La ceasul Adormirii Sale,

Din patru zări veniți anume,

Apostolii cuprinși de jale

S-au adunat din astă lume.

Venit-au să o însoțească

Pe drumul Ei cel de pe urmă

Și cum putea să n-o jelească

Această amărâtă turmă?

Măicuța lor cu blândă fire,

Trimisă pe pământ anume

Să-mpartă pace și iubire,

Să șteargă lacrima din lume.

Dar adormirea Ei nu-i moarte,

Ci e un somn de întărire

Ce tainic trebuia s-o poarte

Spre o nemuritoare fire!

De-aceea când îl duce dorul

Pe Toma-n peștera din stâncă,

Mormântu-i gol, doar omoforul

I-a mai rămas pe piatră încă!

S-a dus în cerurile 'nalte,

Sfârșindu-și pe pământ menirea,

Făcând tot cerul să tresalte

Căci toți îi așteptau suirea.

S-a așezat Împărăteasa

Acolo unde-i este treapta:

În veci de veci de-acum Crăiasa

Va sta lângă Hristos de-a dreapta!

Iar locul părții celeilalte

E-al lui Ioan Botezătorul,

Răsplata vieții lui înalte,

Cum ne spunea Mântuitorul.

Prin Adormirea Sa, Maria

S-a dus la viața-n veșnicie,

Primind cu toată bucuria

O altă sfântă datorie:

Să ne aducă alinare

Când o chemăm în rugăciune,

Primind cu drag pe omul care

În Ea nădejdile își pune.

De o cinstim cum se cuvine,

Cu milă harul ni-l împarte,

De sănătate și de bine

În viață Ea ne face parte.