Ce să facem ca să primim darul iubirii?

Căsătorie

Ce să facem ca să primim darul iubirii?

    • Ce să facem ca să primim darul iubirii?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Iubirea e darul lui Dumnezeu şi vine atunci când răbdăm necazurile, când suntem împăcaţi în conştiinţa noastră cu Dumnezeu, când ne luptăm împotriva păcatelor, a răutăţilor, când încercăm să renunţăm la noi înşine şi să dăm dreptate altora, chiar dacă aceştia nu au dreptate. Iubirea o primim prin gesturi concrete prin care înfrângem în noi egoismul nostru, mândria noastră şi lăsăm de la noi, fiindcă iubirea e opusul mândriei.

Ştiţi că, totuşi, iubirea este ultima treaptă în desăvârşirea noastră moral-duhovnicească. Sigur că iubirea e prezentă pe toate treptele vieţii duhovniceşti, dar ea nu se poate impune. Te sileşti cât te sileşti, însă iubirea e darul lui Dumnezeu şi vine atunci când răbdăm necazurile, când suntem împăcaţi în conştiinţa noastră cu Dumnezeu, când ne luptăm împotriva păcatelor, a răutăţilor, când încercăm să renunţăm la noi înşine şi să dăm dreptate altora, chiar dacă aceştia nu au dreptate.

Iubirea o primim prin gesturi concrete prin care înfrângem în noi egoismul nostru, mândria noastră şi lăsăm de la noi, fiindcă iubirea e opusul mândriei; când încercăm să ne smerim şi să renunţăm la noi înşine, la dreptatea noastră, la adevărul nostru – atunci când suntem în dreptate şi în adevăr; dacă suntem egoişti, sigur nu suntem în dreptate şi în adevăr. Şi încetul cu încetul, prin rugăciune, cerând lui Dumnezeu să ne dea iubirea Sa, primim iubire faţă de semenii noştri. Nu există o metodă ca să câştigi iubirea; iubirea se câştigă printr-un complex întreg de condiţii şi de fapte, din credinţă şi din rugăciune, din participarea la Tainele Bisericii, la Liturghie și așa mai departe.

Din toate acestea se ridică iubirea, care se fortifică şi creşte tot mai mult pe măsură ce avansăm duhovniceşte, purificându-ne de patimi. (IPS Serafim Joantă)

(Duhovnici români în dialog cu tinerii, Editura Bizantină, București, pp. 176-177)