Socotită drept cea mai veche vatră monahală a Greciei, Mega Spileo adăposteşte până astăzi sute de moaşte de sfinţi. Însă cea mai cinstită comoară a mănăstirii este o foarte veche icoană în relief a Maicii Domnului ‒ după tradiţie, una dintre cele 70 de icoane pictate de Sfântul Luca.

Sfinţii ctitori Simeon şi Teodor

Întemeietorii mănăstirii au fost doi fraţi, Simeon şi Teodor, născuţi în Tesalonic la începutul veacului al IV-lea. Proveniţi dintr-o familie cucernică şi educată, tinerii au învăţat teologia, filosofia, retorica şi poezia. Insuflaţi de nevoinţele pustiei, care înfloreau la acea vreme, ei au îmbrăţişat monahismul şi au vieţuit pe rând în Muntele Olimp, Muntele Ossa şi Muntele Pelion. Apoi au călătorit în Ţara Sfântă şi pe Muntele Sinai. La întoarcerea din Sinai, au fost sfinţiţi preoţi de către Episcopul Maxim al Ierusalimului. Pe când se aflau încă în Ierusalim, cei doi tineri monahi au avut acelaşi vis în care Maica Domnului, însoţită de Sfinţii Apostoli Pavel, Andrei şi Luca, le-a poruncit să meargă în Ahaia pentru a găsi o icoană de-a ei, sculptată acolo de Sfântul Luca. Primind binecuvântarea episcopului, ei au pornit spre coasta nord-estică a Peloponezului, creştinată de aceiaşi trei ucenici propovăduitori ai Evangheliei: Sfântul Pavel în Corint, Sfântul Andrei în Patras şi Sfântul Luca în ţinuturile din afară ale Ahaiei.

Aflarea icoanei Maicii Domnului

Sosind în Ahaia, Cuvioşii Simeon şi Teodor s-au rugat iarăşi pentru călăuzire şi în noaptea aceea au avut un alt vis în care li se spunea să meargă la râul Bouras, aflat la două ore distanță, unde vor afla o păstoriţă cucernică, Eufrosina, care îi va duce la icoană. A doua zi dimineaţă, pe când se apropiau de locul căutat, au găsit-o pe păstoriţă, care le-a arătat peştera unde se afla icoană. Cei doi au hotărât să se aşeze în acel loc şi au construit o mănăstire în jurul marii peşteri. De aici și numele mănăstirii ‒ Mega Spileo („Marea Peşteră”).

În anul 840, Mănăstirea Mega Spileo a trecut printr-o mare încercare, când a fost arsă din temelii de către iconomahi (luptători împotriva sfintelor icoane).

Refacerea mănăstirii

Abia în anul 1285 împăratul Andronic Paleologul a ajutat la reconstrucţia ei. De atunci, Mega Spileo a devenit una dintre cele mai bogate mănăstiri din Grecia. În perioada ei de glorie, obştea mănăstirii număra până la 450 de călugări şi deţinea o mulţime de pământuri în Peloponez, Constantinopol şi în Macedonia. Cu toate acestea, locul nu a fost lipsit de noi încercări.

Din vremea ctitoririi sale în veacul al IV-lea, mănăstirea a trecut prin cinci incendii devastatoare. De fiecare dată, Icoana Maicii Domnului de la Mega Spileo – Panaghia Megaliospiliotissa ‒ a scăpat în chip minunat de la pieire. S-au săvârşit multe minuni şi tămăduiri legate de icoană, una dintre minuni fiind păstrarea ei minunată în timpul incendiilor nimicitoare care au prefăcut de două ori mănăstirea în cenuşă.

Sub ocupaţia otomană

În anul 1714, când Djin Ali Paşa plănuia să-i jefuiască şi să-i ucidă pe locuitorii Peloponezului, Maica Domnului a poruncit monahilor să meargă la el şi să-i ducă daruri. Astfel, prin insuflare dumnezeiască, ei au îmblânzit inima paşei şi i-au potolit mânia.

În 1717, braţul ocrotitor al Maicii Domnului a sfărâmat sabia locotenentului turc Lekistas, atunci când acesta a încercat să le taie capetele ieromonahilor Sofronie şi Partenie, ca pedeapsă pentru aşa-zisa vină a mănăstirii de a fi adăpostit fugari rebeli. Vestea minunii i-a făcut pe ceilalţi căpitani ai oştii turceşti să-şi retragă trupele şi să renunţe la atacul plănuit.

În timpul revoltei nereuşite din anul 1770, când grecii au încercat să scuture jugul turcesc, evlaviosul stareţ Zaharia de la Mega Spileo, la porunca Maicii Domnului, i-a rugat pe rebelii greci din Kalavryta să-i dăruiască vieţile femeilor şi copiilor turci. El i-a adăpostit la mănăstire, încredinţându-i mai pe urmă celor de-o credinţă şi de un neam cu ei. Când turcii cuceritori s-au întors, ei au fost plini de recunoştinţă pentru milostivirea stareţului şi i-au împlinit multe dintre cererile privitoare la bunăstarea populaţiei greceşti locale.

Revoluţia greacă

În anul 1827, în timpul Revoluţiei greceşti, paşa Ibrahim al Egiptului, în numele sultanului, a recucerit pentru o vreme Peloponezul răzvrătit. Ţinutul dimprejurul Mănăstirii Mega Spileo rămăsese singura fortăreaţă necucerită, astfel că paşa a pornit cu cei 10000 de ostaşi ai lui împotriva mănăstirii apărate doar de 500 de revoluţionari înarmaţi şi de 100 de monahi. Bătălia s-a purtat pe 24 iunie 1827 şi, în cele din urmă, prin harul lui Dumnezeu, trupele duşmane s-au retras, lăsând mănăstirea nevătămată, în vreme ce oamenii aflaţi înăuntru înălţau cântări de biruinţă şi mulţumire Maicii Domnului.

Încercările din secolul XX

Una dintre cele mai grele încercări a fost marele incendiu din anul 1934, când au pierit toate clădirile mănăstirii, cele mai multe obiecte bisericeşti de mare preţ şi manuscrisele sfinte. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi o raclă cu o parte din Sfânta Cruce au fost salvate de doi ierodiaconi curajoşi care au trecut prin flăcări cu ajutor dumnezeiesc.

Refăcută în anul 1936, mănăstirea a trecut printr-o nouă încercare la 8 decembrie 1943, când armata de ocupaţie germană a atacat, a prădat şi a necinstit biserica, aruncându-i pe localnicii cu vârsta între 14 şi 86 de ani de pe vârful stâncii aflate deasupra mănăstirii. După distrugerea din temelii a oraşului vecin Kalavryta, germanii s-au întors la Mega Spileo, jefuind şi dând foc mănăstirii. Flăcările au înghiţit cea mai mare parte dintre clădiri, dar când focul s-a întins spre biserica cimitirului, unde erau ascunse icoana Fecioarei Maria şi câteva rămăşiţe din obiectele bisericeşti de mare preţ, numai o singură fereastră a paraclisului a fost mistuită de flăcări. Focul s-a stins în chip minunat şi de neînţeles, iar sfânta icoană a fost izbăvită încă o dată.

(Foto) Mega Spileo – Mănăstirea din peşteră

(Foto) Odoarele Mănăstirii Mega Spileo

(Foto) Peștera de la Mănăstirea Mega Spileo din Grecia