Invitaţi cu poveşti de succes, la Şcoala „Varlaam Mitropolitul“

Educaţie

Invitaţi cu poveşti de succes, la Şcoala „Varlaam Mitropolitul“

    • Invitaţi cu poveşti de succes, la Şcoala „Varlaam Mitropolitul“
      Invitaţi cu poveşti de succes, la Şcoala „Varlaam Mitropolitul“

      Invitaţi cu poveşti de succes, la Şcoala „Varlaam Mitropolitul“

    • Invitaţi cu poveşti de succes, la Şcoala „Varlaam Mitropolitul“
      Invitaţi cu poveşti de succes, la Şcoala „Varlaam Mitropolitul“

      Invitaţi cu poveşti de succes, la Şcoala „Varlaam Mitropolitul“

    • Invitaţi cu poveşti de succes, la Şcoala „Varlaam Mitropolitul“
      Invitaţi cu poveşti de succes, la Şcoala „Varlaam Mitropolitul“

      Invitaţi cu poveşti de succes, la Şcoala „Varlaam Mitropolitul“

Sfârşitul lunii mai a adus un nou proiect la Şcoala „Varlaam Mitropolitul“. Este vorba despre o serie de întâlniri cu ieşeni de succes, care au împărtăşit copiilor din experienţa lor. Fiecare dintre noi am avut un profesor sau un părinte care ne-a descoperit înzestrările, ne-a încurajat să le folosim şi ne-a învăţat diferenţa dintre talent şi abilitate dobândită. Întâlnirile cu oamenii care ne-au devenit modele ne-au marcat viaţa şi, în unele cazuri, ne-au trasat viitorul.

„Copiii au nevoie de mentori, de persoane care să le ofere un model de viaţă şi să-i îndrume în alegerile lor. De aceea, am lansat proiectul «Invitaţi cu poveşti de succes, la Şcoala Varlaam». Pe parcursul întregului an şcolar vom avea ca invitaţi personalităţi din diverse domenii de activitate - artă, cultură, economie, sport, muzică, dans - care vor interacţiona cu elevii şi vor împărtăşi din experienţele lor. Întâlnirile îi vor inspira pe copii şi-i vor ajuta să-şi descopere şi să valorizeze toate talentele şi resursele de care dispun, antrenându-le toate inteligenţele - academică, emoţională şi spirituală. Cu cât este iniţiat mai devreme, cu atât acest antrenament îi pregăteşte pe copii pentru viaţă şi provocările pe care le vor avea în viitor“, a explicat Cristina Gheorghe, directorul executiv al Fundaţiei „Varlaam Mitropolitul“, care este scopul proiectului.

Prima săptămână a fost dedicată teatrului, iar tonul reprezentaţiilor a fost dat de actorul Gigi Şfaiţer, de la Teatrul Luceafărul. „Teatrul este joaca tuturor copiilor mari“, a fost concluzia la care au ajuns elevii din clasele a III-a şi a IV-a. Timp de o oră, ei s-au lăsat conduşi de îndrăgitul actor în lumea magică a teatrului şi au  descoperit omul care stă în spatele unui rol sau al unui personaj. Imaginaţie, sinceritate, memorie bună şi pasiune, acestea sunt câteva dintre calităţile pe care trebuie să le aibă un actor ca să poată interpreta un personaj, a putea transmite un mesaj publicului şi a se lăsa îmbrăţişat de bucuria de a fi pe scenă.

„Teatrul este o artă vie“, a fost unul din secretele împărtăşite de Liliana Mavriş Vârlan, actriţă la Teatrul Luceafărul din Iaşi, al doilea oaspete în Săptămâna Teatrului. Cariera i-a adus peste 300 de roluri, iar întâlnirea cu puştii din clasa I şi a II-a i-a arătat că şi-a ales meseria perfectă. Îndrăgita actriţă a putut face faţă cu uşurinţă furtunii de întrebări venite din partea celor mici, care au avut multe curiozităţi. „Cum şi-a ales meseria de actor?, „Cum e să fii personajul negativ?“, „Cum e să fii actor?“, „Cum poţi învăţa rolurile pe de rost?“, „Cum se face distribuţia rolurilor?“ - au fost doar câteva din întrebările la care Liliana Mavriş Vârlan a răspuns cu măiestrie.

Al treilea invitat al Săptămânii Teatrului la „Varlaam“ a fost actriţa Alice Şfaiţer, care este şi profesor la Liceul de Arte „Octav Băncilă“. Împreună cu Chiţ, şoricelul de bibliotecă, ea a venit în vizită la Ştrumfii de la clasa pregătitoare. Copiii erau foarte curioşi să afle cine, cum şi de ce se pun toate în scenă. Aşa au aflat ce face regizorul, scenograful, costumiera, dar şi scenaristul şi au ajuns la concluzia că şi clasa pregătitoare e pregătită pentru o piesă de teatru, doar că e nevoie de puţină îndrumare şi un strop de sprijin din partea părinţilor, care, la nevoie, pot fi chiar ei costumierele. Jocul este un element important în educaţie şi ar fi bine să fie aplicat cât mai mult chiar şi de cei mari, a fost concluzia întâlnirilor cu actorii care au fost oaspeţii copiilor de la Şcoala din Dealul Copoului. (Maria Poinescu)