Desigur, în Sfânta Liturghie nu e vorba de prezența mai generală a lui Dumnezeu, în lucrarea Sa creatoare și proniatoare și de care nu e lipsită nicio făptură creată, ci de însăși prezența reală și personală a lui Hristos Cel înviat împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt și care, prin întruparea, jertfa, învierea și înălțarea Sa la cer a înlăturat în Sine cele trei piedici care stăteau în calea noastră spre Dumnezeu: firea umană mărginită, păcatul și moartea și a realizat în Ipostasul Său dumnezeiesc unirea maximă între Dumnezeu și om, superioară unirii prin relație, după lucrări sau energii, proprie legăturii lui Dumnezeu cu oamenii înainte de întruparea Cuvântului, și în care Dumnezeu se menținea încă în afara umanității.

Odată înlăturate aceste bariere și distanțe între Dumnezeu și oameni, după înălțarea Sa la cer, Iisus Hristos Cel înviat devine mai prezent acum decât atunci când era pe pământ, fiind acum prezent pretutindeni, dar nu vizavi de noi, ci chiar în noi înșine, prin energiile Duhului Sfânt în Biserică. De aceea, prezența și lucrarea Sa acum în noi este o prezență și lucrare personală, pnevmatică, eclesială și liturgic sacramentală.

(Preotul Profesor Ioan Ică, Despre spovedanie și împărtășirea cu Sfintele Taine – Antologie alcătuită de Ieromonah Benedict Stancu, Editura Elena, p. 21-22)