Sfântul Shio (Sisioe) a fost unul din cei treisprezece părinți asirieni ce au fost trimişi în Georgia ca să predice Sfânta Evanghelie.

Sfântul Shio a trăit douăzeci de ani alături de Cuviosul Ioan. Şi când acela, prin descoperire dumnezeiască, a plecat în Georgia, i-a luat împreună cu el, după cum ştim, pe Sisoe şi pe alţi unsprezece ucenici ai săi.

Trei ani au rămas la Mţheta, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu domnitorilor şi poporului de acolo. După aceea au urcat pe muntele Zadeni.

Doi ani mai târziu, într-o noapte, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi Sfânta Nina i s-au arătat Cuviosului Ioan şi i-au poruncit să-i trimită pe ucenicii săi în toată Georgia, pentru misiune.

Cei doisprezece părinţi au mers în diferite regiuni ale ţării, cu binecuvântarea părintelui lor şi a arhiepiscopului Evloghie. Arhiepiscopul i-a sfătuit ca fiecare să ia cu el, ca ajutor şi sprijin, câte un monah georgian. Însă Sisoe, iubind pustnicia, a preferat să plece singur. Cuviosul Ioan nu s-a împotrivit.

– Du-te, fiule, oriunde te va conduce Sfântul Duh. Domnul nostru Isus Hristos mi-a descoperit că vei deveni anahoret şi totodată părinte duhovnicesc a mulţime de monahi. Harul Său să fie cu tine!

Sisoe a plecat spre munţii Sarkineli din Kartala. După ce a trecut prin regiuni pustii, păduri dese şi lanţuri de stânci greu de trecut, a ajuns la Migvime (Migvime în limba georgiană înseamnă peşteră), într-o vale adâncă, pe unde trecea râul Kir. S-a oprit aici şi s-a uitat împrejur. I-a plăcut frumuseţea sălbatică şi desăvârşita izolare a ţinutului. Şi-a ridicat ochii şi mâinile spre cer.

– Doamne, Iisuse Hristoase, a şoptit, aici se va odihni robul Tău! Fă-te ajutor şi acoperământ al meu, cu rugăciunile părintelui şi ale fraţilor mei.

În partea de nord a văii, într-o stâncă prăpăstioasă aflată deasupra râului, a găsit o peşteră. Acolo s-a aşezat, încredinţându-se pe sine cu credinţă proniei şi milei lui Dumnezeu.

De atunci a început să trăiască în asceză severă. Se ruga neîncetat. Dormea foarte puţin. Se hrănea numai cu ierburi sălbatice şi apă.

După un timp, prin asprele sale nevoinţe, şi-a supus în întregime trupul duhului şi a devenit un înger pământesc.

Diavolii cei invidioşi, desigur, foloseau orice viclenie pentru a-l înspăimânta şi amăgi. Deseori, în ceasul în care se ruga, apăreau în faţa lui fie în chip de fiare înfricoşătoare, fie de reptile scârboase, mugind sau urlând groaznic. Într-o noapte, o oaste întreagă de diavoli s-a adunat în faţa peşterii lui. Urlând ca nişte câini turbaţi, duhurile cele mizerabile erau gata să se arunce asupra lui şi să-l sfâşie. Dar Sfântul, netulburat, a ieşit afară şi a stat înaintea lor.

– Blestemaţilor! a strigat. Nu ştiţi oare că sunteţi cu totul neputincioşi în faţa Atotputernicului Hristos? De atâta vreme mă războiţi. Şi ce-aţi izbutit? Nimic. Fiindcă Domnul este puterea, viaţa şi răsuflarea mea. Nu mi-e frică de voi! În numele lui Iisus, „plecaţi de la mine, lucrători ai fărădelegii”!

Într-o clipă diavolii s-au făcut nevăzuţi.

– Călugăr bătut în cap! l-a ameninţat unul înainte să dispară. Căpetenia noastră se luptă acum să-l amăgească pe părintele tău, Ioan. Însă mâine va veni aici. Şi-o să vezi ce păţeşti!

Iubitorul de Hristos Sisoe şi-a petrecut restul nopţii în rugăciune fierbinte. Îngenuncheat în peştera lui, se ruga la Domnul să-l ajute pentru ca diavolii cei ce urăsc binele să fie ruşinaţi.

(Patericul georgian, Editura Egumenița, pp. 92-93)