Duminica dinaintea Nașterii Domnului – Comentarii Patristice

- Duminica dinaintea Nașterii Domnului – Comentarii Patristice
  
  Duminica dinaintea Nașterii Domnului – Comentarii Patristice

Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: "Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu".

Duminica dinaintea Nașterii Domnului (Matei 1, 1-25)

1, 1 Genealogia lui Iisus Hristos

Cine va spune neamul lui Iisus?

(Matei 1,1) Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.

Biblia este ca o magazie a harului. Deoarece, aşa cum fiecare găseşte tot ceea ce doreşte în magazia unui om bogat, tot aşa, fiecare suflet găseşte orice este considerat important, în această carte.

De ce Matei spune Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam, în timp ce profetul Isaia exclamă: Iar neamul lui cine-l va spune (Isaia 53,8)? Matei scoate în evidenţă descendenţa Sa fizică, în timp ce Isaia proclamă faptul că descendenţa Sa divină este o taină insondabilă.

(Autor necunoscut, Operă incompletă la Matei, Omilia 1, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

Umanitatea lui Iisus, descoperită în Evanghelie.

(Matei 1,1) Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.

Trebuie să avem în minte că Evangheliştii sau, mai bine spus, Duhul, Care vorbeşte prin ei, a suferit dureri pentru ca cititorii lor să creadă că Hristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Datorită a ceea ce ei au scris, nimeni nu s-ar putea îndoi de faptul că El este Dumnezeu prin fiinţă, dincolo de orice schimbare, sau mutare şi că, după planul lui Dumnezeu, a devenit om adevărat. De aceasta, Ioan a putut spune, pe de o parte, La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul (Ioan 1,1). Ioan adaugă imediat: Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi (Ioan 1,14). Prin urmare, Matei a scris în mod corespunzător Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Pe de altă parte, nu este posibil ca El să fie, pur şi simplu numărat, prin naştere naturală, în rândul familiilor, deoarece este scris: Neamul Lui cine-l Va spune? (Isaia 53,8).El este dinaintea veacurilor şi de aceeaşi fiinţă cu Tatăl Însuşi, de la începutul veşniciei. Dar, prin această genealogie, El este numărat şi în rândul familiilor umane, după trup. Deoarece, cu adevărat, rămânând Dumnezeu, Hristos a devenit om, fără a înceta să fie Dumnezeu, neschimbat până la sfârşitul veacurilor.

De aceasta, genealogia cuprinde menţionări ale patriarhilor, a timpurilor şi vicisitudinilor care sunt corespunzătoare istoriei umane. Prin toate acestea, Matei demonstrează faptul că Hristos este părtaş al neamului nostru şi al naturii umane. Altfel, unii ar putea pretinde că a apărut doar în imaginaţie şi în iluzie, nu că ar fi devenit om, cu adevărat. Gândiţi-vă ce s-ar fi putut spune, dacă nimic dintre acestea nu s-ar fi scris?

(Sever al Antiohiei, Predici de catedrală, Omilia 94, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

De ce David este menţionat înainte de Avraam?

(Matei 1,1) Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.

Mai mult, el nu a vorbit despre Iisus, Fiul lui Dumnezeu, ci a zis Fiul lui David, fiul lui Avraam. Dar atunci, de ce Ioan scoate din evidenţă Divinitatea Lui, spunând, în începutul Evangheliei, La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu (Ioan 1,1)? Deoarece Evanghelia după Ioan a fost scrisă în exil şi pentru neamuri. El a scris în limba greacă şi pentru neamuri, care nu aveau cunoştinţă despre asemenea lucruri, precum existența unui Fiu al lui Dumnezeu sau în ce sens Dumnezeu a avut urmaşi. De aceea, era important să arate neamurilor taina întrupării Sale, de vreme ce nu ştiau încă cine era. Din acest motiv, era important ca ei să realizeze că Fiul lui Dumnezeu este Dumnezeu. Apoi, pentru că Dumnezeu S-a întrupat, a scris mai departe: Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi (Ioan 1,14).

În schimb, Matei a scris Evanghelia pentru evrei şi în limba aramaică, pentru ca evreii să fie întăriţi în credință. Într-adevăr, iudeii totdeauna au ştiut că El este Fiul lui Dumnezeu şi în ce mod este Fiul lui Dumnezeu. De aceea, nu era necesar să le mai explice natura divinităţii Sale, pe care o cunoşteau foarte bine.

Dar de ce l-a numit pe David întâi, dacă Avraam a trăit înaintea sa? Primul şi cel mai simplu motiv este acesta: atunci când evanghelistul şi-a propus să povestească genealogia Domnului, din Avraam, David ar fi venit după el. El a realizat că ar fi trebuit să se întoarcă din nou la Avraam şi să-l numească de două ori în acelaşi loc (Avraam este menţionat după David, deoarece Evanghelistul începe lista generaţiilor cu numele lui – n.tr.). Mai mult, mai este un motiv, acela că statutul regesc este mai mare decât statutul naşterii. Deoarece, chiar dacă Avraam a fost primul, din punct de vedere cronologic, David era primul în rang.

(Autor necunoscut, Operă incompletă la Matei,Omilia 1, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

Linia descendenţei.

(Matei 1,1) Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.

Aşadar, Sfântul Matei şi-a început Evanghelia cu o introducere de acest fel, spunând: Aceasta este cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov şi cele ce urmează. Matei, aşa cum am spus, vorbeşte despre cea de-a doua naştere a Domnului, în trup şi, de aceea, urmăreşte linia Sa familială din Avraam, tratând separat tribul lui Iuda, până când ajunge la Iosif şi Maria. De vreme ce Evanghelistul începe de la Avraam, prin succesiunea naşterilor, şi relatează, în ordine, toate numele, ne putem întreba de ce îl numeşte pe Domnul Hristos, doar descendent al lui David şi Avraam, spunând Aceasta este cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam? În orice caz, ştim că Evanghelistul nu a spus acest lucru fără motiv şi în această ordine. Fiecare dintre ei, atât Avraam, cât şi David, fie prin promisiunea lui Dumnezeu sau prin statutul naşterii, a trăit ca un predecesor demn în genealogia lui Iisus Hristos, până la existenţa Sa în trup. Căci Domnul a promis lui Avraam care, prin dreptul circumciziei a fost patriarhul întemeietor al poporului evreu, că prin sămânţa lui vor fi binecuvântate toate neamurile.

Acest lucru a fost realizat în Hristos, Care a primit trupul Său din neamul lui Avraam. Apostolul a făcut pentru galateni o interpretare, cu privire la aceasta, spunând: Făgăduinţele au fost rostite lui Avraam şi urmaşului său. Nu zice: „şi urmaşilor”, ca de mai mulţi, ci ca de unul singur: „şi Urmaşului tău”, Care este Hristos. Aşadar, David este primul din tribul lui Iuda, cu statutul de rege. Şi tot aşa, Dumnezeu a promis chiar acestui trib că Hristos-Domnul, avea să vină din rodul pântecelui său. Deoarece David a fost primul rege din tribul lui Iuda, din care Fiul lui Dumnezeu a primit trup. Astfel, Matei L-a prezentat în mod corect pe Hristos, Domnul nostru, ca urmaş al lui David şi Avraam, deoarece, atât Iosif, cât şi Maria, sunt descendenţi din acest neam regal, cel al lui David, care, el însuşi a descins din Avraam, care a trăit în duh, ca tată al tuturor neamurilor, iar în trup, a fost primul din neamul evreu.

(Cromațiu, Tratat la Matei I.I, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

Succesiunea regală prezentată de Matei.

(Matei 1,1) Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.

Ceea ce Matei analizează în ordinea succesiunii regale, Luca prezintă în ordinea originii preoţeşti. Amândouă indică relaţia Domnului cu strămoşii săi. Ordinea descendenţei lui genealogice se prezintă, astfel, în mod corespunzător, deoarece asocierea triburilor preoţesc şi regal, care a început prin David, de la căsătorie, este acum confirmată din descendenţa de la Salatiel la Zorobabel. Şi astfel, în timp ce Matei povesteşte origine paternă, care a început în Iuda, Luca ne învaţă că strămoşii lui a fost luaţi din tribul lui Levi. Fiecare, în felul său, arată slava Domnului nostru Isus Hristos, Care este atât împărat veşnic, cât şi preot, aşa cum se vede chiar şi din originea trupească a ambelor sale genealogii. Nu contează că este povestită originea lui Iosif în loc de cea a Mariei, pentru că, într-adevăr, este una şi aceeaşi relaţie de sânge pentru tot tribul. Mai mult, atât Matei, cât şi Luca oferă precedente. Ei numesc părinţii într-o ordine care nu ţine atât de mult de neamul lor, cât de tribul lor, din moment ce tribul a început de la un individ şi continuă sub forma unei familii şi a unei succesiuni.

Într-adevăr, Hristos trebuie să fie prezentat ca fiu al lui David şi Avraam, și de aceea Matei a început în acest fel: Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Nu contează cine este plasat într-o ordine dată, atât timp cât întreaga familie se înţelege că are aceeaşi origine. Iosif şi Maria aparţineau aceluiaşi neam. Este dovedit faptul că Iosif s-a născut din neamul lui Avraam. De asemenea, se ştie că şi Maria provenea din acest neam. Acest sistem este codificat în Lege, în aşa fel încât, dacă cel mai în vârstă din familie murea fără a avea fii, următorul frate, în ordinea vârstei, lua în căsătorie soţia celui decedat. El îi va considera ca fii ai săi pe cei născuţi din familia (soţia – n.tr.) celui care murise şi astfel, ordinea succesiunii rămâne avându-l pe primul născut în frunte (chiar dacă a murit fără fii), deoarece ambii sunt consideraţi taţi ai celor născuţi după ei, fie după nume, fie prin naştere naturală.

(Ilarie de Poitiers, Omilii la Matei I.I, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

Explicarea consemnărilor diferite ale genealogiilor.

(Matei 1,1) Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.

Unii ar putea fi nedumeriţi de faptul că Matei enumeră o serie de strămoşi, coborând, prin David la Iosif, în timp ce Luca specifică o succesiune diferită, urmărind strămoşii, din Iosif, înapoi prin David. Era uşor pentru ei să perceapă faptul că Iosif a putut avea doi taţi, un tată de sânge din care a fost născut şi un alt tată, adoptiv, de care a fost adoptat. Într-adevăr, acesta era obiceiul de adopţie, chiar şi în mijlocul poporului lui Dumnezeu. În acest fel, ei le puteau conferi calitatea de fii, chiar şi celor cărora nu le-au dat naştere. Amintiţi-vă cum fiica lui Faraon a adoptat pe Moise (şi ea a era o străină). Şi Iacov însuşi şi-a adoptat propriii nepoţi, fiii lui Iosif: Acum deci cei doi fii ai tăi, care ţi s-au născut în pământul Egiptului, înainte de a veni eu la tine în Egipt, să fie ai mei; Efraim şi Manase să fie ai mei, ca Ruben şi Simeon. Iar copiii, ce se vor naşte de acum din tine, să fie ai tăi şi se vor numi ei cu numele fraţilor lor, în triburile acelora. În acest fel, s-a ajuns la numărul de doisprezece triburi ale lui Israel, tribului lui Levi încredinţându-i-se misiunea de a sluji templului. Împreună cu acesta, erau treisprezece triburi, deşi erau doar doisprezece fii ai lui Iacov. În acest fel se înţelege că Luca a inclus în genealogia sa pe tatăl lui Iosif, nu pe cel din care se născuse, ci pe cel care îl adoptase. Astfel, el a enumerat strămoşii lui în ordine ascendentă, până a ajuns la David.

(Fericitul Augustin, Armonia Evangheliilor 2.3.5, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

1,2 Avraam, Isaac şi Iacov

Cum naşterea lui Isaac prefigurează naşterea lui Hristos

(Matei 1,2) Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui;

Avraam a fost tatăl celor credincioşi, şi atunci când Dumnezeu a vrut ca el să fie un exemplu pentru cei virtuoși, el a zis: Du-te din tara si neamul tău şi casa tatălui tău, în ţara pe care am să-ţi arăt (Facerea 12,1). Pentru ca toţi cei care ar dori să fie fii ai lui Avraam să ştie cum să primească ţara cea vie a făgăduinţei, a fost scris: Cred că voi vedea bunătatea Domnului în pământul celor vii (Psalmul 26,13). ... Cei care nu doresc să imite pe Avraam în credinţă nu pot fi urmaşii lui Avraam. Apoi, Avraam a fost tatăl lui Isaac, lucru care în sine a fost interpretat mai întâi ca o glumă. Cu toate acestea, este râsul celui sfânt. Acest lucru nu este cotcodăcitul idiot a buzelor, ci o bucurie raţională a inimii, care era taina lui Hristos ce pătrunde toate lucrurile.

Deoarece în acest fel, Isaac a fost dăruit părinţilor săi, care de mult timp îşi pierduseră speranţa, ca o bucurie a vârstei lor înaintate. Isaac nu a fost înţeles ca fiu al firii, ci ca un fiu al harului. În acest fel, Isaac a fost născut de către o mamă evreică, la sfârşitul vieţii ei, ca o bucurie la care toţi să privească. În acelaşi fel, îngerul a vorbit păstorilor: Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul (Luca 2,10). Şi în acelaşi fel, Apostolul a spus: Iar la plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege (Galateni 4,4). Chiar dacă Fiul lui Dumnezeu a fost născut dintr-o fecioară, iar Isaac dintr-o femeie bătrână, amândoi au fost născuți în afara aşteptărilor fireşti. Primul (Isaac) a întârziat până ce mama lui nu mai era capabilă să dea naştere unui copil, iar cel din urmă a venit înainte ca mama sa să fie capabilă să nască. Primul s-a născut dintr-o femeie care deja era slăbită, într-o anumită măsură, cel din urmă s-a născut dintr-o fecioară curată. Primul s-a născut sub o lege care avea să se termine, cel din urmă sub har, care avea să rămână.

(Autor necunoscut,Operă incompletă la Matei, Omilia I, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

Cum cei 12 fii ai lui Iacov prefigurează pe cei doisprezece ai vremii de apoi.

(Matei 1,2) Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui;

Isaac a fost tatăl lui Esau şi Iacov. Acest lucru înseamnă două epoci. Esau, care a fost acoperit cu păr din cap până în picioare, semnifică prima epocă, care a fost plină, în întregime, de la început până la sfârşit, de păcat, precum cel mai grosolan păr. Cu toate acestea, Iacov, care a fost în întregime frumos şi rafinat, semnifică epoca ce va veni. Această epocă va străluci cu lumina evlaviei şi nici o asprime sau urmă de păcat nu va fi găsită în ea. Deoarece Iacov s-a ţinut strâns de călcâiul lui Esau când a ieşit din pântecele mamei sale, el a fost numit Iacov, care în limba ebraică înseamnă „cel care calcă pe călcâiele altuia”. Căci, precum capul lui Iacov a apărut de îndată ce au ieşit picioarele fratelui său, tot aşa, începutul noii epoci va apărea imediat după sfârşitul celei dintâi. Aşa cum Esau l-a prigonit pe Iacov, tot aşa, fiii acelui veac îi prigonesc pe fiii acestui veac. Şi precum Iacov îi învinge pe oamenii cei răi fugind şi nu împotrivindu-se, tot aşa fac şi fiii săi. Şi, precum mama lui Iacov s-a apropiat atunci de el şi i-a zis: Fiule, ascultă-mă şi fugi în Mesopotamia, până ce se va potoli mânia fratelui tău (Facerea 27,43-44), aşa îi învață şi Biserica pe copiii săi. Oricând sunt prigoniţi, îi sfătuieşte: Dacă aţi fost prigoniţi într-o cetate, fugiţi într-alta (Matei 10,23) şi niciodată să nu vă răzbunaţi (Romani 12,19).

Apoi Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii săi(Matei 1,2). Iacov al nostru a născut şi pe cei doisprezece apostoli în duh, nu în trup şi în cuvânt, nu prin sânge. Pentru că, exact aşa cum Iacov a coborât în Egipt împreună cu cei doisprezece fii ai să, pentru a-şi înmulţi numărul, tot aşa şi Hristos a coborât în lume, împreună cu cei doisprezece apostoli ai Săi. El s-a înmulţit în întreaga lume, aşa cum mărturie stă însăși realitatea.

(Autor necunoscut,Operă incompletă la Matei, Omilia I, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

1, 3: Iuda şi urmaşii săi

Cum au putut exista persoane desfrânate în genealogia lui Iisus?

(Matei 1,3) Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram;

Pentru acest motiv (pentru a arăta adevărata umanitate a lui Hristos), în genealogia Sa, Evanghelistul i-a menţionat în listă chiar şi pe cei care au întreţinut relaţii trupeşti ce nu erau potrivite, fiind în afara Legii. Căci Matei a scris cu dinadins: Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar, şi chiar mai clar, David a născut pe Solomon din femeia lui Urie. Acestea erau femei cu care ei s-au unit prin desfrânare şi adulter. Prin aceasta, genealogia arată că Hristos a venit să vindece însăşi natura noastră păcătoasă. Chiar acea natură, care s-a revoltat şi s-a aruncat în dorinţe necumpătate. Când natura noastră a fugit [de la Dumnezeu], El a prins-o. Atunci când s-a repezit şi a fugit, revoltându-se, El a oprit-o, a ţinut-o, i-a permis să se întoarcă şi i-a oprit spirala descendentă. Căci aceasta spun cuvintele Apostolului: Căci, într-adevăr, nu a luat firea îngerilor, ci sămânţa lui Avraam a luat. Pentru aceea, dator era întru toate să Se asemene fraţilor (Evrei 2,16-17).

Aşadar, Hristos a luat asupra Sa o legătură de sânge cu acea fire care desfrânase, pentru a o curăţi. El a luat chiar acea fire, care era bolnavă, pentru a o vindeca. El a luat acea fire, care căzuse, pentru a o ridica. Toate acestea s-au făcut într-un mod caritabil, binefăcător, cu totul adecvat lui Dumnezeu.

Cu toate că era fără păcat, El s-a unit cu aceeaşi fire care este de aceeaşi fiinţă cu a noastră, care posedă un suflet inteligent. Cu această premiză a fost vestită zămislirea din Duhul Sfânt şi a avut loc naşterea din fecioară, naştere care nu a cunoscut căsătorie sau unirea trupească, respectându-se, într-un mod de negrăit, pecetea curăţiei fecioreşti.

(Sever al Antiohiei, Predici de catedrală, Omilia 94, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

Fares și Zara, ca prototipuri

(Matei 1,3) Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram;

Noi scriem că Iuda a devenit tatăl lui Fares și al lui Zara, din Tamar. Dar iată cum erau anticipate tainele poporului evreu și ale neamurilor: Zara (simbol al lui Israel) a fost primul care a ieşit din pântece. Moașa i-a legat la mână o panglică roșie, simbolizând însemnarea lui Israel cu sângele tăierii împrejur. Zara s-a tras înapoi, ieșind Fares (simbol al neamurilor). Trupul în care Zara a fost închis s-a blocat. Dar trupul în care Fares a fost închis, s-a deschis. De aceea, Fares a ieșit cel dintâi (Facerea 38,27-30). Astfel, poporul evreu a apărut primul în lumina credinței, ca și cum ar fi ieșit din pântecele întunecat al lumii. Astfel, ei au fost marcați cu panglica roșie a circumciderii, toți crezând că acest fiu al lui Dumnezeu va fi cel dintâi. Dar ce s-a întâmplat în continuare?

Legea a fost pusă înaintea lor, ca un paravan, în fața judecății lui Dumnezeu. Dar legea, așa cum învățăm, poate să împiedice credința și nu să o ajute, după cum este scris: fără lege, păcatul era mort. Iar eu cândva trăiam fără lege, dar după ce a venit porunca, păcatul a prins viaţă. Iar eu am murit! (Romani 7,8-10)Astfel, din cauza păcatului, legea a împiedicat drumul evreilor, așa încât ei nu s-au înfățișat pecalea dreptății. Dar când Hristos a venit, la timpul potrivit, peretele despărțitor al legii, care era între evrei și neamuri, a fost dărâmat, așa cum spune Apostolul: surpând peretele din mijloc al despărţiturii, desfiinţând vrăjmăşia în trupul Său (Efeseni 2,14). Așa s-a întâmplat că poporul evreu, care a venit primul, a fost ținut captiv, în timp ce neamurile au rămas ca în pântecele lumii întunecate. După ce peretele a fost distrus, la porunca lui Hristos, poporul iudeu fiind exclus, neamurile au venit cele dintâi la credință [în Evanghelie]. Poporul evreu va veni mai târziu, așa cum spune Apostolul: Nu voiesc, fraţilor, ca voi să nu ştiţi taina aceasta, ca să nu vă socotiţi pe voi înşivă înţelepţi; că împietrirea s-a făcut lui Israel în parte, până ce va intra tot numărul neamurilor. Şi astfel întregul Israel se va mântui (Romani 11,25-26).

(Autor necunoscut,Operă incompletă la Matei, Omilia I,traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

1,4 Salmon a născut pe Booz

Rahav, cea care a iubit pe Israel, o imagine a Bisericii

(Matei 1,4) Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon;

Nason a născut pe Salmon. Numele Salmon este intrerpretat ca cel care ia vasul. Salmon s-a căsătorit cu Rahav. Această Rahav se spune că a fost o desfrânată din Ierihon, care a adăpostit iscoadele trimise de fiii lui Israel. Iar când regele Ierihonului i-a căutat, ca să-i omoare, Rahav i-a ascuns pe acoperișul casei sale și i-a ferit de primejdie. Auzind despre faptele fiilor lui Israel, ea a iubit pe Israel mai mult decât pe propriul popor. Și acest fapt mi se pare credibil, din două puncte de vedere. Deoarece Salmon era considerat nobil între fiii lui Israel și era din tribul lui Iuda, și fiul prințului, el a văzut-o pe credincioasa Rahav, astfel convertită la bunătate și iubită de Dumnezeu și condusă afară din Ierihon, la porunca Domnului și numărată între fiicele lui Israel. O asemenea femeie minunată, cu siguranță că merita să devină soția lui Salmon.

Așadar, eu cred, în termenii unei taine spirituale, că Rahav desfrânata a fost imaginea Bisericii. Deși desfrânată printre oameni și întinată prin venerarea idolilor, ea i-a primit pe mesagerii (adică pe apostolii) lui Iisus Hristos în casa sufletului său, datorită cuvintelor lor. I-a ascuns în magazia minții sale, pentru ca prințul lumii, diavolul, să nu-i găsească și să-i dea morții pe acei care, cu semnul frânghiei roșii, au fost lăsați în jos pe fereastră. A fost ca și cum, salvată prin semnul pătimirii Domnului, scoasă din lume și făcută curată, ea a devenit mireasa lui Hristos.

Această Rahav, după ce s-a căsătorit cu Salmon, a fost numită Rachab, care se tâlcuiește „înălțare”. Într-adevăr, așa cum Rahav s-a ridicat trupește, fiind făcută una dintre fiicele lui Israel și, cinstită prin căsătoria cu acel bărbat, ea s-a înălțat și spiritual. Căci, deși Biserica a fost cândva închinătoare la idoli, ea a devenit însoțitoarea îngerilor, mireasa lui Hristos și fiica lui Dumnezeu.

(Autor necunoscut,Operă incompletă la Matei, Omilia I,traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

1,5 Booz l-a născut pe Iobed

Căsătoria dintre Booz și Rut a generat o dinastie regală.

(Matei 1,5) Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Iobed, din Rut; Iobed a născut pe Iesei;

Cât despre Salmon, care se tâlcuiește „cel care ia vasul”, ce fiu a născut din Rahav? Booz se tâlcuiește ca „puternic”, sau „puterea este în el”, sau „cel care arată putere”. La porunca lui Dumnezeu, Booz a lut de soție pe Rut, care i-a fost oferită de Domnul. Puternic fiind, lui i se nasc copii, care ei înșiși sunt puternici și distinși. Dar cei care se căsătoresc cu soții oferite de diavol (adică nu au cunoștințe despre cele religioase) și care nu sunt credincioase primesc copii ce se află în slăbiciune. Ei nu sunt remarcabili, nici puternici, decât în săvârșirea răului. Ca pedeapsă pentru căile lor necredincioase, se pare că nu au născut copii, nici spre bucurie, nici spre mângâiere.

Astfel, Booz și-a luat drept soție o femeie moabiteancă, numită Rut. Cred că este de prisos să spunem cum s-a întâmplat asta, de vreme ce Scriptura mărturisește foarte clar despre acest lucru. Noi totuși vom spune un lucru: Rut s-a căsătorit cu Booz doar pentru meritul credinței ei. Ea a privit cu indiferență spre propriul popor, țară și rasă și l-a ales pe Israel. Ea nu a fugit de soacra sa străină (ca neam) și îndoliată, fiind condusă de dorință mai mare pentru neamul ei, decât pentru al soacrei. Ea a renunțat la idolii strămoșilor săi, alegându-L pe Dumnezeul cel viu, spunându-i soacrei următoarele cuvinte: Nu mă sili să te părăsesc şi să mă duc de la tine; căci unde te vei duce tu, acolo voi merge şi eu şi unde vei trăi tu, voi trăi şi eu; poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu; Unde vei muri tu, voi muri şi eu şi voi fi îngropată acolo. Orice-mi va face Domnul, numai moartea mă va despărţi de tine! (Rut 1,16-17). Așadar, Booz, pentru credința lui Rut, a luat-o de soție, pentru ca, prin această căsătorie sfințită, să se nască un neam regal.

(Autor necunoscut,Operă incompletă la Matei, Omilia I, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

1,6: Iesei a născut pe David și neamul său

Cum David a prefigurat Biserica

(Matei 1,6) Iesei a născut pe David regele; David a născut pe Solomon din femeia lui Urie;

Lui Iesei i s-a născut regele David, deoarece Dumnezeu este în neamul celor drepți, iar neamul celor drepți va fi binecuvântat. Ce putem spune despre David, al cărui rol în Scriptură este acela de rege? Trecând peste toate celelalte, putem spune aceasta: David l-a preînchipuit pe Hristos. David este interpretat ca „cel îndemânatic”, sau „cel iubit”, la fel ca și Hristos. El a fost puternic în război și puternic și iubit în țara sa. În faptele sale, în milă și bunătate, el anticipa, în mod profetic, pe Hristos. Dar cum se aplică aceasta și faptelor sale nedrepte, care se disting de cele drepte? Chiar și în cel mai mare păcat se găsește taina lui Hristos și a Bisericii. David, plimbându-se pe acoperișul său, a văzut-o pe prea frumoasa Batșeba făcând baie, și a chemat-o la el, cu toate că ea era căsătorită cu un bărbat hitit. Există o prefigurare chiar și aici, cu toate că pare să nu fie așa. Hristos, pe când încă se afla în cer și se bucura de divinitatea Sa, a văzut frumoasa biserică a poporului Său, nemulțumindu-L prin comportamentul ei murdar și slăbind ea în fapte bune, când era încă mireasa diavolului. El a pus ochii pe ea, a iubit-o și a atras-o la Sine.

(Autor necunoscut, Operă incompletă la Matei, Omilia I, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

Construirea templului de către Solomon Îl prefigurează pe Hristos

(Matei 1,6) Iesei a născut pe David regele; David a născut pe Solomon din femeia lui Urie;

David a fost tatăl lui Solomon. Solomon se tâlcuiește ca „pașnic”. El este numit „pașnic” deoarece a instaurat o domnie pașnică pentru toate popoarele din teritoriul său, care erau iubitoare de pace și plătitoare de taxe, în așa fel încât el să poată construi templul pentru Dumnezeu, folosind de asemenea slujirea poporului. În acest fel, Solomon a fost o imagine a Hristosului nostru iubitor de pace, Care, pentru toți oamenii care aleargă către El în credință și plătesc taxele spirituale ale faptelor bune, a instaurat o domnie pașnică, făcută din pietre vii – nu doar din evrei, ci și din neamuri – pentru a construi un templu viu pentru Dumnezeul Cel viu.

(Autor necunoscut, Operă incompletă la Matei, Omilia I,traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

Dumnezeu nu se rușinează să Se smerească, pentru a-i mântui pe păcătoși.

(Matei 1,6) Iesei a născut pe David regele; David a născut pe Solomon din femeia lui Urie;

Evanghelistul expune și ia în derâdere patimile neamului nostru, necinstea sa și bolile, pentru care Cuvântul lui Dumnezeu S-a coborât, în mila Lui. El S-a pogorât, pentru a-i slăvi și pentru a-i ridica, prin mila Sa. În nici un caz, nu este pătată reputația doctorului, dacă se apleacă până la nivelul celui bolnav. Matei putea să scrie: „David l-a născut pe Solomon din Batșeba (mama lui Solomon)”. Luând în derâdere, ca să spunem așa, însăși fapta adulteră, el a preferat să mărturisească clar: David a născut pe Solomon, din femeia lui Urie. El a arătat astfel că Hristos, Care S-a născut trupește dintr-un neam așa de stricat, neputinţele noastre a luat şi bolile noastre le-a purtat (Isaia 53, 8; Matei 8, 17), ca cel despre care au vorbit profeții.

(Sever al Antiohiei, Predici de catedrală, Omilia 94, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

1, 7-15: Solomon și urmașii săi

Mulțimea răzvrătită anticipată

Solomon simbolizează poporul creștin, care abia începea să înflorească. Roboam însă simbolizează un popor în declin. Când Solomon a păcătuit, la bătrânețe, Dumnezeu l-a lăsat în mâinile diavolului și o parte importantă a regatului său a fost tăiată. Cu toate acestea, Roboam a respins sfatul bătrânilor într-o perioadă critică și a urmat sfatul curtenilor săi tineri. El a pierdut aproape întregul său regat, când zece dintre triburi s-au despărțit și și-au numit propriii regi. Doar două triburi au rămas sub stăpânirea lui Roboam (III Regi 11-12).

(Autor necunoscut,Operă incompletă la Matei, Omilia I, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

1, 16: Iosif și Maria

Relația maritală dintre Iosif și Maria

(Matei 1,16) Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care se cheamă Hristos.

Matei relatează genealogia umană a lui Hristos astfel: după ce îi enumeră pe strămoși, începând cu Avraam, el continuă cu Iosif, soțul Mariei, din care S-a născut Hristos. Nu se cade să ne gândim la Iosif separat de căsătoria sa cu Maria, care l-a născut pe Hristos în mod feciorelnic, și nu din unirea cu soțul ei. Deoarece, prin acest exemplu, se oferă o recomandare solidă către persoanele credincioase căsătorite, asupra principiului că, chiar şi atunci când, de comun acord, îşi păstrează starea de castitate, relaţia lor maritală poate rămâne puternică și poate fi încă numită una de căsătorie, nu prin unirea fizică, ci în virtutea afecțiunii inimii. Acest lucru este așa mai ales pentru că lor li s-a născut un fiu, fără îmbrățișare fizică, care are drept scop procrearea. Mai mult, Iosif nu ar trebui să nu fie numit tată al lui Hristos datorită faptului că nu l-a zămislit, prin intermediul unirii fizice. Căci, dacă ar fi adoptat un copil de la altcineva, pe drept ar fi fost numit tată al cuiva care nici măcar nu a fost născut din soția sa.

Într-adevăr, unii au crezut că Hristos a fost fiul lui Iosif, ca și cum ar fi fost născut din carnea sa. Dar asta o credeau cei care nu știau de fecioria Mariei. Evanghelistul Luca spune: Iisus Însuşi era ca de treizeci de ani când a început (să propovăduiască), fiind, precum se socotea, fiu al lui Iosif (Luca 3,23). În loc să o numească doar pe Maria ca unic părinte, nu a avut nici cea mai mică ezitare în a vorbi despre amândoi, ca părinți ai Lui, atunci când spune: Iar Copilul creştea şi Se întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui. Şi părinţii Lui, în fiecare an, se duceau de sărbătoarea Paştilor, la Ierusalim (Luca 2,40-41). Și ca să nu-și închipuie cineva că prin „părinți” aici se face referire doar la Maria și la relația ei de sânge pe care o avea față de Iisus, amintim cuvântul precedent al Evanghelistului Luca: Iar tatăl său (în textul grecesc original) şi mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc (Luca 2,33).

(Fericitul Augustin, Armonia Evangheliilor 2.1.2-3, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

Fără unire trupească

(Matei 1,16) Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care se cheamă Hristos.

De vreme ce el afirmă că Hristos a fost născut din Maria, ea fiind fecioară,și nu ca rezultat al unirii ei trupești cu Iosif, din ce motiv Matei îl numește „tată”, dacă nu pentru că noi înțelegem că Iosif era cu adevărat soțul Mariei, nu prin unire trupească, ci prin virtutea adevăratei uniuni spirituale a căsătoriei? … Toate acestea sugerează că expresia Evanghelistului Luca, „precum se socotea”, a fost introdusă pentru a corecta pe cei care erau de părere că Hristos s-a născut din Iosif, așa cum se nasc toți ceilalți.

(Fericitul Augustin, Armonia Evangheliilor 2.1.3, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

1, 17: trei grupe de câte 14 generații

Istoria de dinaintea mântuirii

(Matei 1,17) Aşadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri.

Așadar, toate neamurile de la Avraam la David au fost paisprezece. Când Evanghelistul ar fi putut să explice foarte simplu că neamurile de la Avraam la Hristos sunt în număr de 42, din ce motiv le-a împărțit în trei grupe de câte 14 neamuri? Deoarece condiția umană, în cadrul poporului evreu, s-a modificat de trei ori, având 14 generații, care s-au rotit de trei ori. Mai întâi, de la Avraam la David, ei au fost sub judecători. În al doilea ciclu, de la David până la exil, au fost sub regi, iar în al treilea, de la exil până la Hristos, au fost sub marii preoți.

Aceasta demonstrează că, așa cum 14 generații s-au împlinit de 3 ori, tot așa s-a alterat și starea umanității. Deci, înșiruindu-se 14 generații de la exil, până la Hristos, starea omenirii, de la Hristos înainte, trebuia din nou schimbată. Lucru care s-a și întâmplat. Începând de la Hristos, omenirea nu a mai fost sub așa de mulți judecători sau așa de mulți regi sau așa de mulți de mari preoți. Ci toate neamurile au venit sub Hristos, Care este judecător, Rege și Mare preot.

Așadar, de vreme ce judecătorii, regii și marii preoți au prefigurat cele trei slujiri ale lui Hristos, începuturile lor trebuie să fie tot timpul înțelese ca figuri anticipatoare ale lui Hristos. Iosua a fost primul judecător; David a fost primul rege; și Iosua, fiul lui Ioțadac, primul mare preot. Nimeni nu se îndoiește de faptul că acești bărbați îl prefigurau pe Hristos. Motivul pentru care sunt indicate 42 de generații, după care a urmat nașterea lui Hristos după trup în această lume este următorul: 42 este produsul lui 6x7. Șase însă este numărul care semnifică muncă și trudă, deoarece lumea a fost făcută în șase zile, o lume făcută în muncă, trudă și durere. Deci, sunt 42 de generații până la nașterea lui Hristos în lume, în trudă și durere și aceste generații conțin taina muncii și a trudei.

(Autor necunoscut,Operă incompletă la Matei, Omilia I, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

1, 18: Cum a avut loc nașterea lui Iisus Hristos

Nașterea nu I-a diminuat nestricăciunea

(Matei 1,18) Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt.

De ce evanghelistul vorbește aici despre naștere, dacă la începutul Evangheliei a vorbit de neam? Deoarece, în acest loc, el spune: „Așa a fost nașterea lui Iisus” (Matei 1,18), dar acolo spune „cartea neamului (lit.: genezei)…” (Matei 1,1). Care este diferența dintre neam și naștere? Cum pot fi înțelese și aplicate la Hristos?

Observă că acesta, cuvântul meu vorbit, este intangibil și invizibil. Dar când este scris într-o carte, se poate spune că el capătă un trup. Atunci poate fi și văzut și atins. Așa este și cu Cuvântul fără carne și fără trup al lui Dumnezeu. Cuvântul nu este nici văzut, nici descris, după dumnezeirea Sa, dar, prin întrupare, El devine subiect al vederii și al descrierii. Din acest motiv, există cartea neamului Său, ca una ce este făcută trup. Dar aici nu analizăm de ce spune „carte”, în loc de „viziune”, sau „relatare” (deoarece asta s-a discutat deja). Ci de ce Matei mai înainte vorbise despre generație, iar acum vorbește despre naștere. Prin ce se distinge „nașterea” de „geneză”?

Există diferență între geneză și naștere. Deoarece geneza, sau aducerea la viață, este creația originală a lucrurilor de către Dumnezeu, în timp ce nașterea este succesiunea din altele, cauzată de verdictul morții, care a venit din cauza păcatului. Și chiar și acum, geneza are în ea ceva incoruptibil și lipsit de păcat, în timp ce nașterea implică ceea ce este subiectul patimilor și al păcatului. Domnul, în geneza Sa veșnică, este incapabil de a păcătui. Nașterea sa trupească nu a subminat geneza (ființa) Sa veșnică, care este incoruptibilă. Dar prin naștere, Și-a asumat ceea ce este pătimitor. Dar asta nu înseamnă că și-a asumat ceea ce este supus păcatului. El a continuat să-l poarte pe Adam cel inițial, incapabil de a fi micșorat, fie în ceea ce privește coruptibilitatea, fie în ceea ce privește posibilitatea de a păcătui. Așadar, geneza lui Hristos nu s-a făcut conform unui proces de aducere în existență, din neexistență. Ci este mai mult o tranziție, de la starea de Dumnezeu, la asumarea chipului de rob (Filipeni 2,6-7). Așadar, nașterea Sa a fost ca a noastră, dar și mai presus decât a noastră. Căci nașterea din femeie (Galateni 4,4) este ca a noastră, dar nașterea, nu „din poftă trupească, nici din poftă bărbătească” (Ioan 1,13), ci din Duhul Sfânt, este mai presus decât a noastră. Există aici o aluzie, un anunț prealabil al unei viitoare nașteri, care ne va fi acordată nouă prin Duhul.

(Origen, Fragmentul II, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

Taina simplă a zămislirii

(Matei 1,18) Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt.

Nu specula în spatele textului! Nu căuta de la el mai mult decât ceea ce spune! Nu te întreba: „Cum, mai exact, a lucrat Duhul Cel Sfânt această zămislire într-o Fecioară?” Căci chiar și atunci când se urmează mersul firesc, nu ne putem explica deplin chipul în care se zămislește copilul. Cum atunci, când Duhul săvârșește minuni, să putem să explicăm cauzele lor precise? Ca să nu mai hărţuieşti pe scriitor sau să-l necăjeşti examinând încontinuu ceea ce el nu spune, a indicat cine a fost persoana care a săvârșit minunea. Apoi se reține de la a face comentarii în plus: „Nu ştiu nimic mai mult”; de fapt, spune că ceea ce s-a făcut, s-a făcut de la Duhul Sfânt.

Să se ruşineze dar cei care caută să pătrundă minunea naşterii de sus! Căci nicicum nu poate fi explicată naşterea aceasta, deși are nenumăraţi martori și a fost prezisă cu atâția ani înainte ca naștere omenească, ajutată de mâini omenești. Cât de mare trebuie să fie nebunia acelora care iscodesc şi încearcă să pătrundă cu mintea naşterea cea de negrăit? Căci nici arhanghelul Gavriil, nici Matei n-au putut să spună ceva mai mult, ci atât doar că S-a născut de la Duhul Sfânt. Dar cum de la Duhul? Și în ce chip? Nici Gavriil, nici Matei n-au explicat, și nici nu este cu putinţă.

Sa nu socoteşti apoi că ai dezlegat misterul, dacă ai auzit că S-a născut de la Duhul Sfânt. Căci rămânem necunoscători ai multor lucruri, chiar atunci când le învățăm. Deci, în ce chip Cel nemărginit poate fi cuprins într-un pântece? În ce chip Cel care ţine toate poate fi purtat în pântece, ca făt, de o femeie? Cum poate Fecioara să nască și să rămână Fecioară? Explică-mi în ce chip a plăsmuit Duhul templul trupului Său.

În ce chip a plăsmuit trupul lui Hristos? În ce chip n-a luat tot trupul din pântecele mamei, ci numai o parte, care apoi a crescut şi a ajuns la forma lui deplină? Că a luat trup din trupul Fecioarei, evanghelistul a arătat-o spunând: Cel zămislit în ea (Matei 1,20); iar Pavel spune: Cel născut din femeie (Galateni 4,4). Aceste cuvinte închid gura celor care spun că Hristos a trecut prin Fecioară ca printr-un canal. Dacă aşa s-ar fi petrecut lucrurile, ar mai fi fost oare nevoie de pântece? Dacă aşa s-ar fi petrecut lucrurile, atunci Hristos n-ar mai avea nimic comun cu noi, atunci trupul Lui ar fi din altceva, nu din aluatul nostru. Ar mai putea fi oare din rădăcina lui Iesei (Romani 15,12), ar mai putea fi numit toiag (Isaia 11, 1), ar mai putea fi numit Fiul Omului (Matei 8,20; Luca 19,10) şi ar mai putea fi Maria mama Lui, ar mai putea fi din sămânța lui David, s-ar mai putea spune că a luat chip de rob? Nu! Pentru ce atunci Ioan a scris: Cuvântul trup S-a făcut? Pentru ce atunci Pavel a spus în Epistola către Romani: Dintre care după trup este Hristos, Care este peste toate Dumnezeu? În aceste texte şi din altele mai multe încă, este limpede că Hristos este dintre noi, din aluatul nostru şi din pântece fecioresc. Dar cum, nu ştim. Aşadar, nici tu nu căuta, ci primeşte ce ţi s-a descoperit; nu iscodi ce-a fost trecut sub tăcere!

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Matei 4,3,traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

Taina Divinității Sale

(Matei 1,18) Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt.

După Evanghelistul Matei, așa a fost nașterea minunată a lui Hristos. El a arătat clar că Iacob a fost tatăl lui Iosif, cu care era logodită Maria, atunci când L-a născut pe Iisus. Însă, nimeni dintre cei care aud acestea nu trebuie să-și imagineze că nașterea lui Hristos a avut loc în același fel uzual, ca și a înaintașilor Săi. Astfel, Matei continuă să prezinte genealogia specială a lui Hristos, care nu a fost ca genealogia acestor părinți, din toate punctele de vedere, așa cum vom vedea. Cum poate fi aceasta, că este cuprins în genealogie, dar diferit?

După ce Maria s-a logodit cu Iosif, ea a zămislit prunc, înainte ca ei să se căsătorească. Asta înseamnă că pruncul era al unei fecioare, dar avea un tată uman (adoptiv, legal). În timp ce-i enumeră genealogia, Matei arată că El descinde din seminția lui David, după promisiunile lui Dumnezeu. Dar, explicând faptul că nașterea Lui a avut loc într-un mod ce depășește natura umană, el descoperă taina dumnezeirii Sale. Nu se cădea ca Unicul Fiu al lui Dumnezeu să fie născut într-un mod omenesc. Deoarece El nu S-a născut pentru Sine, ci pentru omenire. Cu adevărat, S-a născut într-un trup supus stricăciunii. Dar Hristos S-a născut pentru a vindeca însăși stricăciunea. Stricăciunea umană nu derivă din starea de nestricăciune a unei fecioare. Nu are sens ca singurul Fiul al lui Dumnezeu, Care S-a născut pentru a vindeca stricăciunea, să se fi născut dintr-o unire stricăcioasă. Umanitatea se naște din nevoia de a exista. Hristos însă nu S-a născut din nevoia de a exista a naturii, din dorința Sa atotmilostivă de a mântui. El a fost născut normal, în ciuda legii firii umane, căci El era mai presus de fire. Iată străina și minunata naștere a lui Hristos! A venit dintr-o linie genealogică ce conținea păcătoși, adulteri și neamuri. Dar o asemenea naștere nu pătează cinstea lui Hristos. Ci în schimb, îi preaslăvește mila.

Aceasta este minunea: El, Care a adoptat și a născut fii, S-a născut din fiii acestora. Au fost făcuți părinți ai Lui cei ai cărui fiu El nu era. Le-a făcut un favor prin faptul că le-a devenit fiu. Ei, în schimb, nu i-au oferit nimic prin faptul că I-au fost strămoși. Printre oameni, tații adoptă pe cine doresc pentru a le fi fii. Acest fiu însă, a adoptat tații pe care i-a ales El însuși. Printre oameni, fiii primesc cinstea nașterii de la tații lor. Dar în cazul lui Hristos, tații au primit cinstea de la fiu.

Textul spune: Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Ulterior, toți sfinții aveau să fie născuți din Biserica fecioară, care este logodită cu Hristos. Fiii adesea imită exemplul taților lor. Observați că Maria era logodită cu un tâmplar. Hristos, logodit cu Biserica, avea să modeleze, pentru mântuirea omenirii în întregimea sa, întreaga Sa lucrare din lemnul crucii.

(Autor necunoscut,Operă incompletă la Matei, Omilia I, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

Nașterea Sa trupească și dumnezeirea Sa

(Matei 1,18) Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt.

Deoarece binecuvântatul Matei, după ce a enumerat genealogia lui Hristos, a adăugat următoarele în legătură cu speranța mântuirii noastre: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Acesta este misterul ceresc, această taină umbrită și ascunsă de către Duhul Sfânt. Luca descrie în mai multe detalii modul întrupării Domnului, deoarece povestește cum un înger a venit la Maria și a salutat-o, spunând: Bucură-te cea plină de har (Luca 1,28) și cele ce urmează. Iar când Maria l-a întrebat cum s-ar putea întâmpla cele ce tocmai i le vestise – deoarece nu avuse vreo relație fizică cu un bărbat –, i-a zis ei: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema (Luca 1,35). Era corect ca Sfânta Maria, care avea să zămislească în pântecele ei pe Domnul slavei, să fie informată despre Sfântul Duh și despre desăvârșirea Celui Preaînalt atunci când a primit în binecuvântatul ei pântece pe Creatorul lumii. Într-adevăr, atât Matei, cât și Luca, își încep istorisirile cu nașterea trupească a Domnului. Cu toate acestea, Ioan vorbește despre nașterea dumnezeiască a lui Iisus în prefața Evangheliei Sale: La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut (In 1,1-3). Evangheliștii ne ajută să recunoaștem atât nașterea divină, cât și cea trupească a Domnului, pe care ei o descriu ca o dublă taină și o dublă cale. Într-adevăr, atât nașterea divină, cât și cea trupească a Domnului sunt de nedescris, dar cea din Tatăl depășește cu mult toate mijloacele de descriere și de minunare. Nașterea trupească a lui Iisus a fost în timp; nașterea Sa dumnezeiască a fost înaintea timpului. Una în veacul acesta, cealaltă înaintea veacurilor. Una dintr-o mamă fecioară, cealaltă din Dumnezeu Tatăl. Îngeri și oameni au stat ca martori ai nașterii fizice a Domnului, însă la nașterea Sa dumnezeiască nu a fost nici un martor în afară de Tatăl și de Fiul. Dar deoarece Cuvântul nu putea fi văzut ca Dumnezeu în slava dumnezeirii Sale, El a luat trup vizibil pentru a demonstra divinitatea Sa invizibilă. A luat de la noi ceea ce este al nostru pentru a ne da cu generozitate ceea ce este al Său.

(Cromațiu, Tratat la Matei 2.1, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

1, 19: Dilema lui Iosif

Stăpânirea de sine a lui Iosif

(Matei 1,19) Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns.

Nu vezi aici un bărbat extrem de cumpătat, lipsit de cea mai tiranică patimă, gelozia? Ştiţi doar ce cumplită patimă e gelozia! Ce lucru cumplit este patima geloziei, despre care se spune, pe bună dreptate: Plin de mânie este bărbatul gelos; nu o va cruţa în ziua judecăţii (Pilde 6,34); iar în altă parte: Crudă ca iadul este gelozia (Cântarea Cântărilor 8,6). Și cunoaștem mulţi oameni care au preferat să-şi piardă viaţa decât să îndure chinurile geloziei. Dar aici nu era vorba de o simplă gelozie, căci sarcina din pântecele Mariei o condamna cu desăvârșire. Cu toate acestea, Iosif era aşa de liber de patima geloziei, încât nu voia s-o supere pe Fecioară nici în cel mai mărunt fel. A o păstra în casa sa i se părea o încălcare a Legii; iar a o vădi şi a o duce înaintea judecăţii însemna să o dea morţii. De aceea, n-a făcut nici una, nici alta, ci s-a purtat cu Fecioara într-un chip mai desăvârșit decât poruncea Legea. Căci acum, odată cu venirea harului, se cuvenea să se arate şi semnele vieţuirii celei înalte. Este ca atunci când soarele, deși încă nu este răsărit, luminează cu lumina lui de departe, mai mult decât jumătate din lume. Tot aşa și Hristos, când era pe cale să răsară din pântece, înainte de a Se naşte, a luminat întreaga lume. De aceea, înainte de durerile naşterii, profeţii dansau de bucurie, femeile preziceau cele viitoare. Iar Ioan Botezătorul, chiar înainte de nașterea sa, a săltat în pântecele maicii sale.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Matei, Omilia 4,4, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

Meditația interioară a lui Iosif

(Matei 1,19) Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns.

Poate că Iosif s-a gândit în sinea lui: Dacă i-aș ascunde păcatul, aș lucra împotriva Legii lui Dumnezeu, iar dacă l-aș dezvălui fiilor lui Israel, aceștia ar ucide-o cu pietre.Mă tem că ceea ce este în pântecele ei este din intervenție divină. Nu a zămislit Sara atunci când era în vârstă de nouăzeci de ani și a născut un copil? Dacă Dumnezeu a făcut aceasta unei femei care era ca un lemn uscat pentru o floare, oare Divinitatea a vrut să o facă pe Maria să zămislească un copil fără ajutorul unui om?

Zămislirea unei femei depinde de un bărbat? Dacă zămislirea femeii depinde de bărbat, cu siguranță, atunci când dorește bărbatul, femeia va zămisli. Dar în acest caz nu zămislește femeia atunci când vrea bărbatul, ci când vrea Dumnezeu. Așadar, dacă zămislirea unei femei nu depinde de un om, ci de Dumnezeu, ce este așa de incredibil dacă Dumnezeu ar dori să-i dăruiască urmaș fără bărbat?

Ce voi face, atunci? O voi lăsa în secret, deoarece este mai bine într-o chestiune necunoscută ca o desfrânată să rămână nepedepsită, decât să moară o persoană nevinovată. Într-adevăr, este mai just ca o persoană nedreaptă să scape justificat, decât ca o persoană dreaptă să moară nejustificat. Dacă o persoană vinovată ar scăpa o dată, poate muri data viitoare. Dar dacă o persoană nevinovată ar muri o dată, nu ar putea fi adusă înapoi.

(Autor necunoscut, Operă incompletă la Matei, Omilia I, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

1,20: Încredințarea îngerilor

Eva și Maria – cuvintele morții și vieții

(Matei 1,20) Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt.

Pe când Sfântul Iosif, încă neinformat în privința unei așa de mari taine, dorea s-o lase în secret pe Maria, a fost sfătuit în vis de un înger, care i-a zis: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt (Matei 1,20). Sfântul Iosif este înștiințat despre taina cerească, pentru a nu gândi altfel despre fecioria Mariei. Este înștiințat de aceasta și pentru a îndepărta bănuiala cea rea și pentru a o primi pe cea bună, a tainei. Următoarele cuvinte i-au fost spuse lui: Nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt, pentru ca el să cunoască integritatea logodnicei sale și să știe că nici un reproș legat de păcat nu a fost legat de numele lui. De fapt, „Iosif”, tradus din ebraică în latină, înseamnă „fără reproș”. Observați aici ordinea unei taine: diavolul a vorbit întâi feciorei Eva, apoi unui bărbat, pentru a le da cuvintele morții. În cazul din urmă, un înger sfânt a vorbit întâi Mariei, apoi lui Iosif, ca să le descopere cuvintele vieții. În primul caz, o femeie a fost aleasă spre păcat; în cel din urmă, ea a fost aleasă spre mântuire. În primul caz, bărbatul a căzut prin femeie, în cel din urmă, el s-a ridicat prin fecioară. De aceea, îngerul i-a spus lui Iosif: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt.

Și a adăugat: Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor (Matei 1,21). Dar acest nume, care este dat Domnului încă de când Se afla în pântecele fecioarei, nu este un nume nou, ci este unul vechi. „Iisus”, tradus din ebraică în latină, înseamnă „mântuitor”. Acest nume este potrivit pentru Dumnezeu deoarece El spune: să nu cunoşti un alt dumnezeu, decât pe Mine, şi în afară de Mine nu este izbăvitor (Osea 13,4). În cele din urmă, când Domnul vorbește prin Isaia despre originea fizică a nașterii Sale, El spune: Domnul M-a chemat din pântece, din pântecele maicii Mele M-a chemat pe nume (Isaia 49,1). Numele Său cu siguranță că nu este străin, deoarece El a fost numit Iisus după trup (adică Mântuitor; era Mântuitor, potrivit dumnezeirii Sale). Deoarece Iisus, așa cum am spus, se traduce ca mântuitor. Aceasta este ceea ce a spus prin profetul: din pântecele maicii Mele M-a chemat pe nume. Și, pentru a ne arăta mai deplin taina întrupării Sale, a continuat spunând Făcut-a din gura Mea sabie ascuţită; ascunsu-M-a la umbra mâinii Sale. Făcut-a din Mine săgeată ascuţită şi în tolba Sa de o parte M-a pus (Isaia 49,2). Prin săgeată a simbolizat divinitatea Sa; prin tolbă, că și-a însușit trup din Fecioara, în care dumnezeirea Sa a fost acoperită cu un veșmânt de carne.

(Cromațiu, Tratat la Matei 2,3-4, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

Consolarea lui Iosif

Dar cum l-a încredinţat îngerul pe Iosif? Ascultă şi minunează-te de înţelepciunea spuselor lui: Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei pe Maria, femeia ta. Chiar de la început îngerul îi aminteşte de David, din neamul căruia avea să fie Cel Uns. Nu-i dă răgaz să se tulbure din cauza titlului slăvit al strămoșului David sau să-i amintească de făgăduinţa făcută de Dumnezeu întregului neam. În schimb, i se adresează personal, ca Iosife, fiul lui David… Spunându-i nu te teme, arată faptul că Iosif se temuse să nu-l supere pe Dumnezeu, ținând în casa sa o adulteră osândită de Lege. Dacă n-ar fi fost vorba de aceasta, nici măcar nu s-ar fi gândit s-o alunge. Îngerul a fost trimis de Dumnezeu să-i arate și să-i pună în față acestuia ceea ce gândise să facă și ceea ce simțise în mintea sa.

Îngerul n-o amintește doar cu numele, ci adaugă în mod simplu: femeia ta. Nu ar fi numit-o așa dacă ar fi fost infidelă. Deși erau ca și căsătoriți (erau doar logodiți – n.tr.), vorbește despre ea ca despre femeia lui, așa cum Scriptura îi numește în mod obișnuit gineri pe cei logodiți, chiar înainte de căsătorie.

Dar ce a vrut să spună prin nu te teme să iei pe Maria, femeia ta? Înseamnă să o țină în casa sa. Deoarece voia s-o părăsească. Este ca și cum vocea îngerească ar îndemna: Pe aceasta ţine-o în casă ca și cum ți-ar da-o Dumnezeu, nu părinţii ei! Dumnezeu nu ţi-o dă ca să te căsătoreşti cu ea, ci ca să o ţii sub acoperişul tău. Ţi-o dă prin vocea mea! Aşa cum mai târziu Hristos o dă pe Mama Lui ucenicului Său, tot aşa şi acum îngerul o dă lui Iosif.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Matei, Omilia 4,6, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

De ce și Iosif avea nevoie de o revelație

Auzirea cuintelor Mariei și reflectarea la viața ei nu i-au permis lui Iosif să gândească de rău despre ea. Dar, gândindu-se la zămislirea ei, totuși nu putea să gândească de bine despre ea în totalitate. Mintea lui Iosif oscila între două alternative. Îi era teamă s-o țină, și în același timp, nu îndrăznea s-o trădeze. Era așadar nevoie ca și Iosif să aibă o revelație. Maria însăși văzuse îngerul și-l auzise vorbindu-i despre zămislirea ei și despre cea a Elisabetei. A mers în ținutul muntos s-o vadă pe Elisabeta și a fost din nou asigurată, văzând-o pe aceasta. Dacă Maria a avut nevoie de această revelație, cu atât mai mult Iosif, atunci când a auzit cuvintele despre zămislirea Mariei…

De aceea, un înger i-a apărut, din trei motive. În primul rând, pentru ca un om necunoscător, dar drept, să nu facă o faptă nedreaptă pentru o cauză dreaptă. Apoi, pentru cinstea mamei, deoarece, dacă Maria ar fi fost părăsită – nu printre credincioși, ci printre necredincioși –, nu ar fi fost scutită de suspiciunea de nelegiuire. În al treilea rând, dându-și seama că era vorba de o zămislire sfântă, Iosif ar fi fost în viitor mult mai cumpătat în ceea ce o privește pe ea…

El s-a protejat pe sine întâi potrivit sistemului de legi, apoi de teamă față de o astfel de naștere. Dar de ce nu a venit îngerul la Iosif înainte de zămislire, ca acesta să nu gândească ceea ce gândea? Ca să nu îndure soarta lui Zaharia, care a fost acuzat de necredință față de zămislirea soției sale, care era deja femeie în vârstă. Căci era mult mai incredibil pentru o fecioară să nască, decât pentru o femeie bătrână. Dacă acest preot consacrat nu a crezut că putea să se întâmple, cum ar fi crezut acest confrate al lui țăran că poate fi posibil?

(Autor necunoscut, Operă incompletă la Matei, Omilia I, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

Dezvinovățirea Mariei

Tocmai pricina pentru care s-a temut şi pentru care a voit s-o lase, tocmai ea era o cauză dreaptă pentru care să o ia şi să o ţină în casă. Aceasta a risipit cu totul neliniştea sa, ca și cum îngerul i-ar fi spus: Maria nu numai că nu poate fi bănuită de împreunare nelegiuită, ci însăși zămislirea ei este mai presus de fire; iar tu, nu numai că trebuie să-ți alungi frica, ci trebuie să te şi bucuri mult, căci Cel zămislit în ea este de la Duhul Sfânt.

Ce neobişnuite cuvinte a spus, depăşind mintea omenească şi fiind mai presus de legile firii! Deci cum va fi făcut cineva capabil să creadă o asemenea veste, care ar fi așa de neașteptată? Doar văzând acest eveniment în legătură cu dezvăluirile trecute din Scriptură. Căci pentru aceasta îngerul îi descoperise lui Iosif toate cele ce erau în mintea lui, ce simțise, de ce se temuse, ce avea de gând să facă, pentru ca el să fie pe deplin încredințat. Și nu numai pe baza descoperirilor Scripturii, ci și prin promisiunea celor ce aveau să vină, îngerul îi câștigă încrederea: Va naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Matei, Omilia 4,6, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

1, 21 Rolul lui Iosif ca tată

Iosif îi pune nume lui Iisus

(Matei 1,21) Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor.

Era ca și cum îngerul i-ar fi spus lui Iosif: Nu-ți imagina că, dacă El este zămislit de la Duhul Sfânt, tu nu ai nici un rol în slujirea acestei noi hotărâri. Nu ai avut vreun rol în zămislire. Nu te-ai atins niciodată de fecioară. Cu toate acestea, îți dau ceea ce aparține unui tată. Îți dau cinstea de a-i pune nume Celui care are să se nască. Căci tu, Iosife, îi vei pune numele. Căci, deși odrasla nu este a ta, ești chemat să arăți dragoste părintească pentru ea. Căci, cu această ocazie, în momentul punerii numelui său, ești într-o relație importantă cu Cel care s-a născut. Deci, ca nu cumva, din toate acestea, cineva să-l bănuiască pe el a fi tatăl, auziți ce urmează și cu câtă grijă precisă îngerul o mărturisește: Va naște un fiu. El nu a spus îți va naște, ci simplu, va naște, lăsând destinatarul nespecificat, caci nu doar pentru el avea să Se nască, ci pentru întreaga lume.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Matei, Omilia 4,6, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

Zămislirea Mariei, comparată cu cea a Elisabetei.

(Matei 1,21) Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor.

Va naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus. Nu a spus îți va naște un fiu, așa cum i-a spus lui Zaharia: Iată, soția ta, Elisabeta, îți va naște un fiu (Luca 1,13). Femeia care a zămislit cu un bărbat i-a născut soțului său un fiu. Situația Mariei este mai înaltă decât cea a Elisabetei. Femeia care nu a zămislit cu bărbat nu i-a născut lui un fiu, ci a născut fiu doar pentru ea.

Vedeți în ce fel asemănarea urmează întru totul ceea ce s-a întâmplat cu Adam. La acea vreme, numai femeia, gustând din fructul pomului, a fost ispitită și a născut moarte, dar Adam nu a fost părtaș al ispitirii ei. El nu a păcătuit în urma ispitirii diavolului, ci pentru că a consimțit fapta femeii. În același fel, supunându-se Duhului Sfânt, numai Maria a crezut, zicând: Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile (Luca 1,48). Astfel, Iosif nu a avut nimic de a face cu zămislirea ei, însă mai târziu a fost mântuit doar prin faptul că a tăcut și a consimțit. Iosif a fost sprijinit în vis – nu pe față – căci, așa cum Adam dormea atunci când Dumnezeu a creat femeia, tot așa, când Iosif dormea, i-a fost dată soția, prin intervenția dumnezeiască.

(Autor necunoscut, Operă incompletă la Matei, Omilia I, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

Izbăvitorul de păcat

(Matei 1,21) Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor.

Evanghelistul aici tălmăcește semnificația numelui „Iisus” în ebraică, zicând: El va mântui poporul Său de păcatele lor. Așadar, de vreme ce un doctor, care nu are vreo putere adevărată asupra sănătății omenești, nu se rușinează să se numească pe sine doctor pur și simplu datorită abilității sale de a prepara ierburi, cu cât mai vrednic este Cel care este numit Mântuitor, prin Care întreaga lume este mântuită?

(Autor necunoscut, Operă incompletă la Matei, Omilia I, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

1,22 Împlinirea celor vestite de Domnul

Mântuirea care vine

(Matei 1,22) Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice:

Deci după ce îngerul i-a întărit credința lui Iosif prin toate mijloacele – prin descoperirea așteptărilor trecute, prin descoperirea celor ce aveau să se întâmple în viitor, prin harul din prezent şi prin cinstea pe care i-a dat-o (de a pune nume copilului) –, aduce la timp potrivit ca mărturie şi pe Isaia, care să sprijine toate acestea, vestind dinainte bunătăţile care se vor întâmpla în lume prin Fiul: păcatele sunt înlăturate și iertate. Că El va mântui pe poporul Său de păcatele sale (Matei 1,21). Aici iarăși, evenimentul ce urma depășea orice așteptare omenească. Din ce sunt izbăviți oamenii? Nu de un război vizibil, nici de barbari, ci de ceva mult mai mare: de propriile păcate, o lucrare care nu mai fusese pentru nimeni posibilă până atunci.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Matei, Omilia 4,7, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

Promisiunea este de la Dumnezeu

(Matei 1,22) Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice:

Îl trimite îngerul pe Iosif la profetul Isaia, pentru că de s-ar întâmpla ca la trezirea sa din somn, Iosif să uite cuvintele spuse în vis, să-şi aducă aminte de cuvintele profetice citite necontenit de el şi astfel să-şi amintească şi de cele ce i-a spus. Îngerul nu i-a vorbit Fecioarei de proorocia lui Isaia, pentru că era tânără şi nu cunoştea bine Scripturile; lui Iosif, însă, îi vorbeşte pentru că era un bărbat drept, un bărbat care citea cu zel pe profeţi. În timpul visului, îngerul i-a spus: pe Maria, femeia ta. Acum însă, după ce i-a adus ca mărturie pe profetul Isaia, îngerul îi dă Mariei şi numele: Fecioară. Dacă Iosif ar fi auzit de la înger numele de Fecioară înainte de a-l fi auzit de la Isaia, s-ar fi tulburat mult; dar aşa, nu s-a tulburat deloc, căci nu auzea o noutate, ci un lucru cunoscut, citit şi studiat de multă vreme. Îngerul, deci, aduce mărturia lui Isaia pentru ca Iosif să primească cu mai multă uşurinţă spusele sale. Dar nu se referă doar la Isaia, ci la Dumnezeu, Care vorbește prin Isaia. Căci nu se referă la Isaia, ca atare, ci la Dumnezeul a toate. De aceea n-a spus simplu: Ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Isaia, ci: Ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin profetul. Gura era într-adevăr a lui Isaia, dar proorocia venea de sus.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Matei, Omilia 5,2, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

Nu din întâmplare

(Matei 1,22) Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice:

Acestea toate s-au făcut. Ce înseamnă „toate”? Că Fecioara se va căsători cu ruda sa, că va rămâne castă, că îngerul îi va vorbi lui Iosif într-un vis, că va fi învățat să o accepte ca soție, că băiatul se va numi Iisus și că Fecioara va naște pe Mântuitorul lumii.Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: „Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu” (Matei 1,22-23). Harul este mărturisit prin profeți, pentru ca Vechiul și Noul Testament să se armonizeze, harul poate compensa slăbiciunea celor învățate, iar cele prezise cu mult timp înainte apar ca împlinite nu doar dintr-o întâmplare.

(Autor necunoscut, Operă incompletă la Matei, Omilia I, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

1,23 Emanuel, cu noi este Dumnezeu

Dumnezeu în mijlocul nostru

(Matei 1,23) „Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu”.

De ce atunci nu-l numesc Emanuel, în loc de Iisus Hristos? Deoarece textul nu spune: vei chema, ci vor chema, adică mulţimile faptelor săvârșite de Hristos vor face ca El să fie numit Emanuel. Căci aici el vorbește despre eveniment ca nume. Căci este un obicei în Scriptură să fie numit cineva nu cu numele său, ci cu faptele săvârșite de el. De aceea, a spus: Îl vor chema Emanuel, ceea cenu înseamnă altceva decât că vor vedea că Dumnezeu este cu noi. Totdeauna a fost Dumnezeu cu noi, dar niciodată atât de deschis ca acum.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Matei, Omilia 5,2-3, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

1, 24 Iosif a făcut ce a poruncit îngerul

Răspunsul lui Iosif

(Matei 1,24) Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa.

Așadar, Iosif află despre Taina misterului ceresc și încuviințează fericit cuvântul îngerului. Bucurându-se, se supune planului divin. O acceptă pe Sfânta Maria și slăvește cu cântare veselă de laudă, deoarece a fost găsit vrednic să audă că mama fecioară a unei asemenea măreții a fost chemată de înger să fie soția lui.

(Cromațiu, Tratat la Matei, 3.1, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

1, 25 Până ce Maria a născut un fiu

Fecioria continuă a Mariei

(Matei 1,25) Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut (literal: „n-a cunoscut-o pe ea Iosif până ce Maria a născut” – n.tr) pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

Dar privitor la ceea ce a spus evanghelistul, n-a cunoscut-o până ce a născut pe Fiul ei Cel întâi Născut, nu puțini oameni ușuratici îndrăznesc să întrebe dacă, după nașterea Domnului, Sfânta Maică Maria a avut relații trupești cu Iosif. Dar acest lucru nu este admisibil nici pe temeiul credinței, nici pe cel al adevărului. Într-adevăr, departe este gândul că, după Taina unui așa de mare mister și după nașterea mărețului Domn, cineva ar putea crede că Fecioara Maria a avut relații intime cu un bărbat. Amintiți-vă că Miriam, proorocița din Vechiul Testament (sora lui Moise și a lui Aaron), a rămas fecioară neatinsă de bărbat după ce a văzut lumina semnelor divine de după plăgile din Egipt și despărțirea Mării Roșii și slava Domnului mergând înainte, văzută ca stâlp de foc și ca nor. Nu este plauzibil, așadar, ca Maria din Evanghelie, o fecioară care l-a purtat în pântece pe Dumnezeu, care a privit slava lui Dumnezeu nu în nor, ci a fost vrednică să-L poarte în pântecele său feciorelnic, să fi cunoscut vreun bărbat. Noe, care a fost vrednic să vorbească cu Dumnezeu, a mărturisit că avea să se abțină de la nevoile conjugale. Moise, după ce L-a auzit pe Dumnezeu chemându-l din tufiș, s-a abținut de la relații conjugale. Acum, putem noi crede că Iosif, care a făcut întotdeauna ce este drept, a avut relații intime cu Sfânta Maria după nașterea Domnului?

(Cromațiu, Tratat la Matei 3.1, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

„Până” implică un timp limitat?

Şi luându-o, n-a cunoscut-o până ce a născut pe Fiul ei Cel întâi Născut. Aici evanghelistul a folosit până nu pentruca să bănuieşti că a cunoscut-o după aceea, ci ca să afli că, înainte de naştere, Fecioara a fost pe deplin neatinsă de bărbat. Dar atunci pentru ce, se poate spune, a folosit cuvântul până?

Adeseori Scriptura obişnuieşte să facă asta, folosind cuvântul atunci când e vorba de timpuri nedeterminate. Iată trei exemple. Mai întâi, când a fost vorba de corabia lui Noe, s-a spus: Corbul nu s-a mai întors până ce nu s-a uscat pământul,cu toate că nici după aceea nu s-a mai întors. Al doilea: vorbind despre Dumnezeu, Scriptura spune: Din veac şi până-n veac Tu eşti;dar prin aceste cuvinte Scriptura nu pune hotare existenţei lui Dumnezeu, ci dimpotrivă. Al treilea: când se binevesteşte evanghelia şi se spune: Va răsări în zilele lui dreptatea şi mulţimea păcii până ce va dispărea luna; asta nu înseamnă că pune o limită acestui frumos corp ceresc. Tot astfel şi aici, folosește cuvântul până casă ne arate ceea ce a fost sigur înainte de naștere, dar în ceea ce priveşte timpul de după naştere, lasă să se subînțeleagă. Așadar, este necesar să învățăm ce ne explică Matei: că Fecioara a rămas neatinsă de bărbat până la naştere. Iar ceea ce urmează, care este o consecinţă firească şi evidentă a spuselor precedente și a celor care au fost cunoscute mai târziu, a lăsat-o pe seama înțelegerii tale: că nici chiar după ce a devenit mamă și a fost găsită vrednică de un nou mod așa de străin de zămislire și naștere, nu și-ar fi putut permite bărbatul cel drept să se atingă de ea.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Matei, Omilia 5,3, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)

Ea a ținut ceea ce lumea nu putea să cuprindă

Pe Cel pe care lumea nici nu putea să-L cuprindă, nici nu era vrednică să-l primească, Maria a fost singura care a putut să-L țină în mica încăpere a pântecelui său. Iosif a văzut că avea să rămână fecioară după naștere. A văzut taina stelei care a strălucit deasupra capului copilului, arătându-L pe acesta magilor care au venit. Stând alături, a dat mărturie, deoarece era fără grai. Apoi, i-a văzut pe magi aducându-I venerare, dându-I darurile lor sfințite. I-a auzit vorbit despre cum au venit din Răsărit la Ierusalim, urmând steaua, care nu a disprețuit să slujească oamenilor, pentru a descoperi slava lui Dumnezeu. Așadar, nașterea de negrăit, deasupra măsurii tuturor nașterilor umane, a arătat dumnezeirea copilului nou născut și i-a demonstrat lui Iosif cinstea Mariei, cea care născuse. De aceea a spus evanghelistul: N-a cunoscut-o până ce a născut pe Fiul ei Cel întâi Născut. Adică, el a cunoscut cine era ea după ce născuse.

(Autor necunoscut, Operă incompletă la Matei, Omilia I, traducere pentru Doxologia.ro de Ioan-Lucian Radu)