Să nu ne grăbim și să nu ne obosim, ci pururea să punem din nou început. Ai căzut, ridică-te! Ai căzut iarăși, ridică-te iarăși! Numai pe Doctorul tău să nu-L părăsești, căci atunci vei fi osândit de deznădejde mai rău decât un sinucigaș. Stăruie pe lângă El, și El își va face milă cu tine fie prin întoarcerea ta, fie prin încercare, fie prin altă faptă a purtării Sale de grijă, fără să știi tu.

Căci diavolul are obiceiul să atace sufletul cu ceea ce găsește în fața sufletului, fie cu bucurie și cu părere de sine, fie cu întristare și cu deznădejde, fie cu oboseală covârșitoare, fie cu desăvârșita nelucrare, fie cu lucruri și cugetări nelavreme și fără folos, fie cu întunecime și ură nesocotită față de toate cele ce sunt. Și, simplu grăind, cu materia pe care o află în fiecare suflet cu aceea îl atacă spre a nu-i fi de folos... (...)

De aceea, pentru tot lucrul bun trebuie să întrebe omul, ca Sfântul Antonie, nu pe oricine se nimerește, ci pe cei ce au darul deosebirii, ca nu cumva, cei întrebați, fiind necercați (lipsiți de experiență) să cadă amândoi în groapă, după pilda Evangheliei (Matei 15, 14). Pentru că fără dreapta socoteală nu se face nici un lucru bun, chiar dacă li se pare celor neștiutori că e bun, fie pentru că se face nelavreme și fără să fie de trebuință, fie că nu se ține seama de măsura lucrului sau de tăria omului, sau de cunoștința lui și de alte multe. Iar cel ce are darul deosebirii l-a primit prin smerita cugetare. De aceea toate le cunoaște după har și la vremea sa vine la puterea străvederii.

(Sfântul Petru Damaschin, Învățături duhovnicești, în Filocalia V, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001, p. 2004-205)