Întotdeauna a scrie despre Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitorea Moldovei, îmi creează un mare entuziasm. Asta deoarece știu câtă energie duhovnicească se ascunde smerit în spatele celui mai mare pelerinaj din România, pelerinaj confirmat an de an, la cotele de participare dintre cele mai înalte. Dar nu cifrele în sine impresionează, cât calitatea fenomenului religios declanșat în jurul raclei de la Catedrala Mitropolitană din Iași. Iar anul acesta organizatorii îi întâmpină pe pelerini nu doar cu o floare duhovnicească, ci cu două care formează cel mai înmiresmat buchet. Căci lângă tânăra fecioară din Epivata va sta marele melod, adevărată alăută a Duhului Sfânt: imnograful Andrei Criteanul. 

El este cel care, cu viers dumnezeiesc, ne umple de lumină și speranță Postul Paștelui, prin faimosul său canon, care se citește de câteva ori pe durata urcușului spiritual spre Înviere. Canon de pocăință, muzică tânguită și vers lin, acesta se citește în prima săptămână a Postului Mare, mai precis în zilele de luni, marți, miercuri și joi, la Pavecerniță. În integralitatea sa, Canonul se citește în ziua de joi din săptămâna a 5-a a Postului Sfintelor Paști, la Pavecerniță. Dar pentru creștinii asumați, el este orologiul duhovnicesc care marchează începutul urcușului, el este semnalul călătoriei spre taina Învierii: a lui Hristos, a noastră, a lumii întregi. 

Genialul sirian a fost nu numai un imnograf de talent ci și un arhiereu misionar cu o biografie intensă: de la participarea (ca reprezentant al Patriarhului de la Iersualim) la sinodul VI ecumenic din 681, sinod care a afurisit erezia monotelismului, la conducerea operei social-filantropice din Constantinopol terminând cu alegerea sa în scaunul arhieresc din Gortyna, în insula Creta – de aici apelativul de „Criteanul” sau „Cretanul”... În cei aproximativ 80 de ani de viață, Sfântul Andrei a reușit să împletească dinamica lucrării în Hristos cu discreția vieții duhovnicești și cu virtuți ascetice remarcabile. Căci numai un ascet și un om al rugăciunii neîncetate putea făuri asemenea perle așezate în metanierul pocăinței adevărate, care se împlesc cu lacrimi și suspine. 

Așadar, o pustnică și un episcop imnograf se reunesc sub cerul Iașului ca într-o reflexie a cerului dumnezeiesc. La ei vor veni să se închine zecile de mii de suflete de creștini, viitori locuitori ai Împărăției care este ritm și armonie, veghe și rugăciune. O tânără fecioară care a ales tăcerea alături de un bătrân episcop care i-a cântat cu Dumnezeu, cu glasul cel mare al pocăinței, ca nimeni altul...