Toate femeile trebuie să aibă capul acoperit în biserică?

Întreabă preotul

Toate femeile trebuie să aibă capul acoperit în biserică?

    • Toate femeile trebuie să aibă capul acoperit în biserică?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Cosmin Gavrila
întreabă:

Bună ziua! În Epistola Intâi către Corintieni, a Sfântului Apostol Pavel, la capitolul 11, avem dezbatut oarecum neclar acest subiect. E vorba de o necinstire a bărbatului de către femeie prin neacoperirea capului acesteia, dar în vremea aceea femeile nu proroceau în biserică adică nu participau la discuții ci ascultau doar de bărbați. În bisericile din Grecia femeile nu își acoperă capul, dar în Rusia o fac. Hristos este capul bărbatului iar capul femeii este bărbatul... totuși sunt și femei necăsătorite... Astfel dacă ați putea lămuri acest aspect încât să fie clar (o trimitere la un canon, etc), cred că s-ar limpezi mult lucrurile. Doamne ajuta!

9 Septembrie 2015

Frate Cosmin Gavrilă,    

Eu zic să păstrăm tradiția românească. În tradiția românească, femeile au intrat în biserică cu capetele acoperite. Aceasta nu este o simplă cutumă, ci împlinirea cuvântului dumnezeiescului Apostol Pavel: „Orice bărbat care se roagă sau prorocește având capul acoperit necinstește capul său (pe Hristos), iar orice femeie care se roagă sau prorocește cu capul neacoperit îşi necinstește capul” (I Corinteni 11, 4-5).

Purtarea baticului sau a unei năframe în orice împrejurare şi chiar de către fetele necăsătorite, este o influență orientală, care s-a generalizat nu doar din cauza extinderii credinței islamice, ci şi datorită influenței monahismului feminin, căci monahiile (fecioare) tot timpul au purtat văl ca semn al nunții lor mistice cu Mântuitorul Hristos. Să nu uităm nici de puternica influență asupra vestimentației femeilor în biserică a chipului Fecioarei Maria care, mai ales după Sinodul al III-lea Ecumenic, a devenit arhetipul femeii creştine.

În cazul femeilor din Grecia, sunt de părere că ele greșesc în această emancipare a ținutei din biserică. Am impresia că emanciparea lor e cauzată de un fapt istoric. Odată cu apariția islamului (secolul VII), purtarea vălului, numit hijab, a devenit obligatorie atât pentru femeile trecute la islam, cât şi pentru cele care locuiau pe teritoriile ocupate de musulmani (la români regula nu s-a aplicat, căci noi nu am fost ocupați, teritoriile românești fiind doar vasale). Femeile care îndrăzneau a se înfățișa fără văl înaintea bărbaților erau aspru pedepsite.

Știm că după 1821 grecii s-au eliberat de sub ocupația turcească. Unii susțin că femeile ortodoxe din vechea Eladă au refuzat să mai poarte în biserică acoperământ pe cap ca semn al eliberării, dar și pentru a arăta că nu aparțin cultului islamic.

Revenind la tradiția românească, cred că este foarte echilibrată. Fetele, copilele pot intra în biserică și cu capul descoperit, în timp ce femeile în vârstă ori cele tinere și căsătorite își pun pe cap nu nepărat un batic, ci o broboadă decentă (șal, eșarfă).

Cu bune doriri,

Pr. Mihail

Cristina C. a răspuns:
9 Septembrie 2015

Buna ziua! Rolul naframei nu este si acela de a acoperi parul, de regula lung si frumos al femeilor, astfel incat sa nu constituie ispita pentru barbati si obiect generator de invidie pentru femei? Multumesc

Ela a răspuns:
9 Septembrie 2015

Voalul sau eșarfa nu sunt suficiente pentru cele care vin prin soare, vânt, ploaie sau ninsoare. Cred ca se accepta pălăria de soare, căciula de blana, basca, nu-i asa ?

pr Andrei Atudori a răspuns:
10 Septembrie 2015

Doamne ajută

Ela, pot fi folosite fără probleme și aceste obiecte vestimentare pe care le amintești. 

Spor în toate cele bune!

pr. Andrei

Victor a răspuns:
12 Septembrie 2015

Minunat ca putem invata noi cei care am crescut pe timpul comunistilor si nu stim multe, multe lucruri pe care un adevarat crestin ar trebui sa le stie altfel nu numai ca se va face de ras dar are ocazia sa se faca pacate din nestinta !

Sinziana a răspuns:
10 Martie 2016

Parinte, as vrea sa aduc o completare, din ce am invatat la facultate. In Corint, in perioada cand a fost scrisa Epistola, prezenta harismelor era foarte mare, in biserici. Si una din harisme era proorocirea, care era facuta si de femei. Insa, la acea vreme era considerata o rusine pentru femei, mai ales cele din clasele sociale mai inalte sa nu poarte capul acoperit, asa era obiceiul atunci. In adaos, acoperirea capului era un semn al supunerii, fecioarelor tatalui si celor casatorite, sotului. Insa aceasta supunere inseamna ca femeia se incoloneaza dupa barbat, iar barbatul dupa Hristos, pentru a-si putea duce familia catre Hristos. Astfel, cred ca e foarte important contextul scrierii Epistolei si mai ales problemele existente la acea vreme in Corint. In concluzie cred ca baticul sau alta forma de acoperire ar trebui purtat din propria simtire si asumare, nu doar ca obicei, "pentru ca asa se face la noi demult".

Adina a răspuns:
11 Martie 2016

Buna ziua,

Eu am auzit o alta aborbare, mai putin traditionalista a tratarii acestei chestiuni, si tind sa fiu de acord cu aceasta.
Rolul acoperirii capului femeii, asa cum apare in biblie, a fost acela de a apara de ispite, intrucat femeile istraielite erau foarte frumoase, cu parul foarte lung, si acesta era un semn de porvocare. Pentru a se evita ca ele sa fie provocatoare pentru barbati, isi acopereau capul.
In ceea ce priveste femeia din zilele noastre, poate fi provocatoare prin alte componente ale tinutei. Daca o femeie isi acopera capul, purtand o tinuta provocatoare sub alte componente, rolul baticului oricum nu mai este atins.
As zice ca esential este sa se pastreze decenta in toate aspectele, fara a ne conctra in mod special pe acoperirea capului, care astazi, nu mai reprezinta un element considerat provocator.
Si mai cred ca foarte important este ceea ce simte persoana respectiva in privinta purtarii si rolul baticului. Daca simti ca trebuie sa-l porti, as zice ca trebue sa-l porti indiferent de parerile pro sau contra.

GAM a răspuns:
2 Iulie 2016

Sunt f interesante comentariile pe acest subiect. Aș adăuga o întrebare....Dacă se tot spune de ,,ispitirea" celor din jur în cazul în care nu acoperi capul....nu înseamnă că femeile ar trebui sã poarte capul acoperit tot timpul, nu doar în biserică...?

Radu a răspuns:
17 Februarie 2018

Motivul pentru care femeile trebuie să poarte baticul în biserică este foarte clar expus în Scripturi, din pricina îngerilor.

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!

Citește despre: