Iaşi: Cer senin Cer senin, 16°C

Miercuri, 6 Aprilie 2011

De ce este nevoie de ora de religie

În societatea zilelor noastre, şcoala, alături de ceilalţi piloni implicaţi în susţinerea şi consolidarea educaţiei, trebuie să manifeste o preocupare continuă în formarea omului de mâine. Ora de religie, cu ale sale activităţi conexe, formează deprinderile morale ale tinerilor, cultivă sentimente şi atitudini, modelează caractere. Pentru a reflecta în mod real activitatea celor care trudesc la zidirea principiilor şi virtuţilor morale ale tinerelor vlăstare, cotidianul "Ziarul Lumina" va găzdui în paginile sale o rubrică săptămânală a profesorului de religie. În numărul de astăzi şi în cel de săptămâna viitoare, articolul este semnat de pr. prof. Cristian-Alexandru Barnea, inspector la disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.

Astăzi dimensiunea spirituală a omului este neglijată şi, adesea, efectele sunt vizibile pe toată durata vieţii. Societatea are nevoie, mai mult ca oricând, deopotrivă, de Şcoală şi de Biserică. Într-o astfel de lume mercantilă, oamenii bolnavi, vârstnicii, săracii şi nu puţini copii sunt trişti şi trăiesc sub limita demnităţii umane. Alţii apelează deseori la suicid ca la ultima soluţie. Nu întâmplător, pentru o majoritate considerabilă dintre concetăţeni, societatea de azi suferă, paradoxal, prin folosirea libertăţii, de lipsa solidarităţii şi a responsabilităţii. E nevoie de redescoperirea demnităţii omului, ca şi chip al lui Dumnezeu, după cum sublinia IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în "LâEglise orthodoxe et la dimension spirituelle des droits de lâhomme", în "Les droits de lâhomme - dimension spirituelle et action civique", apărut în anul 2000 la Institutul Român pentru Drepturile Omului.

În promovarea libertăţii şi a iubirii responsabile, religia pregăteşte, alături de celelalte discipline didactice, încă de pe băncile şcolii, pe oamenii de mâine. S-ar putea spune că religia are drept vocaţie fundamentală cultivarea dragostei de Dumnezeu şi de semeni, prin practicarea virtuţilor creştine de bună-cuviinţă şi întrajutorare, de toleranţă şi de respect. Niciodată omul cu frică sfântă de Dumnezeu nu se va purta cu semenii săi decât cu sfiala şi cu tandreţea celui care "vede" în celălalt Chipul lui Dumnezeu.

Pentru sine, celălalt este un alt eu. "Aproapele tău, fie bun, fie rău, fie păcătos, fie sfânt, oricum ar fi el, este un alt eu însumi; tu eşti un eu, tu mă cunoşti până la urmă. Şi eu te cunosc esenţial", afirmaţie regăsită în volumul "Celălat Noica".

Situată pe această coordonată, studierea Religiei, în general, devine o componentă semnificativă a educaţiei permanente. Cunoştinţele religioase dobândite în şcoală devin vii în societate. Progresul spiritual la care sunt chemaţi creştinii nu are vreun sfârşit. Permanent, ei trebuie să urce pe noi trepte ale desăvârşirii, care se împlineşte în abis de iubire de Dumnezeu şi de semeni. În inima omului care crede încape toată lumea.

În acelaşi timp, religia atrage atenţia şi asupra ambientului în care trăieşte omul. Potrivit spiritualităţii creştine, omul, ca şi cunună a creaţiei, este chemat să-şi imprime pecetea sa creatoare asupra naturii în care trăieşte. Atunci când "vede" lumea ca dar al lui Dumnezeu, sporeşte şi responsabilitatea faţă de ea.

Totodată, religia, ca disciplină de învăţământ, cultivă valorile netrecătoare ale Adevărului, Binelui şi Frumosului în cel mai înalt grad. Acestea nu sunt înţelese ca nişte principii teoretice, inaccesibile omului, ci, dimpotrivă, sunt ipostaziate în Dumnezeu, Care este "Calea, Adevărul şi Viaţa". Cel care sporeşte în iubirea de Dumnezeu sporeşte şi în acestea, trăind prin ele ca în realitatea cea mai obiectivă. (pr. prof. Cristian-Alexandru Barnea)

Află cum poți prelua titlurile din Doxologia
în saitul sau blogul personal!
Citeşte alte articole despre: Ora de religie, caracter, deprinderi morale, formare, ora de religie

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd> <p> <br> </ br> </br> <img> <img /> <div><span> <!--pagebreak--><b> <i><iframe>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Use to create page breaks.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. [mai mult] Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. Orice deviere de la subiect, limbajul agresiv, atacurile la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum şi jignirile, trivialităţile ori injuriile aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu va conduce la cenzurarea comentariului sau chiar interzicerea definitivă a dreptului de a mai posta, prin blocarea IP-ului folosit. De asemenea, doxologia.ro nu răspunde şi nu girează în niciun fel opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind în totalitate autorului. [mai putin]
Image CAPTCHA
Introdu caracterele din imaginea de mai sus.
Citeşte mai târziu