Căsătoria funcţionează bine numai dacă în alcătuirea ei intră Dumnezeu, bărbatul şi femeia, într-un triunghi în care vârful de sus este Dumnezeu şi în care circuitul nu este nicăieri întrerupt. Adică, între soţ, soţie şi Dumnezeu este o comunicare directă, reală, liberă şi permanentă. Am afirmat că o căsnicie ideală trebuie să fie ca un Rai. Dar Raiul înseamnă locul unde locuieşte Dumnezeu, nu poate exista Rai fără Dumnezeu. Prin urmare, dacă vrei ca familia ta să fie un colţ de Rai, trebuie să te asiguri că în familia ta locuieşte Dumnezeu. Prezenţa lui Dumnezeu este cea care face ca un teritoriu să fie Rai. Şi când tu L-ai adus pe Dumnezeu în casa ta, ai transformat casa ta în Rai.

Acesta este deci cel de-al doilea principiu fundamental: o căsătorie este ideală numai dacă prezenţa lui Dumnezeu este reală şi activă în acea căsătorie. Să nu fim înţeleşi greşit! Nu vrem să spunem că oamenii fără Dumnezeu nu pot realiza căsătorii relativ bune, cel puţin pentru o vreme. Există atei care fac căsătorii relativ bune, bărbaţi şi femei care se iubesc şi care trăiesc frumos unul cu altul, dar golul lăuntric din oamenii aceia, gol existent din cauza lipsei lui Dumnezeu din viaţa fiecăruia dintre ei, se va oglindi în căminul lor, oricâtă dragoste omenească va fi acolo. Lipsa lui Dumnezeu va fi simţită permanent şi pustiul vieţii fără Dumnezeu se va manifesta acolo, mai devreme sau mai târziu. Raiul nu poate fi realizat fără Dumnezeu. Deplina fericire este o iluzie fără Dumnezeu.

(Ierodiacon Gamaliel Sima, Sfânta Taină a căsătoriei – Cateheze, Editura Pavcon, p. 65)