Copilăria Sfântului Neofit Zăvorâtul și cum a ajuns să se călugărească

9 Ianuarie 2017 00:34 Gheron Iosif Vatopedinul Documentar
 

Caracterul lui neprefăcut și sincer ne descoperă, de fapt, devotamentul față de îndatoririle pe care le avusese în familie, și în special supunerea și ascultarea față de părinți, una dintre cele mai importante îndatoriri ale copiilor de astăzi, din păcate, tinde să dispară cu totul. Ne povestește el însuși în stilul său caracteristic: „N-am văzut vreodată nici o urmă de educație școlară. Fiindcă de la început am avut un trai simplu, și nu numai că nu m-am împărtășit din educația cea din afară, dar nici măcar o zi nu am fost dat de părinții mei la învățătura lecțiilor, nefiind cu nimic diferit de o oaie simplă și neînvățată, fiind neînvățat până la litera a, și tuns în monahism până la 18 ani ai vârstei mele”.

Strâmtorarea economică nu le-a permis copiilor să urmeze o școală și astfel Neofit a rămas complet analfabet, lucru care nu era neobișnuit în regiunile rurale, mai ales în epoca respectivă. Atât îndeletnicirile caracteristice locului natal, cât și ocupațiile lui de mai târziu, din primii ani ai călugăriei lui în mănăstirea unde a fugit (n.r. ‒ în împrejurimile Muntelui Pentadactil în Koutsouventi, unde înflorea pe atunci mănăstirea Sfântului Ioan Gură de Aur), mărturisesc pe sfântul ca fiind un încercat lucrător la vie și tăietor de pomi și un agricultor priceput.

Caracterul lui neprefăcut și sincer ne descoperă, de fapt, devotamentul față de îndatoririle pe care le avusese în familie, și în special supunerea și ascultarea față de părinți, una dintre cele mai importante îndatoriri ale copiilor de astăzi, din păcate, tinde să dispară cu totul.

Așa cum singur afirmă sfântul, s-a abătut în Insulă o mare foamete în perioada copilăriei lui, și din pricina acesteia au avut loc multe morți și au fost consecințe cumplite (...). Fie că această pricină a schimbărilor sociale, fie starea economică generală care predomina a contribuit la faptul că și ceilalți copii, împreună cu Neofit au rămas analfabeți. Ne povestește el însuși în stilul său caracteristic: „N-am văzut vreodată nici o urmă de educație școlară. Fiindcă de la început am avut un trai simplu, și nu numai că nu m-am împărtășit din educația cea din afară, dar nici măcar o zi nu am fost dat de părinții mei la învățătura lecțiilor, nefiind cu nimic diferit de o oaie simplă și neînvățată, fiind neînvățat până la litera a, și tuns în monahism până la 18 ani ai vârstei mele”.

Desigur, creșterea în duhul iubirii de Dumnezeu l-a înzestrat pe cuvios cu cele mai bune simțăminte ale moralei creștine care în curând s-au completat și s-au înmulțit prin cele mai smerite harisme ale înțelepciunii celei din afară și ale educației. (...)

Înțelepciunea aceasta a avut-o din cea mai fragedă vârstă, când încă era copil, cum se arată aceasta în modul lui de gândire pe care ni-l descrie astfel: „Dacă vreun sărac sau vagabong sau vreun zdrențăros venea la casa tatălui meu ca să ceară pâine, viața lui era socotită de mine fericită și plină de râvnă, și de mi-ar fi fost cu putință, aș fi urmat fără preget aceluia, dar nimeni nu cunoștea aceste gânduri ale mele afară numai de Unul Dumnezeu, Cel ce mi le și dădea”.

Hotărârea de a urma calea monahală

Pe când avea 18 ani, tânărul Neofit, iubit și de părinți, și de celelalte rude, după obicei, a fost îndemnat spre unirea nunții. Totuși desăvârșit fiind de mai înainte de creșterea cea în Duhul lui Hristos, în care prisosea frica de Dumnezeu, a văzut cu mare precizie deșertăciunea lumii acesteia. L-a cutremurat gândul la moarte pe care adeseori o întâlnise, nu numai pe cea naturală survenită la vârsta bătrâneții, ci și pe cea timpurie și neașteptată, care survine fără de veste în această viață nenorocită a noastră. Cugetarea la acestea toate și frica dumnezeiască au biruit în sufletul lui curat și și-a fixat ca scop lepădarea de lumea aceasta și a tuturor relațiilor ei și îndepărtarea de toate cele care, după Sfinții Părinți, întunecă mintea și robesc inima. Singurul mod însă de a se izbăvi de voia părinților, care deja înaintaseră cu pregătirile de nuntă, nu era altul decât fuga pe ascuns. Morala înaltă creștină cultivată încă din copilărie în sufletul neprihănit al tânărului și-a dat roadele la vârsta de 18 ani, de vreme ce a evadat, cum se întâmplă de obicei cu cei ce întâmpină o opoziție severă în familie. (...)

Totuși, ulterior, căutându-l nu cu puține osteneli, părinții au reușit să-l descopere pe tânăr în refugiul lui la mănăstire, și după multe lacrimi și implorări au reușit să-l convingă să-i urmeze. „Întorcându-mă”, cum ne spune el însuși, „la insistențele și rugămințile părinților, după multul zbucium al luptei și împotrivirii, am rupt de comun acord hârtiile acelea cu învoielile de nuntă”. (...)

Convingându-se bunii lui părinți că dorul tânărului este insuflat de Dumnezeu și este sincer, au cedat și astfel, mai liber, ostașul cereștii oștiri s-a predat netulburat dorului mistuitor, viețuirii dumnezeiești.

(Gheronda Iosif Vatopedinul, Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 8-11, p.13)

De la același autor

Ultimele din categorie