Preacuvioase Părinte Stareț, ce v-a îndemnat să veniți la mănăstire?

Dragostea lui Dumnezeu, care a fost copleșitoare și pe care am considerat că pot s-o desăvârșesc numai în mănăstire.

A existat această dragoste și înainte de a veni la mănăstire sau a fost o întoarcere?

Înainte de a veni nu prea mă duceam la biserică, n-aveam, așa, o viață religioasă. Nu eram apropiat de biserică, dar aveam conștiința existenței lui Dumnezeu. Dragostea de Dumnezeu a fost mai puternică decât orice altă dragoste. Se spune că iubirea este aceeași. Nu este așa. Iubirea diferă. Și ca scară, și ca formă. Sunt mai multe forme de a iubi. Un om iubește un câine și vedem atâția oameni în lume plimbându-și câinii. Ei, într-un fel iubești un câine, într-un fel iubești un copil.

Același om care are un câine, are și un copil. Nu poate să-și iubească copilul cum își iubește câinele. Intensitatea dragostei diferă: un bărbat într-un fel iubește un câine, și într-un fel își iubește soția sau mama. Iar Mântuitorul spune: „Cel ce nu-și ia crucea sa și nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine” și „cel ce iubește pe mamă sau pe tată sau pe frați sau pe surori mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine”.

„Nimic nu se face fără rugăciune și fără ajutorul lui Dumnezeu”

Dragostea pentru Dumnezeu este supremă. Nu există dragoste a omului mai mare pe acest pământ, decât cea îndreptată către Dumnezeu. Dar omul, îndepărtându-se de Dumnezeu, iubirea lui s-a pervertit, nu mai este luminată de harul lui Dumnezeu. Și se sinucide că l-a lăsat femeia/bărbatul, că i-a murit copilul – pentru că dragostea pentru „ceva” este supremă, iar acel „ceva” este muritor sau material. Unul are o mașină și i se strică. Și se îmbolnăvește de supărare. De exemplu, te ostenești mult pentru un lucru, și pe urmă Dumnezeu îți arată că dragostea ta pentru acel lucru este cam mare și ți-l ia.

Dar nimic nu se face fără rugăciune și fără ajutorul lui Dumnezeu. Dacă conștientizăm aceasta, atunci și El ne lasă și casa să fie bună, și femeia să ne fie sănătoasă, ne lasă și copiii sănătoși. Contează foarte mult și viața celor dinaintea noastră, a înaintașilor noștri. Dacă înaintașii noștri au fost apropiați de Dumnezeu și de biserică, Dumnezeu revarsă dragostea Lui ca recunoștință pentru ei și peste celelalte neamuri. Dacă înaintea noastră au fost oameni care au făcut rău Bisericii, care n-au avut credință, pedeapsa se revarsă și asupra celor care urmează în acel neam.

Preacuvioase Părinte Stareț, un monah are șansa de a-și manifesta mai mult dragostea față de Dumnezeu, spre deosebire de un om căsătorit?

Sunt oameni din lume care-L iubesc pe Dumnezeu mai mult decât un monah. Sunt convins de asta. Sunt oameni în lume care au o dragoste de Dumnezeu mai mare decât a unui monah, dar încercările monahului sunt altele decât ale celui din lume. Deci există posibilitatea ca un om care Îl iubește pe Dumnezeu în lume să fie pe aceași treaptă cu un monah care Îl iubește mai puțin pe Dumnezeu, dar este mai încercat în viața de mănăstire.

Aici judecata este numai a lui Dumnezeu și judecata Lui este dreaptă. Nu știm noi cum judecă Dumnezeu un monah și cum judecă un mirean, felul în care se raportează Dumnezeu la un monah, felul în care se raportează la un mirean. Monahul știe ce are de făcut. Dacă nu face fiindcă nu vrea, este una. Dacă nu face pentru că nu poate, că sunt ispite, este alta.

Dumnezeu judecă după putința fiecăruia. Contează felul în care ne raportăm la El, cu mândrie sau cu smerenie.