Descoperire: Cea mai veche mănăstire din Europa

Articole teologice

Descoperire: Cea mai veche mănăstire din Europa

    • Descoperire: Cea mai veche mănăstire din Europa
      Peştera şi izvorul Sfântului Atanasie

      Peştera şi izvorul Sfântului Atanasie

Arheologii bulgari au descoperit un sit istoric care se pretinde a fi cea mai veche mănăstire din Europa, lângă satul Zlatna Livada în sudul Bulgariei.

Conform ultimelor cercetări arheologice, Mănăstirea Sfântul Atanasie, care a fost întemeiată în 344 de către Sfântul Atanasie însuşi, poate fi considerată cea mai veche din Europa, raportează agenţia BGNES.

Până acum Mănăstirea Candida Casa, fondată în 371 A.D. în Galloway, Scoţia, era cea mai veche mănăstire descoperită pe bătrânul continent, urmată de Mănăstirea Sfântului Martin din Pirineii Orientali, Franţa – 373 A.D.

Cercetătorii au examinat obiectele găsite în peşterea sfântului eremit şi în altarul de lângă Mănăstirea Sfântului Atanasie, şi au găsit evidenţe că sfântul a locuit aici. Studii adiţionale din Arhivele Vaticanului au confirmat că Sfântul Atanasie a fost prezent la Sinodul bisericesc de la Sardica (astăzi Sofia - Bulgaria), în 343 A.D.

El a călătorit la Constantinopol şi se crede că s-a oprit în zona Zlatna Livada, din Tracia, pe drumul vechi dintre Sardica şi Constantinopol. Acest sat este situat lângă oraşul Chirpan, din regiunea Stara Zagora.

Sfântul Atanasie de Alexandria (296-373) a fost Arhiepiscop al Alexandriei şi unul dintre cei mai mari sfinţi ai Bisericii lui Hristos. El a scris multe lucrări de teologie de referinţă care au definitivat dogmele Bisericii creştine.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.novinite.com