De ce postim miercurea și vinerea?

Întreabă preotul

De ce postim miercurea și vinerea?

    • De ce postim miercurea și vinerea?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Cristian
întreabă:

Buna ziua! Nu demult am auzit de la cineva ca postul de miercurea si vinerea ar fi o traditie si ca asa a ramas in mentalitatea omului si ca numai postul cel mare este si restul nu prea conteaza. Mie personal nu imi vine a crede ca e asa! Va multumesc!

7 Octombrie 2015

Frate Cristian, postul din zilele de miercuri şi vineri este împământenit în viața liturgică a Bisericii încă din primele veacuri creștine. Bunăoară, în Didahia, cap. VIII, se spune: „…dar voi să ajunați miercurea şi vinerea”. Tot din Sfânta Tradiție avem consemnată motivația concentrată a postului din aceste două zile ale săptămânii. Sfântul Petru, Episcopul Alexandriei, martirizat în zilele lui Diocleţian, spune așa: „…în a patra zi (miercuri) şi vinerea… se cuvine nouă să postim după tradiție…, căci în a patra, sfat nelegiuit au făcut iudeii asupra Domnului, iar vinerea, fiindcă pentru noi a pătimit El.” De asemenea, a doua poruncă bisericească ne îndeamnă să postim toate posturile de peste an, înțelegând aici toate zilele de post rânduite de Biserică.

Așadar, postim miercurea căci în această zi au făcut sfat cărturarii ca să-L prindă pe Mântuitorul Hristos, iar Iuda a vândut pe Mântuitorul Hristos pentru 30 de arginți, tot în această zi. Renunțând la mâncărurile de dulce din această zi, Îi arătăm Preabunului nostru Mântuitor că ne desolidarizăm de „vânzătorul” şi că iubim mai mult hrana duhovnicească, părtășia cu Dumnezeu, în defavoarea bunurilor lumești trecătoare şi fragile pe care ţi le oferă plăcerile acestei lumi simbolizate în cazul de față prin mâncărurile de dulce. Postim vinerea căci este ziua în care Hristos Dumnezeu, Marele Răstignit, a îndurat sfintele pătimiri cele mântuitoare: scuipările peste față, batjocura, biciuirile, lovirile, răstignirea pe Cruce şi moartea pentru noi şi pentru a noastră mântuire, așa după cum mărturisim în Simbolul de credință. Postim vinerea ca să ne arătăm recunoștința față de Mântuitorul nostru, pentru că ne-a redeschis Raiul, făcându-ne părtași la viața Sfintei Treimi.

            Cu bune doriri, pr. Mihail

Cristi a răspuns:
7 Octombrie 2015

Va multumesc frumos pentru raspuns arhim Mihail Daniliuc cam tot asa era si in sufletul si mintea mea despre a posti miercurea si vinerea acum pentru mine este foarte clar.Doamne Ajuta

daniel a răspuns:
9 Octombrie 2015

dc miercuri e a patra zi ?

pr Andrei Atudori a răspuns:
20 Octombrie 2015

Daniel, din punct de vedere religios, duminica este prima zi a sptămânii și prin urmare miercuri este a patra.

Doamne ajută!

Roxana a răspuns:
13 Februarie 2016

Ma iertati parinte.. Dar nu inteleg de ce duminica este prima zi din saptamana daca in "facerea" se spune ca in a saptea zi (duminica), Dumnezeu s-a odihnit? Va multumesc si Doamne ajuta

pr Andrei Atudori a răspuns:
19 Februarie 2016

Domane ajută! Roxana, unde mai exact în „Facerea”  scrie că Dumnezeu s-a odihnit „duminica”?! Citatul exact la care faci referire este acesta: „Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială.” (Facerea 2, 2-3). Nicăieri nu apare numele de duminică în acest context. În Noul Testament și în scrierile Părinților Bisericii, peste tot se vorbește despre Duminică ca de prima zi a săptămânii. Discuția poate fi mai amplă însă esențial de ținut minte este faptul că, Hristos a înviat în prima zi săptămânii, Dumnica. De aici decurg toate!

Cu doriri de bine, pr. Andrei

florica a răspuns:
16 Octombrie 2015

Frumos raspuns!

mioara a răspuns:
11 Martie 2016

Buna ziua, parinte!
As vrea sa stiu daca in aceste zile de post-miercurea si vinerea, inlusiv lunea cand se tine post, nu se spala rufele?! Sau este doar o superstitie?!
Va multumes!
Doamne ajuta!

pr Andrei Atudori a răspuns:
14 Aprilie 2016

Doamne ajută!

Este doar o superstiție. Dacă în acest zile nu este vreo sărbătoare cu cruce rosie, atunci puteți spăla rufe fără nici o problemă.

pr. Andrei

mioara a răspuns:
15 Aprilie 2016

Multumesc pentru raspuns !
Doamne ajuta!

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!

Citește despre: