Dar mai presus de toate, adu-ţi aminte că nădăjduieşti să vezi acea dumnezeiască Faţă, pe care doresc sfinţii îngeri ca să o vadă, acea dumnezeiască Fiinţă a cărei vedere este cea mai deplină fericire. Cu această nădejde răbdau cuvioşii posturile, privegherile şi toate petrecerile cele aspre ale pustiei, crezând că prin acele necazuri, să moştenească Împărăţia cea nesfârşită. Această nădejde era ancora care a făcut pe toţi Sfinţii, să stea tari şi nemişcaţi în atâtea furtuni, pe învăluita mare a acestei vieţi. Pentru aceasta şi Stăpânul nostru, care ştie mai bine decât toţi cu cât trebuie să ne apropiem de cele nădăjduite, a numit pe săraci fericiţi; iar celor ce plâng şi celor goniţi cu nedreptate, le-a zis să se bucure, că plata lor multă este în ceruri. Fiindcă acestea aşa sunt, bucură-te şi te veseleşte în chinurile tale, ştiind că durerile cu cât sunt mai cumplite, cu atât mai mult folos ți se găteşte, întocmai după cum ar avea bucurie un om copleşit cu pietre scumpe, rubine, smaralde, diamante, şi alte pietre nepreţuite, cu toate că l-ar durea puţin trupul, dar cunoscând că prin pietrele acelea s-ar îmbogăţi, ar răbda cu multă tărie, şi mai ales să mulţumească şi să nu se mânie pe cei care îl copleşesc. Aşa şi tu, trebuie să mulţumeşti celor ce te necăjesc, cu atât mai mult, cu cât este mai cinstit sufletul decât trupul; că pe acela îl foloseşte trupul cu bogăţia vremelnică, iar pe tine duhovniceşte şi veşnic. Că în adevăr durerile, gonirile, necazurile tale şi toată altă împotrivire şi pătimire rea, de le vei răbda cu tărie, ţi se vor face atâtea mărgăritare şi pietre scumpe, cu care să te încununezi în Rai. 

(Monahul Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 181-182)