Mănăstirea Prislop este o mănăstire din România situată în apropierea satului Silvașu de Sus din județul Hunedoara. De aproape șapte secole, ea reprezintă unul din cele mai importante așezăminte religioase ortodoxe din Transilvania. 

Nu se cunosc începuturile mănăstirii. Deoarece era amplasată pe pământuri care ținuseră de nobilii români din Ciula, se poate presupune că ei au fost ctitorii laici ai locașului. Nu se poate vorbi, cu nici un fel de date pozitive, despre vreo sihăstrie din secolele XIII-XIV. Există o singură mărturie care este consemnată despre prezența lui Nicodim de la Tismana, în Ungaria medievală (însemnarea de pe Evangheliarul său). 

Pe la jumătatea secolului XVI, Mănăstirea Prislop ajungând aproape în ruină, în anul 1564 a fost zidită „din temelie“ de Zamfira, fiica lui Moise Voievod din Țara Românească. 

Aici în secolul XVII viețuiește Sfântul Ioan de la Prislop. În secolul al XVIII-lea a fost mănăstire greco-catolică. A primit un ultim veșmânt de frescă sub semnătura lui Simion din Pitești. Din acesta se conservă doar câteva fragmente. A fost adânc implicată în frământările religioase ale secolului al XVIII-lea, dintre greco-catolici și ortodocși. În secolul al XIX-lea era aproape pustie și administrată de preoți de mir. Curând după ce a fost trecută la ortodocși (1948), a fost desființată și alocată pentru destinații laice. 

S-a refăcut ca lăcaș mănăstiresc după anul 1975, cu o comunitate de călugărițe. În 1948 starețul mănăstirii devine Părintele Arsenie Boca, iar după ce sălașul s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas ca duhovnic, până în 1959, când comuniștii au risipit obștea și părintelui Arsenie Boca i-au stabilit domiciliu forțat la București. Din 1976, Prislopul este mănăstire de maici. 

În 1991 a fost înființat în incinta mănăstirii Seminarul teologic monahal „Sfânta Ecaterina“, cu o durată de școlarizare de cinci ani.