„Vorbirile fără rost uneori ne pricinuiesc ura celor ce ne ascultă, alteori batjocuri și râs, defăimând aceia prostia cuvintelor. Altele, întinarea cunoștinței și, iarăși, altele, osânda de la Dumnezeu și întristarea Duhului Sfânt, ceea ce este mai înfricoșat decât toate celelalte.

Cel ce-și curățește inima și smulte din rădăcină păcatul întru Domnul, și cel ce se ostenește pentru o cunoștință mai dumnezeiască și vede în minte cele nevăzute de cei mulți, nu se cuvine să se înalțe pentru aceasta față de cineva. Căci nimic nu e mai curat între cele zidite ca cel fără de trup, nimic nu are cunoștință mai mare ca îngerul. Dar înălțându-se, a căzut din cer ca un fulger. Astfel, mândria cugetului i-a fost socotită la Dumnezeu ca necurăție.”

(Filotei Sinaitul, Capete despre trezvie, în Filocalia IV, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2000, p. 105)