Ce consecințe negative pot avea relaţiile premaritale?

 

Relaţiile sexuale întreţinute înainte de căsătorie, chiar şi cu viitorul soţ, pot fi comparate cu săvârşirea Liturghiei în lipsa harului preoţiei. Pe prima o numim desfrânare, pe a doua – blasfemie. Această comparaţie este legitimă, întrucât relaţiile dintre soţi se aseamănă cu cele dintre Hristos şi Biserică.

Biserica condamnă relaţiile premaritale şi în afara căsătoriei, considerându-le păcate. „Desfrânarea nu poate fi socotită căsătorie, scrie Sfântul Vasile cel Mare, şi nici chiar începutul ei.” Bărbatul care întreţine relaţii sexuale cu o femeie, chiar dacă această persoană este logodnica lui, nu are dreptul să fie ridicat la treapta preoţiei (Regula 68 a Sfântului Vasile cel Mare).

Drept consecinţe ale relaţiilor premaritale sunt sarcinile pierdute, naşterea pruncilor morţi, copiii cu handicap, destrămarea căsniciei.

Ceea ce i se poate trece cu vederea unui necredincios nu i se poate ierta unei persoane credincioase: cui i se dă mult, i se cere mult. De obicei, cei care nu se păstrează curaţi până la căsătorie nu reuşesc să păstreze căsnicia. Unui eretic convertit la ortodoxie i se permite să devină preot, dar nu şi creştinului care a căzut în păcatul desfrânării sau care s-a căsătorit a doua oară (canonul 17 din Pravilele Apostolice, regula 12 a Sfântului Vasile cel Mare).

Tinerii ortodocşi trebuie să evite relaţiile premaritale. Această regulă se referă şi la persoanele care au hotărât să se căsătorească a doua oară. Vom mai spune o dată: relaţiile sexuale întreţinute înainte de căsătorie, chiar şi cu viitorul soţ, pot fi comparate cu săvârşirea Liturghiei în lipsa harului preoţiei. Pe prima o numim desfrânare, pe a doua – blasfemie. Această comparaţie este legitimă, întrucât relaţiile dintre soţi se aseamănă cu cele dintre Hristos şi Biserică. 

(Pr. Prof. Gleb KaledaBiserica din casă, Editura Sophia, București, 2006, p. 207)

De la același autor

Ultimele din categorie