Sfântul Mucenic Romulus din Cibalae – un preot străromân în sudul Dunării

Documentar

Sfântul Mucenic Romulus din Cibalae – un preot străromân în sudul Dunării

    • ramură verde
      Sfântul Mucenic Romulus din Cibalae – un preot străromân în sudul Dunării / Foto: Oana Nechifor

      Sfântul Mucenic Romulus din Cibalae – un preot străromân în sudul Dunării / Foto: Oana Nechifor

Sfântul Romulus s-a născut și a crescut într-o familie străromână din orașul Sirmium, actualul oraș sârbesc Sremska Mitrovica, situat în provincia autonomă Voivodina. Până astăzi, orașul și împrejurimile sunt locuite de câteva mii de vlahi, așa cum îi numesc sârbii, în realitate români sud-dunăreni. Continuitatea acestei suflări românești este legată tocmai de preotul Romulus, care a suferit moarte martirică la începutul secolului al IV-lea, în timpul împăratului Diocleţian.

Istoria poporului român este legată de spațiul munților Carpați, al Dunării și al Mării Negre. Așa am învățat cu toții la școală. Însă, despre romanitate sau, mai clar, de românitate, istoricii vorbesc și în sudul Dunării. Teritorii întregi din Serbia, Bulgaria, Macedonia, Grecia, Albania și Croația conțin urme arheologice legate de viețuirea strămoșilor noștri aici. Mai mult,  până astăzi există comunități de vlahi numiți în funcție de țara de adopție: aromâni, meglenoromâni, morlaci, macedoromâni, cuțovlahi – comunități întregi care demonstrează că, dincolo de istorie, românitatea nu a fost mărginită de linia Dunării.

O astfel de mărturie o găsim în sinaxarul zilei de 21 august. Este vorba despre pătimirea Sfântului Romulus. S-a născut și a crescut într-o familie străromână din orașul Sirmium, actualul oraș sârbesc Sremska Mitrovica, situat în provincia autonomă Voivodina. Până astăzi, orașul și împrejurimile sunt locuite de câteva mii de vlahi, așa cum îi numesc sârbii, în realitate români sud-dunăreni.

Continuitatea acestei suflări românești este legată tocmai de preotul Romulus, care a suferit moarte martirică la începutul secolului al IV-lea, în timpul împăratului Diocleţian. În acele vremuri, în statul roman, religia era strâns legată de viaţa politică şi socială. Cetăţenii romani aveau obligaţia de a-i cinsti pe zei şi de a le aduce jertfe, rigori pe care creştinii se fereau să le îndeplinească.

În anul 304, Diocleţian a dat patru edicte împotriva creştinilor, prin care se prevedea dărâmarea lăcaşurilor de cult, interzicerea adunărilor creştine, uciderea preoţilor şi chiar a credincioşilor, dacă aceștia nu voiau să jertfească zeilor păgâni.

Ajungând edictul și la Sirmium, preotul Romulus a fost cel care a îndemnat comunitatea creștină să nu se închine idolilor religiei romane și să păstreze curată credința în Dumnezeul cel viu. În acest context, autoritățile romane l-au arestat, în scurt timp primind moarte martirică în localitatea Cibalae, situată în apropierea orașului Sirmium.

A rămas peste timp parcă o profeție a destinului românilor din sudul Dunării – străini în propriul pământ moștenit din moși strămoși, lipsiți de învățământ în limba maternă, de Biserică, de tot ceea ce presupune o identitate româneească. În schimb, creștinii aceștia îl au aproape pe Sfântul Romulus, primul preot martir străromân din sudul Dunării.