Istoria clopotnițelor de la Mănăstirea Tazlău

Documentar

Istoria clopotnițelor de la Mănăstirea Tazlău

    • Istoria clopotnițelor de la Mănăstirea Tazlău
      Foto: Maria Burlă

      Foto: Maria Burlă

În colțul de nord-vest al incintei Mănăstirii Tazlău se înalță un turn de piatră, iar la partea superioară, construcția este din bârne. Partea de lemn a turnului aparține secolului al XVIII-lea. În opinia arhitecților care l-au cercetat, turnul acesta a fost clopotnița Mănăstirii Tazlău încă de la ridicarea ei, fiind de o vârstă cu biserica.

Acest turn a mai fost numit și pirg, având rolul de a primi semnale de pe dealul Cetățuiei, care anunțau în caz de invazie din partea autro-ungară. Astăzi, el vorbește în parte de trecutul și rolul pe care l-a avut în cadrul monumentului mușatin de la Tazlău. În el se pătrunde printr-o ușă căptușită cu tablă groasă și încuietori interioare, între niște ușori de piatră de talie cu arcul frânt la cheie. În subsol este un beci cu două ferestre mici, orientate spre sud și est, pentru luminarea și aerisirea acestei încăperi care a funcționat ca beci de alimente, iar în secolul al XVIII-lea a fost folosită ca închisoare a Mănăstirii Tazlău, de care pomenește Alexandru Beldiman, care a scris în anul 1824 versuri despre „jalnica Moldovei întâmplare, după răzvrătirea grecilor din 1821”.

Marele incendiu de la Tazlău, din 1879

În incinta Mănăstirii Tazlău se pătrunde prin gangul clopotniței situată în partea de est. Această clopotniță a fost zidită de meșterii lui Petru Rareș în stilul epocii, care era cel al Renașterii. Clopotnița lui Rareș a căzut însă victimă unui incendiu, consemnat de Preotul Grigore Stupcanu în sinodicul parohiei Tazlău. De la sfinția sa aflăm că joi, 8 februarie 1879, pe la ora 14.00, a izbucnit un foc teribil de la unul dintre coșurile etajului al doilea al caselor, care a cuprins imediat întreg acoperământul și, împins de un vânt puternic, a înghițit în câteva ore casele, clopotnița, aproape toate mobilele și lucrurile casnice și a topit un clopot vechi de la 1675.

Clopotul cel mare, căzut pe bolta clopotniței în direcția ferestrelor, iar clopotelele mici căzute pe fereastră, unde erau așezate și fiind răcorite de vânt, nu s-au topit și a ars numai lemnăria de pe ele. Din materialul clopotului topit și cu un adaos s-a turnat un alt clopot, chiar în ograda mănăstirii, pe 13 septembriie 1881.

La reparație, clopotnița a primit stilul influent al secolului, astfel că acum poate fi încadrată în categoria clopotnițelor izolate, de formă dreptunghiulară, formată din trei camere suprapuse, cu ziduri masive. Arhitectul s-a apropiat de stilul rusesc, prin modul în care a proiectat cupola.