Temelia unei familii binecuvântate se pregătește din copilărie

Creşterea copiilor

Temelia unei familii binecuvântate se pregătește din copilărie

    • Temelia unei familii binecuvântate se pregătește din copilărie
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Este foarte important ca tinerele să se formeze duhovnicește în vremea în care se află în casa părintească. Astfel, în viitor, prin bogăția și puterea virtuților dobândite aici vor asigura fericirea tinerelor familii pe care le vor crea la vremea potrivită, însoțindu-se cu cel rânduit de Dumnezeu. 

Este foarte important ca tinerele să se formeze duhovnicește în vremea în care se află în casa părintească. Astfel, în viitor, prin bogăția și puterea virtuților dobândite aici, vor asigura fericirea tinerelor familii pe care le vor crea la vremea potrivită, însoțindu-se cu cel rânduit de Dumnezeu.

Părinții pun înainte de vârsta tinereții temeliile solide ale familiei pe care vor s-o întemeieze. Tinerețea este, într-adevăr, vârsta cea mai frumoasă și cea mai potrivită pentru crearea familiilor bune și virtuoase.

(Atanasie I. Skarmoghiani, Mamele creștine ale Sfinților Trei Ierarhi, traducere de Pr. Victor Manolache, Editura Egumenița, Galați, 2012, p. 99)