Ultimele articole pedagogice pe care le scrieți au profunde semnificații religioase. Vă rugăm să ne explicați această direcție de gândire.

Este adevărat că scriu și public actualmente pentru un portal religios, Doxologia. Dar paleta temelor abordată e mai largă, nu mă restrâng doar la subiecte cu conținut religios. E un spațiu mai ferit de ingerințe de ordin politic, de interese de tot felul, paradoxal – oarecum neutru ideologic. Acolo mă simt mai liber, exprim ce vreau fără nicio temere că aș face partizanat politic.  De ce am scris și despre educația religioasă? Pentru că și această componentă a educației trebuia tratată cu respect, cu responsabilitate și profesionalism. Mă tem că teologii nu ar fi reușit să o abordeze convenabil, de aceea, eu, ca pedagog laic, am cutezat să mă apropii de această secvență curriculară. Știu că subiectul stârnește multe patimi și că este deseori instrumentalizat  de exponenți ai mai multor interese. Eu cred că educația pentru cunoașterea valorilor religioase este o componentă educațională serioasă, chiar problematică, e o topică a pedagogului, și mai puțin a celor de pe margine…

Au existat în ultima vreme foarte multe voci de părinți și câteva organizații ne-guvernamentale care au acuzat că religia este prea prezentă în clasa de elevi. Este religia în măsură să tulbure formarea personalității tinerilor?  Care este granița dintre îndoctrinare și educație axiologică?

Prea prezentă? O ora pe săptămână vi se pare mult? Nu prea cred… Da, cunosc luările de poziție – mai vechi sau mai recente. Îndoctrinezi prin educația religioasă în aceeași măsură în care îndoctrinezi prin literatură, istorie, muzică sau matematică… Depinde cum sunt predate toate acestea! Potențialul îndoctrinator al unei discipline depinde de maniera în care se transmite un anumit bagaj de cunoștințe, de tipul de argumentare etalat de profesor, de natura relației dintre educator și educat etc. Religia, ca disciplină școlară, cu un conținut atent structurat și predată în mod convenabil din punct de vedere metodic, are un uriaș potențial culturalizator, edificator, formator – aceasta este premisa după care mă conduc. E o disciplină ce concurează, alături de istorie, geografie, limbă, literatură etc. la conturarea identității culturale a persoanei. Și se poate constitui într-o bază prealabilă pentru formarea unui individ capabil să se raporteze responsabil și în cunoștință de cauză la alteritate. Că sunt excese, că se alunecă în retorică desuetă și catehizare ieftină, o știu prea bine. Deraieri sunt, dar nu mai multe decât în cazul predării altor discipline…