La Betleem s-a redeschis muzeul dedicat Nașterii Domnului

Religia în lume

La Betleem s-a redeschis muzeul dedicat Nașterii Domnului

Agenția de presă Catholic News oferă o veste extraordinară: muzeul dedicat Nașterii Domnului a fost redeschis pentru sărbătoarea Nașterii Domnului.

Agenția de presă Catholic News oferă o veste extraordinară: muzeul dedicat Nașterii Domnului a fost redeschis pentru sărbătoarea Nașterii Domnului. Inaugurat oficial într-o casă din Betleem în ajunul Nașterii Mântuitorului din anul 1999, muzeul a fost închis câteva luni mai târziu din cauza izbucnirii unui nou conflict între Israel și Palestina. Redeschiderea sa s-a produs pe data de 18 decembrie, meritul principal în acest sens revenindu-i directorului Elisa Nucci. Nucci este totodată membră a Organizației Internaționale de Voluntari pentru Implementare și Dezvoltare. În momentul de față, muzeul este localizat într-o clădire veche, construită în secolul al XVIII-lea și care a funcționat pentru o perioadă de timp și ca orfelinat. Muzeul cuprinde aproximativ 200 de opere de artă donate de 150 de țări. Acestea includ obiecte realizate în raku (stil japonez de porțelan), bronz, sticlă pictată, precum și o lucrare contemporană creată în marmură italiană de Carrara, același tip de marmură utilizat și de Michelangelo pentru faimoasa sculptură a împăratului David. Elisa Nucci a declarat că 'scena Nașterii Domnului este prezentată în toate variantele temporale și locale pentru majoritatea popoarelor'. Fawzy Nastas, unul dintre sculptorii acreditați care fac parte din staff-ul muzeului, a declarat la rândul său că 'acest (muzeu) reprezintă ceva special tocmai pentru că redă dubla semnificație a Betleemului: cea religioasă - legată de locul Nașterii Domnului, precum și cea artistică, deoarece oferă un loc potrivit pentru expunerea unor opere de înaltă valoare'.