Întâlnire cu tinerii din Cercul pastoral Bocșa

Episcopia Caransebeşului

Întâlnire cu tinerii din Cercul pastoral Bocșa

    • Întâlnire cu tinerii din Cercul pastoral Bocșa
      Întâlnire cu tinerii din Cercul pastoral Bocșa

      Întâlnire cu tinerii din Cercul pastoral Bocșa

Marți, 17 mai 2016, a avut loc la Berzovia, în Protopopiatul Reșița, o întâlnire de suflet la care au participat aproximativ 60 de copii și tineri, preoți și profesori de religie din cele 22 de parohii care fac parte din Cercul pastoral-misionar Bocșa. Întâlnirea a debutat cu Slujba Acatistului Învierii Domnului în cadrul căreia tinerii au participat activ, citind fiecare cu dăruire câte o parte din Acatist.

Slujba s-a oficiat la altarul de vară din curtea bisericii. După momentele încărcate și luminate de profunzimea și frumusețea cuvintelor din Acatist, părintele Mihai Ciucur - inspector în cadrul Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului a transmis cuvântul de binecuvântare al Preasfințitului Părinte Lucian, chiriarhul locului.

În partea a doua a întâlnirii tinerii au fost împărțiți în zece grupe de lucru, fiecare grup primind o temă pe baza căreia au purtat discuții și, mai apoi, au formulat concluzii pe care le-au prezentat tuturor celor prezenți. Temele dezbătute au fost de mare actualitate și interes pentru tinerii zilelor noastre: „Rolul și locul tinerilor în viața Bisericii”, „Facebook - un mijloc modern de propovăduire a credinței?”, „Riscul de a fi tânăr ortodox azi; între «rușinea» de a fi ortodox și curajul de a ne mărturisi credința”, „Fecioria - o virtute demodată?” sau „Divertisment creștin? Există distracție fără alcool, muzică și desfrânare?”. S-au dezbătut, de asemenea, teme legate de rolul pe care îl au principalii factori care modelează dezvoltarea religios-morală a tinerilor, respectiv: familia, școala, Biserica, anturajul și internetul, precum și modul cum aceștia pot influența apropierea de valorile morale ale tinerei generații.

„Ne-am bucurat că a rânduit Dumnezeu să putem fi împreună în rugăciune, dar și în comuniune cu tinerii noștri și ne-am bucurat să vedem interesul lor pentru a cunoaște și a-și însuși un alt stil de viață – unul moral și curat, o viață în Hristos, trăită în lumina Evangheliei. Pentru cei mai mulți dintre tinerii prezenți – în mare parte din mediul rural, a fost o noutate acest gen de întâlnire, pentru că, iată, tinda Bisericii a devenit loc de rugăciune, loc al învățării, al socializării și al comuniunii, alături de păstorii lor sufletești și de dascălii de la catedră”, a subliniat părintele Mihai Ciucur, moderatorul întâlnirii.

La final toți cei prezenți au participat la o agapă frățească, prin osteneala tuturor preoților prezenți, în cadrul căreia tinerii creștini au socializat și s-au putut cunoaște mai bine.

Evenimentul, organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian și coordonat de părintele Doru Melinescu - responsabilul Cercului pastoral-misionar Bocșa și de părintele Petrică Ghimboașă - parohul de la Berzovia, se înscrie în manifestările organizate în contextul Anului omagial al educației religioase a tineretului ortodox, fiind, totodată, pentru prima dată în Episcopia Caransebeșului când la întâlnirile lunare organizate în cadrul cercurilor pastorale participă copii și tineri din toate parohiile componente.

Sursa: episcopiacaransebesului.ro

Citește despre: