IPS Laurențiu, Mitropolitul Ardealului: „Învierea lui Hristos – biruința dragostei jertfitoare” (Scrisoare pastorală, 2022)

Cuvântul ierarhului

IPS Laurențiu, Mitropolitul Ardealului: „Învierea lui Hristos – biruința dragostei jertfitoare” (Scrisoare pastorală, 2022)

    • IPS Laurențiu, Mitropolitul Ardealului: „Învierea lui Hristos – biruința dragostei jertfitoare” (Scrisoare pastorală, 2022)
      Foto: Ștefan Cojocariu

      Foto: Ștefan Cojocariu

Prin puterea Învierii Lui, noi înțelegem că viața aceasta este trecătoare și ea nu este decât un prilej de a ne arăta dragostea către Dumnezeu și către semeni. Doar gustând din puterea Învierii vom înțelege că trăirea cu răbdare a încercărilor acestei vieți ne apropie mai mult de Dumnezeu și ne scapă de superficialitatea egoismului nostru.

† LAURENȚIU,
DIN MILA LUI DUMNEZEU,
ARHIEPISCOP
AL SIBIULUI ȘI MITROPOLIT AL ARDEALULUI,
Iubitului nostru cler, cinului monahal și drept-credincioșilor creștini, har, milă și pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhierești binecuvântări!

„Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune și acest (trup) muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: «Moartea a fost înghițită de biruință.

Unde îți este, moarte, biruința ta? Unde îți este, moarte, boldul tău?»” (1 Co 15, 54-55)

Iubiți credincioși, Hristos a înviat!

Ne-a ajutat Preabunul Dumnezeu să ajungem și în acest an la slăvitul și luminosul praznic al Învierii! Suntem cu toții iarăși împreună, în această „sfințită cu adevărat și mult prăznuită noapte de mântuire”[1]. Purtăm făclii luminoase în mâini și cântăm plini de bucurie imnul de biruință al creștinismului: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viața dăruindu-le!”. Această doxologie a Învierii Mântuitorului este o adevărată mărturisire de credință, exprimată imnografic, care trezește în sufletele noastre o mare bucurie și fericire și ne aduce multă nădejde și încredere de la Hristos cel Înviat. Știm în această zi de sărbătoare că această bucurie pascală, pe care Biserica noastră o evocă intens și solemn în întregul ei cult, este o bucurie cerească, este bucuria gustării vieții veșnice, este fericirea viitoare de care ne împărtășim prin credință încă de pe acum.

Troparul acesta minunat al Învierii, pe care îl vom intona 40 de zile, până la Înălțare, la toate slujbele bisericești, cuprinde trei adevăruri pe care se fundamentează toată credința noastră. Primul este extrem de simplu și de concis: „Hristos a înviat din morți, fiind urmat de cel de-al doilea, care îl explică pe primul: „cu moartea pe moarte călcând”, iar cel de-al treilea: „și celor din morminte viață dăruindu-le”, încheie această unică mărturisire de credință. O repetăm mereu plini de bucurie pentru că simțim că prin ea nu primim simple informații despre un eveniment petrecut în chip miraculos acum 2000 de ani, ci suntem făcuți contemporani cu el, devenind fiecare dintre noi, precum Sfinții Apostoli, martori ai Învierii Domnului. Cântând troparul acesta ne exprimăm fericirea și privilegiul de a fi creștini, de a putea participa la viața Mântuitorului nostru, la Moartea și Învierea Lui, care dau sens creștinismului și vieții noastre. Ce ar fi fost omenirea fără Învierea lui Hristos, fără creștinism și fără Biserică, fără Apostoli, fără Evanghelie, fără Sfinți, fără credință, fără sublima iubire creștină, fără sărbători, fără această bucurie cerească pe care o avem ca părtași la viața Mântuitorului nostru? „Dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este și credința voastră” (I Corinteni 15, 14) le spunea Sfântul Apostol Pavel corintenilor, arătându-ne și nouă tuturor că tot ce avem și tot ce dă sens vieții noastre sunt daruri ale Învierii lui Iisus Hristos, Căruia credem și ne închinăm ca unui Dumnezeu viu, ca unui Dumnezeu minunat, ca unui Dumnezeu al puterii iubirii jertfitoare, Care a biruit pentru noi păcatul, moartea și pe diavolul și ne-a făcut părtași pe toți vieții Sale dumnezeiești.

Toate acestea sunt pentru noi, creștinii, realități cerești la care participăm prin credința noastră și prin deschiderea spirituală, prin întreaga noastră viață duhovnicească; și, prin urmare, Biserica vrea să ne cuprindă și să ne inițieze prin întreg cultul ei în această nouă realitate a vieții veșnice. Troparul Învierii este un exemplu elocvent în acest sens. Dacă vom stărui cu atenție asupra sensurilor adânci ale cuvintelor lui, vom putea descoperi frumusețea și concizia în care imnografii au știut să exprime cele mai importante adevăruri ale credinței noastre creștine.

„Hristos a înviat din morți”, această primă afirmație din debutul troparului a devenit salutul de bucurie al creștinilor, iar prin răspunsul: „Adevărat a înviat!”, entuziasmul intens al acestei bucurii devine o veritabilă mărturisire de credință. Mărturisim astfel, sincer, că, pentru noi, creștinismul este legătura de iubire cu un Dumnezeu viu, cu un Dumnezeu care este o Treime de Persoane iubitoare, cu un Dumnezeu care ne dăruiește viață, pentru că El Însuși este Viața cea adevărată. Mărturisim credința noastră în El și în toate cele propovăduite nouă în Sfintele Evanghelii, ca fiind adevărate pentru că sunt garantate de Persoana Lui. Credem că doar o astfel de Atotputernicie veșnică și vie ne-a putut izbăvi de moarte, de păcat și de tirania diavolului. Credem că toată viața pământească a Mântuitorului a fost una de jertfire și de iubire și de dăruire și ca Om adevărat Tatălui pentru noi, și că moartea Sa pe cruce a fost proba de foc a sincerității acestei iubiri. Credem că, doar prin Moarte și prin Înviere, El a putut trece în veșnicie umanitatea Sa și a făcut-o izvor de putere și de viață veșnică pentru noi. Credem că viața Lui a devenit viața noastră prin Tainele Bisericii, că tot ce are El, ca Fiu al Tatălui și Frate al nostru după umanitate, ne dăruiește nouă. Credem că veșnicia Lui a devenit și veșnicia noastră și că prin Înviere suntem părtași, prin cultul Bisericii, la toate faptele vieții Lui, ceea ce face ca și faptele noastre să aibă valoare veșnică.

Atât de multe adevăruri ale credinței noastre sunt condensate în chip minunat în această simplă mărturisire de credință, încât unii sfinți, precum Sfântul Serafim de Sarov, au ales să o folosească ca pe o formulă de salut cotidian, arătând că trăiesc încă din lumea aceasta fericirea vieții veșnice și împlinirea desăvârșită a lor.

Iubiți credincioși,

Cel de-al doilea adevăr din troparul Învierii: „cu moartea pe moarte călcând”, ne indică foarte pe scurt și foarte sintetizat modul în care Mântuitorul a dobândit viața veșnică pentru noi. Imnograful a folosit aici o expresie antinomică pentru a ne face să înțelegem că Mântuitorul a putut să biruiască moartea, această despărțire nefirească a sufletului de trup, această lipsă de viață datorată slăbirii comuniunii cu Dumnezeu, Izvorul vieții, doar pentru că a acceptat-o de bunăvoie și a făcut din răbdarea ei un prilej de a-Și arăta iubirea și ascultarea și ca om față de Tatăl. Aceasta I-a adus și Învierea, ca o revărsare de iubire, ca un răspuns din partea Tatălui la această iubire filială. Nu sângele în sine a putut spăla păcatele noastre pe cruce, ci ceea ce a trăit Hristos vărsându-Și preacuratul Lui Sânge pentru noi și în locul nostru a mișcat iubirea Tatălui spre noi și spre firea noastră, care astfel s-a umplut din nou de această dragoste negrăită prin Înviere. Doar în această comunicare de iubire, firea noastră a primit din nou viață, viața cea adevărată, viața ca rod al iubirii, care se arată mai tare decât moartea pentru că își are izvorul ultim în Dumnezeu.

Prin iubire jertfelnică, prin ascultare și răbdare, Mântuitorul a putut călca puterea morții realizând între viața noastră și viața lui Dumnezeu o punte, o comuniune de taină prin care noi neîncetat ne umplem de veșnicia iubirii dumnezeiești și putem bea neîntrerupt acea „băutură nouă izvorâtă nu din piatră stearpă făcută cu minuni, ci din Izvorul nestricăciunii care a izvorât din mormântul lui Hristos”[2].

Cel de-al treilea adevăr al troparului: „și celor din morminte viață dăruindu-le”, se dorește a fi o precizare mai în detaliu a realității Învierii, care nu doar în imnografie, dar și în icoană apare zugrăvită ca imagine a pogorârii la iad a Mântuitorului. Părinții Bisericii au ales această reprezentare sugestivă dorind să ne arate că Domnul Iisus Hristos, îndată ce a murit pe cruce ca om, a și coborât cu sufletul Său plin de dumnezeire la iad, unde nu a putut fi ținut de el, fiind plin de viață și putere dumnezeiască și eliberând din întuneric sufletele drepților. Icoana, ca și alte tropare ale canonului Învierii, încearcă să explice această tainică realitate: prin Înviere, Mântuitorul a umplut totul de lumina și dragostea lui Dumnezeu de așa manieră încât și iadul a devenit un loc al experierii puterii Învierii lui Hristos. Acum toate s-au umplut de lumină, și cerul, și pământul, și cele dedesubt”, cântăm la utrenia acestui praznic și lăudăm prin cântări pe Hristos Cel Care S-a coborât întru cele mai de jos ale pământului și a sfărâmat încuietorile cele veșnice ale iadului, chemând la Sine pe toți cei ținuți în legăturile întunericului.

Iubiți fii sufletești,

Prin acest minunat tropar al Învierii pe care îl repetăm de atâtea ori în cultul nostru, Biserica vrea să ne ajute să pătrundem și noi, cu întreaga noastră ființă, în taina cea mare a Învierii Mântuitorului, să înțelegem și să simțim că în ea Îl descoperim pe Dumnezeul nostru cel viu, Care a ales să Își arate atotputernicia nu în semne de putere lumească și de dominație, ci în smerenie, în dragoste jertfitoare și în răbdare, pentru a ne atrage și pe noi la Sine, pentru a ne dărui viața Sa dumnezeiască. El a răbdat totul pentru noi pentru a ne da nu doar pildă de răbdare, dar și puterea de a depăși frica egoistă care ne ține legați de bucuriile trecătoare ale acestei lumi și de a ne accepta crucea vieții noastre prin puterea care ne-o dă El. Puterea Învierii Lui este alta și mult diferită de cea a slavei și bunăstării lumești.

Prin puterea Învierii Lui, noi înțelegem că viața aceasta este trecătoare și ea nu este decât un prilej de a ne arăta dragostea către Dumnezeu și către semeni. Doar gustând din puterea Învierii vom înțelege că trăirea cu răbdare a încercărilor acestei vieți ne apropie mai mult de Dumnezeu și ne scapă de superficialitatea egoismului nostru. Dacă Îl vom urma pe Hristos, întăriți de puterea Lui, păzind poruncile Lui, fugind prin trezvie de toată întunecimea zvonurilor și a informațiilor contradictorii ale lumii acesteia, atunci nu ne vom teme de nimic și ne vom încredința toată viața Lui, vom primi toate ca din mâna Lui și vom nădăjdui doar în iubirea Sa caldă și iertătoare care așteaptă să ne întoarcem la El prin pocăință și prin mărturisirea păcatelor noastre.

Iubiți frați creștini,

Aceasta e noaptea și ziua Învierii Domnului – ziua veșnică pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm și să ne veselim în ea.

Hristos cel Înviat e șansa vieții noastre celei veșnice și doar El este scăparea și ajutorul nostru! În El să ne punem nădejdea noastră! Pentru aceasta, vă adresăm tuturor îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care să ne însoțească mereu:

„Privegheați! Stați tari în credință! Îmbărbătați-vă! Întăriți-vă! Toate ale voastre în dragoste să se facă!” (1 Co 16, 13)

Hristos a înviat!

Sărbători fericite! La mulți și fericiți ani!

Al vostru, al tuturor,

de tot binele voitor și pururea rugător către Hristos, Învierea noastră,

Dr. Laurențiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului

Citește despre: