(Foto) Ocrotitorul Mănăstirii Văratec, cinstit în duh de rugăciune

Arhiepiscopia Iaşilor

(Foto) Ocrotitorul Mănăstirii Văratec, cinstit în duh de rugăciune

În perioada 15 – 17 august, Mănăstirea Văratec îmbracă veșminte de sărbătoare: în cea de-a doua zi din cadrul triadei sărbătorilor de la Văratec, miercuri, 16 august, Sfânta Liturghie întru cinstirea Sfântului Cuvios Iosif, ctitorul și duhovnicul sfintei mănăstiri, a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, și de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

Pelerini veniți din întreaga regiune a Moldovei au participat la sfintele slujbe și au așteptat la rând pentru a se închina la moaștele Sfinților Iosif de la Văratec și Gheorghe Pelerinul.

Mâine, 17 august, Mănăstirea Văratec îl va cinsti pe Sfântul Gheorghe Pelerinul, care a fost canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în data de 5 octombrie 2017.