De ce suntem tulburați de gândurile rele?

Cuvinte duhovnicești

De ce suntem tulburați de gândurile rele?

    • De ce suntem tulburați de gândurile rele?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Trebuie să știm că a avea gânduri rele nu este niciun fel de păcat când mintea și voia omului nu se unesc cu aceste gânduri și, mai ales, când le și urăsc și nu le vor.

Fiindcă mulți sunt supărați și tulburați de gânduri rele, iar mai mult de cele hulitoare pe care vrăjmașul le aduce, drept aceea, de folos ne este să le cunoaștem și să le deosebim când sunt spre păcat și când nu. Să ne deprindem a ne tămădui de ele și să le izgonim. Că în trei chipuri se întâmplă tulburarea în gânduri: pentru necurăție, pentru necredință și pentru defăimare.

Asupra acestor tulburări, doctoria este în acest fel: Mai întâi, trebuie să știm că a avea gânduri rele nu este niciun fel de păcat când mintea și voia omului nu se unesc cu aceste gânduri și, mai ales, când le și urăsc și nu le vor. Iar când cu acele gânduri mintea și voia omenească de bună voie se îndulcesc cu ele și le păstrează în inimă binevoitoare față de ele, atunci acele gânduri sunt păcate de moarte. Iar dacă le urâm și nu le voim, ci ele singure năvălesc asupra minții noastre, iar noi nu ne întoarcem la ele, atunci putem crede că nu este voința noastră întru ele și nu-i nevoie a ne tulbura în cugetul nostru. Că ele mai mult ne înmulțesc plata de la Dumnezeu atunci când ne supără tare și noi le biruim și nu le primim. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin. (Sfântul Dimitrie al Rostovului)

(IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și RădăuțilorDin cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, p. 239)