Ortodocși pe rit vechi

Întreabă preotul

Ortodocși pe rit vechi

    • Ortodocși pe rit vechi
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

marius
întreabă:

Aș dori să intreb care este situația ortodocșilor pe stil vechi. Am ințeles că Biserica Ortodoxa Româna nu-i recunoaște. Și atunci, ei se pot mântui?

pr Andrei Atudori a răspuns:
23 Iulie 2015

Marius, depinde la care ortodocși pe stil vechi te referi: cei cu care avem comuniune sau știliștii.

Iată un răspuns al părintelui Constantin Sturzu la o întrebare similară: „Sunt pe stil vechi ortodocșii ruși, cei din Serbia, cei din Sfântul Munte Athos ș.a. Și în Patriarhia Română este o mitropolie, cea a Basarabiei, care ține calendarul pe stil vechi. În țară însă avem biserici STILISTE, care s-au rupt de Biserica Ortodoxă Română. Ca să mă fac mai bine înțeles, e o mare diferență între Bisericile care țin calendarul pe stil vechi (neîndreptat încă), dar care au comuniune cu Biserica noastră, și grupările care s-au rupt de Patriarhia Română dând naștere mișcării stiliste. Acestea din urmă sunt, prin urmare, schismatice. Nădăjduim că Bunul Dumnezeu va vindeca și această rană creată prin sfâșiere (schismă) și că acești stiliști vor reveni la Biserica de care s-au rupt. (Pr. Constantin Sturzu)”

În concluzie Biserica Ortodoxă Română nu are comuniune numai cu așa numita „Biserică Ortodoxă de Stil Vechi din România”.

Dacă ei se pot mântui sau nu, asta numai Bunul Dumnezeu știe! 

Spor în toate cele bune!

pr. Andrei

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!