să se afirme astăzi în Franţa prin foarte multe, pentru că există o permeabilitate, o disponibilitate a francezilor de a descoperi sau redescoperi cultura noastră, mai ales aici în Alsacia – şi mai ales la Strasbourg, oraş al tineretului, al universităţilor şi al numeroaselor instituţii diplomatice, altfel spus oraş al Europei fără bariere şi fără frontiere. Avem nevoie doar de ceva mai multă mândrie „pozitivă”, întrucât aparţinem unei culturi „de o delicată complexitate”, cum spunea Nicolae Iorga. Nu ni se cere decât să o slujim „cu mândrie şi cu smerenie” dacă mi se îngăduie acest paradox, adică conştienţi de ponderea ei şi fără nicio agresivitate „naţionalistă”.

Credeți că românii de aici suferă de un sentiment de inferioritate, fiindcă nu-și asumă identitatea lor?

Mai puțin aici și mai mult în alte părți. Comunitatea românilor din Strasbourg numără foarte mulţi intelectuali. Conştiinţa valorii lor decurge din capacitatea profesională sau din rolul pe care îl joacă în societate: medici, profesori, diplomați, studenţi. Aceștia nu cred că pot să trăiască sentimentul frustrant al inferiorităţii. Există, însă, și o pătură socială mai puțin reprezentată la nivelul conducerii sau al elitelor, dar şi ea este deja indusă în valul acesta al unei bune imagini colective. Sunt foarte puţini cei care s-au plâns că ar fi fost tratați cu lipsă de delicatețe de către francezi pentru că sunt români. Iar în ceea ce mă privește, în cei peste 30 de ani pe care i-am petrecut în Franţa, nu am a deplânge vreun gest sau cuvânt nepotrivit la adresa mea. Acestea fiind zise, nu se poate nega că există în societatea franceză actuală un apriori negativ la adresa românilor, pentru multe altele. Dar lucrurile par a evolua; va depinde, desigur, şi de noi în viitor.

Aceasta ar fi și cauza lipsei de unire între români?

S-ar putea ca o parte din români să-și zică: oricum sentimentul general este acela, nu de dispreț neapărat, dar de desconsiderare a românilor. La ce bun să ne mai zbatem, ce putem schimba noi? Se aud foarte multe și din țară. La ora actuală, presa internaţională preia subiectele de la noi, mai ales pe cele de scandal, și le face cunoscute în afară. Ca să nu mai vorbim de imaginea negativă pe care ziarele o dau despre clasa politică românească, precum şi majoritatea reportajelor transmise la posturile occidentale, care au un caracter adesea mizerabilist. N-am ajuns încă să inversăm cu totul mecanica și să inspire România o imagine preponderent pozitivă în Occident, din păcate. Da, aceste aspecte afectează indiscutabil moralul multora dintre românii trăitori astăzi în afara frontierelor, care se simt derutaţi şi descurajaţi.

Există și francezi care frecventează această comunitate ortodoxă românească?

Foarte mulți, mai ales cei căsătoriți cu românce sau din familii mixte.

Preacucernice Părinte, dacă ar fi să rezumați în câteva cuvinte specificul acestei comunități, care ar fi acestea?

O comunitate mândră că este românească, bucuroasă că își are o biserică a ei, bucuroasă că poate să facă această biserică cât mai frumoasă și asemănătoare cu cele de acasă, bucuroasă că se află aproape de România din punct de vedere geografic, mulţi putând astfel să-şi petreacă Sfintele Sărbători în ţară sau să-şi aducă părinții aici. Comunitatea noastră este o comunitate de oameni aleși, foarte buni credincioși, care respectă biserica, care o apără, și care, luați în ansamblu, dau o imagine excelentă despre România, cu adevărat, cum spunea o ziaristă odată, după ce a stat un timp aici, „buni de puși la panoul de onoare”. Este expresia ei, dar o împărtășesc întru totul, întrucât la cele de mai sus s-ar putea adăuga încă un lucru: în ciuda tuturor dificultăţilor prin care au trecut, românii din Strasbourg au ştiut să rămână uniţi. Oamenii au învăţat să se respecte şi să se ajute: deîndată ce are cineva nevoie de ajutorul celorlalți, sunt foarte săritori și solidari unul cu altul. Formează o familie românească în deplinul sens al cuvântului.

Câți membri numără comunitatea, aproximativ?

Trăiesc la Strasbourg şi în împrejurimi, după părerea mea, aproximativ 1000-1500 de persoane de origine română. Dificil de evaluat numărul lor. Iar în preajmă s-au înfiinţat mai multe parohii româneşti, cum ar fi cea de la Offenburg (Germania), la cca. 30 km distanţă, capela de la Baden-Baden, la cca. 60 km, parohia de la Karlsruhe (Germania), la cca. 90 km, precum şi cele de la Mulhouse (120 km) Freiburg im Bresgau (Germania), la 120 km, Nancy și Metz, fiecare la cca. 170 km distanţă de Strasbourg. Din fericire, parohiile româneşti nu lipsesc în acestă zonă a Europei.

***

Biserica românilor din Strasbourg este deschisă pentru vizită şi documentare oricărei persoane sau grup interesat să cunoască Ortodoxia mai îndeaproape. Enoriaşii „ies” literalmente dintre zidurile lăcașului de rugăciune spre a-i întâlni pe ceilalţi în diferite locuri publice, prin concerte, conferinţe, mese rotunde şi alte participări la viaţa cetăţii. Foarte apreciată de francezi este și corala comunității, compusă în majoritate de studenţi români din Strasbourg. În 2006, aceasta a fost solicitată să reprezinte România, alături de alte grupuri venite din țară, la celebrul târg de Crăciun din Strasbourg.

Pentru informații suplimentare despre parohia ortodoxă română din Strasbourg, istoricul acesteia și evoluția ei de-a lungul timpului, puteți consulta saitul acesteia.

Iată și lista completă a parohiilor ortodoxe românești din Franța.

*** Citiți și:

Biserica românilor din Strasbourg, locul unde copiii învață limba română