Datoria iubirii este plătită neîncetat, dar niciodată nu este achitată. În această situaţie, ca să fii dator tot timpul este bine şi demn de laudă. Fiindcă în ceea ce priveşte banii, îi lăudăm pe cei ce nu datorează nimic, în timp ce, faţă de iubire, îi fericim pe cei care sunt datori totdeauna. Şi aşa cum în primul caz este semn al nerecunoştinţei, la fel aici este semn al recunoştinţei, şi anume: ca datoria de a iubi să nu se sfârşească niciodată.

Iar acest lucru cunoscându-l hrănitorul de iubire, Apostolul Pavel, zice: „Nimănui cu nimic nu fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul” (Romani 13, 8). (Din Omilia la „Pilda miilor de talanţi”)

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Texte alese, volumul I, traducere de Preot Ioan Andrei Târlescu, ediție îngrijită de Ieromonah Porfirie Nichita, Editura Bunavestire, Bacău, 2012, p. 33)