Pocăința-i Taină mare

Dată pentru fiecare,

Pentru tânăr și bătrân

Pentru slugă și stăpân,

Pentru cel de la amvon

Pentru cel ce stă pe tron.

Pentru turmă și păstori,

Pentru cei din închisori,

Pentru cel ce zace-n pat,

Pentru tot cel botezat.

Și precum ne-nvață Crezul

Spovedania-i botezul

Care spală, care curmă

Tot păcatul, fără urmă. (...)

Și câți sfinți și cuvioși

N-au ieșit din păcătoși?

Care-au plâns și-au suspinat

Pentru orișice păcat.

Tot mereu, părinții noștri

Și părinții dragi ai voștri,

Post de post se spovedeau

Și mereu se-mpărtășeau.

Ei nu amânau cu anii

Taina Sfintei Spovedanii,

Ci făceau cu pregătire

Sfânta lor mărturisire.

Și n-aveau atunci, ca noi,

Viață bună, ci nevoi,

N-aveau cărți de rugăciune,

Nici biserici mari și bune.

N-aveau preoți mulți în sate,

Dar vezi, nici așa păcate.

Nu cântau ca noi, frumos,

Ci trăiau după Hristos.

Nu spuneau din gură multe,  

Ci doreau mai mult s-asculte,

Orice vorbă, orice sfat,

Le primeau cu-adevărat.

(Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, Taina Sfintei Spovedanii)