Împărăţia Cerurilor este asemenea aluatului pe care luându-l femeia l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată (Mt. 13, 33). În noi toţi este aluatul păcatului, moştenit de la primii strămoşi ai noştri. El a pătruns adânc în toată fiinţa noastră: în suflet şi în trup, în minte, în adâncul inimii, în toată lucrarea noastră, în toate năzuinţele voii noastre. După cuvântul Scripturii, cugetul omului cu deadinsul se pleacă spre cele rele din tinereţile lui (Fac. 8, 21). Pentru a lepăda acest aluat al păcatului şi a pune în locul lui aluatul cel nou al binelui, este nevoie ca omul să se nască din nou prin apă şi prin Duhul Sfânt; pentru aceasta a fost nevoie ca Însuşi Dumnezeu să Se facă om si să altoiască, dacă se poate spune aşa, la firea Sa curată (de păcat) firea omenească, să crească si să înrădăcineze în aceasta toată fapta bună cea creştinească; a fost nevoie să se dea omenirii împărtăşirea cu Însuşi preacuratul Trup şi cu preacuratul Sânge al Dumnezeu-Omului, ca ea să se facă un singur duh şi un singur trup cu Domnul. Tocmai pentru aceasta a şi dat Domnul stăpânire Bisericii pământeşti a săvârşi Taina Împărtăşaniei cu preacuratul Trup şi Sânge al lui Hristos şi prin aceasta a împărtăşi firii noastre aluatul Lui cel Dumnezeiesc, ca să dospească tot ce era pătruns şi întinat de aluatul păcatului. Împărăţia Cerurilor este asemenea aluatului pe care luându-l femeia (Biserica) l-a ascuns în trei măsuri de făină (întreita alcătuire a sufletului - mintea, inima şi voinţa), până ce s-a dospit toată (a devenit sfântă).

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Despre tulburările lumii de astăzi, Editura Sophia, București, 2011, pp. 23-24)