Iaşi: nori răzleţi nori răzleţi, 23°C

Luni, 17 Octombrie 2005

Moaştele Cuv. Parascheva şi ale Sf. Pavel au fost readuse în Catedrală (2005)

După ce au stat patru zile sub un baldachin special amenajat pe esplanada din faţa Catedralei mitropolitane, pentru ca sute de mii de pelerini din toată ţara, chiar şi din străinătate, să se închine, moaştele Sf. Cuv. Parascheva şi ale Sf. Ap. Pavel au fost readuse în Catedrală, în cadrul unei procesiuni care a avut loc aseară, începând cu ora 18.30, în jurul Catedralei mitropolitane. Procesiunea a fost condusă de Înalt Prea Sfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu alţi 20 de preoţi şi diaconi. După readucerea moaştelor celor doi sfinţi în catedrală, I.P.S. Mitropolit Daniel s-a închinat moaştelor celor doi sfinţi, după care a mulţumit lui Dumnezeu pentru că a binecuvântat această sărbătoare. A amintit, de asemenea, de darul primit în aceste zile prin aducerea din Grecia a moaştelor Sf. Ap. Pavel, de canonizarea Sf. Ier. Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, de prezenţa binecuvântată a Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, a I.P.S. Mitropolit Panteleimon de Veria, Nausa şi Kampania, precum şi a ierarhilor din Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
În cuvântul său, I.P.S. Daniel a vorbit despre importanţa pelerinajului în aceste zile binecuvântate, despre harul şi sfinţenia cu care pelerinii pleacă acasă: „Cu ce vin şi cu ce pleacă înapoi acasă aceşti pelerini? Ei vin cu dorinţe, vin să ceară iubire, pace şi înţelegere între oameni, vin să ceară ajutor şi sprijin, pentru că viaţa este grea. Dar pelerinii nu au numai cereri, ci ei vin să şi mulţumească pentru ajutorul primit. Stând la rând, ei îşi mărturisesc necazurile, grijile, ajung să se cunoască. Împărtăşesc experienţe, mai ales cei care au primit ajutor de la Cuv. Parascheva şi sunt ascultaţi. Aşadar, ei oferă şi primesc. Au venit cu cereri, cu speranţă şi pleacă cu împlinire, cu sfinţenie. Busuiocul care a devenit o floare împărătească, simbolul binecuvântării,  busuiocul de la Cuv. Parascheva va răspândi har în toată casa lor".
I.P.S. Mitropolit Daniel a mulţumit tuturor celor care au vegheat în aceste zile la buna desfăşurare a evenimentelor, jandarmilor, autorităţilor şi preoţilor slujitori ai Catedralei mitropolitane din Iaşi.
Credincioşilor care încă mai stăteau la rând li s-a permis să se închine în continuare în timpul nopţii. Moaştele Sf. Ap. Pavel se vor afla lângă racla Sf. Cuv. Parascheva până în această seară, iar mâine dimineaţă, la ora 5.00, vor pleca spre Grecia.

(Narcisa Balaban - Ziarul Lumina, 17 octombrie 2005)
 

Află cum poți prelua titlurile din Doxologia
în saitul sau blogul personal!
Cele mai citite

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd> <p> <br> </ br> </br> <img> <img /> <div><span> <!--pagebreak--><b> <i><iframe>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Use to create page breaks.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. [mai mult] Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. Orice deviere de la subiect, limbajul agresiv, atacurile la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum şi jignirile, trivialităţile ori injuriile aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu va conduce la cenzurarea comentariului sau chiar interzicerea definitivă a dreptului de a mai posta, prin blocarea IP-ului folosit. De asemenea, doxologia.ro nu răspunde şi nu girează în niciun fel opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind în totalitate autorului. [mai putin]
Image CAPTCHA
Introdu caracterele din imaginea de mai sus.
Citeşte mai târziu