Duminica Vindecării orbului din Ierihon la Catedrala din Suceava

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Duminica Vindecării orbului din Ierihon la Catedrala din Suceava

    • Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților
      Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților / Foto: Irina Ursachi

      Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților / Foto: Irina Ursachi

„Numai rugăciunea stăruitoare izvorâtă din credință puternică poate împlini orice dorință a creștinului” – IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

În Duminica Vindecării orbului din Ierihon, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat în incinta așezării monahale, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Dintre aceștia au făcut parte slujitori ai mănăstirii și clerici de la Centrul Eparhial, precum arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala mixtă a Catedralei Arhiepiscopale, dirijată de pr. Ionuț Lucian Tablan Popescu, iar în cadrul slujbei monahul Spiridon (Alexandru) Bucur a primit hirotonia întru ierodiacon pe seama Catedralei Arhiepiscopale.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. Ionel Doru Budeanu, Protoiereu al Protopopiatului Suceava I. Sfinția Sa a explicat înțelesul duhovnicesc al textului Sfintei Evanghelii a acestei zile, îndemnându-i totodată pe cei prezenți să se apropie de Dumnezeu prin cât mai deasă spovedanie și prin primirea Sfintei Împărtășanii, nu numai în posturile de peste an.

La final, IPS Calinic a făcut, de asemenea, referire la mesajul Sfintei Scripturi din această zi: „Foarte puține dintre minunile Mântuitorului au fost săvârșite din milă. Cele mai multe minuni săvârșite de Mântuitorul au fost săvârșite pe fondul credinței sau al voinței persoanelor. Și l-a întrebat pe orbul din Ierihon: Ce vrei să-ți fac? Și orbul ce i-a spus? Sfântul Luca reține discuția: Doamne, să văd ca altădată. Ceea ce înseamnă că el a văzut cândva și a orbit între timp. Asterie al Amasiei, un comentator al acestui referat, al acestui text, traduce puțin mai lămuritor. Când Mântuitorul l-a întrebat: Ce vrei să-ți fac? Ce i-a spus respectivul? Doamne, vreau să Te văd. Pentru că el auzea foarte multe spunându-se despre El, despre Mântuitorul, și sufletul lui dorea cu ardoare ca să-L vadă. Vreau să Te văd și să văd! Cred că aceasta ar fi rugăciunea prioritară pe care ar trebui s-o adresăm fiecare dintre noi, chiar și cei care avem vederea neafectată de vreun soi de cecitate”.

Citește despre: