Biserica Sfântului Mormânt, care formează inima Creștinismului mondial și centrul spiritual al Patriarhiei Ortodoxe de Ierusalim, s-a bucurat de-a lungul secolelor de cea mai mare grijă și evlavie din partea Țărilor Române. Încredințați că aici se află Muntele Golgota, pe care S-a răstignit Hristos, Mântuitorul lumii, precum și Mormântul dătător de viață din care a înviat Domnul, înaintașii noștri – domni, boieri și închinători moldoveni și munteni – au dăruit Patriarhiei Ortodoxe din Ierusalim, mama tuturor Bisericilor creștine, numeroase danii, donații, ajutoare materiale și hrisoave de înzestrare pentru susținerea așezămintelor ei de la Sfintele Locuri.

Majoritatea daniilor s-au făcut între secolele XVI și XIX și ele pot fi împărțite, în general, în cinci categorii.

Prima și cea mai importantă categorie de ajutoare pentru întreținerea așezămintelor Sfântului Mormânt o formează metocurile și mănăstirile așa-zise „închinate”, din veniturile cărora se întrețineau Locurile Sfinte aflate sub ocupație arabă sau otomană.

A doua categorie de ajutoare pentru susținerea așezămintelor Sfântului Mormânt o formează contribuțiile bănești și materiale ce se colectau din Țările Române de către delegați ai Patriarhiei de Ierusalim. Această practică, intrată în tradiție, se repeta uneori destul de des, știut fiind marea evlavie a românilor pentru Țara Sfântă și mai ales pentru Mormântul Domnului. Ajutoarele adunate cu atâta jertfă și dărnicie se transportau la Dunăre sau la Marea Neagră și de aici, cu corăbiile, până la destinație.

A treia categorie de ajutoare pentru Sfintele Locuri o formează donațiile de obiecte prețioase de cult, precum: Evangheliare cu miniaturi și ferecături în aur și argint de mare valoare, cruci, sfinte vase, potire, artofoare, chivote, icoane, epitrahile, epitafe, acoperăminte de sfinte vase etc. Aceste obiecte sfinte au îmbogățit Tezaurul Sfântului Mormânt, dintre care cele mai multe se păstrează și astăzi.

A patra categorie de ajutoare către Sfintele Locuri o formează documentele de danie și înzestrare, dintre care unele se păstrează încă. Prin aceste hrisoave se acordau metocuri, ajutoare bănești și materiale de întreținere către Sfintele Locuri.

Ultima categorie de ajutoare românești către așezămintele ortodoxe din Țara Sfântă o constituie daniile și ajutoarele de tot felul ale numeroșilor pelerini români care mergeau la marile sărbători de Nașterea și Învierea Domnului, să se închine la Mormântul Domnului. Și aceste danii individuale la Sfintele Locuri erau destul de importante.

Prezentăm mai jos câteva dintre cele mai prețioase obiecte de cult de proveniență românească dăruite Bisericii Sfântului Mormânt de-a lungul secolelor, care se păstrează până astăzi.

1. Cruce de argint aurit dăruită Bisericii Sfântului Mormânt de Istratie Dabija, domnul Moldovei (1661-1665). Crucea are înălțimea de 1,41 metri, cu tot cu suport. Pe ea se află Iisus Hristos răstignit, iar la capetele crucii se află cei patru evangheliști. În partea de jos sunt reprezentați profeții Moise și Ilie în raze de lumină. Pe suportul de jos al crucii se află, în basorelief, portretul Sfântului Împărat Constantin cel Mare, stând pe jilț cu sceptrul în mână, iar în partea opusă se află portretul Sfintei Împărătese Elena, prezentând Crucea pe care o aflase în peștera Sfântului Mormânt. Pe una din fețele suportului este reprezentată în medalion stema Moldovei. Crucea a fost donată de ctitor pentru altarul Golgotei, ca un prinos de evlavie al Moldovei, fiind unul dintre cele mai prețioase și reprezentative obiecte de cult dăruite de români la Mormântul Domnului. Se păstrează în Tezaurul Sfântului Mormânt.
2. Aghiasmatar de argint și aur dăruit Bisericii Sfântului Mormânt de domnul Moldovei, Gheorghe Ștefan, în anul 1656. Este un vas de cult de mare valoare. Pe marginea de sus poartă inscripția cu numele donatorului și stema Moldovei. Vasul se păstrează în Tezaurul Sfântului Mormânt și exprimă dragostea înaintașilor pentru Sfintele Locuri.
3. Disc de aur masiv care marchează locul Crucii pe Golgota, dăruit de Șerban Cantacuzino, domnul Țării Românești între anii 1678-1688. Discul are un diametru de 60 de cm, prezintă șase raze radiare cu ornamentații și, între ele, șase imagini în relief cu „patimile Domnului”. Pe margine se află o bordură ornamentală și inscripția cu numele donatorului. Discul formează unul dintre obiectele cele mai valoroase din Biserica Sfântului Mormânt, și se află fixat pe locul unde a fost înfiptă Crucea cu Mântuitorul răstignit.
4. Chivot de argint și aur, dăruit Bisericii Sfântului Mormânt de Arhimandritul Dionisie Filipopolitul, egumenul Mănăstirii Cetățuia din Iași, în prima jumătate a secolului XVIII. Chivotul reprezintă forma exterioară a bisericii Mănăstirii Cetățuia din Iași, ctitoria voievodului Gheorghe Duca (1669-1672). Acest obiect sacru simbolizează pe Maica Domnului și este destinat să păstreze Sfânta Împărtășanie pentru cei bolnavi. Pe pereții laterali ai chivotului sunt reprezentați, în relief, cei doisprezece Apostoli și deasupra lor, în mici medalioane, doisprezece profeți. Pe absida centrală a altarului este reprezentat Hristos înviat. Acoperișul chivotului are două turle mari și două mici, iar pe soclu se află, cizelată, inscripția cu numele donatorului. Chivotul se păstrează acum în Tezaurul Sfântului Mormânt, ca un obiect de cult dintre cele mai valoroase.
5. Chivot de argint aurit, donat Sfântului Mormânt în anul 1793 de Iacob Moshopoleanul, proba-bil egumen la o mănăstire din Țările Române. Chivotul este lucrat cu multă iscusință, are deasupra o singură turlă, iar pe absida altarului este reprezentat Iisus Hristos în potir. Sub imagine se află inscripția donatorului.
6. Chivot (artofor) de argint aurit dăruit Bisericii Sfântului Mormânt de domnul Moldovei, Mihail Sturdza, și soția sa, Smaragda, în anul 1844. Artoforul are același rol cultic ca și chivotul. Este lucrat în formă de baldachin cu turlă, înalt de peste 50 cm, și se sprijină pe patru stâlpi. Sub baldachin se află cutia ce poartă Sfintele Taine, sprijinită, la rândul ei, pe mici coloane cu cei doisprezece Apostoli în basorelief. Artoforul se păstrează în Tezaurul Sfântului Mormânt și este numărat printre obiectele de proveniență românească dintre cele mai reprezentative.
7. Tetraevanghelul lui Ștefan Rareș, domnul Moldovei, dăruit Bisericii Sfântului Mormânt în anul 1549. Este ferecat în argint aurit și poartă pe el inscripția donatorului. Se păstrează în tezaurul Sfântului Mormânt.
8. Tetraevanghelul doamnei Elena Rareș, soția lui Petru Rareș și mama lui Ștefan Rareș, dăruit Bisericii Sfântului Mormânt în anul 1551, spre pomenirea ei și a familiei sale. Este ferecat în argint aurit și poartă inscripție cu numele donatorilor. Probabil ambele evangheliare au fost scrise și împodobite cu frumoase miniaturi de vestiții caligrafi din Mănăstirea Neamț. Se păstrează în Tezaurul Sfântului Mormânt.
9. Tetraevanghelul episcopului Luca al Buzăului, scris și miniat cu mare măiestrie de acest vestit caligraf, dăruit Bisericii Sfântului Mormânt în anul 1616. Tetraevanghelul este ferecat cu argint aurit și se păstrează în Tezaurul Sfântului Mormânt.
10. Tetraevanghelul episcopului Matei al Mirelor, scris și împodobit de el cu frumoase miniaturi în anul 1599. Este ferecat în argint aurit și are la început, pe prima pagină, însemnare autografă a spătarului Nicolae Milescu. Nu se știe în ce împrejurări a ajuns acest Evangheliar în posesia marelui cărturar, ca apoi să fie donat Sfântului Mormânt. Se păstrează în Biblioteca Patriarhiei Ortodoxe din Ierusalim.
11. Tetraevanghelul lui Matei Basarab, scris cu cheltuiala sa de monahul athonit Antim din Mănăstirea Iviru și apoi donat Bisericii Sfântului Mormânt în anul 1643. Este ferecat în argint aurit, cu frumoase ornamente, și poartă la sfârșitul său portretele ctitorilor donatori, Matei Basarab și soția sa, Elina. Tetraevanghelul se păstrează în Tezaurul Sfântului Mormânt.
12. Epitrahilul brodat cu fir de aur și argint, din porunca lui Gheorghe Ștefan, domnul Moldovei, și a soției sale, Safta, în anul 1653, donat apoi Sfântului Mormânt. Se păstrează în Tezaurul Sfântului Mormânt.
13. Epitaf brodat cu fir de aur și argint și dăruit Bisericii Sfântului Mormânt de Scarlat și soția sa, în anul 1614, în amintirea decedatei Bălașa. Epitaful a fost probabil adus la Mormântul Domnului de pelerini, ale căror nume sunt brodate de o parte și de alta a chipului Mântuitorului, după cum urmează: „Bălașa, Economu, Bali, monahia Isidora și Mărioara”. Se păstrează în Tezaurul Sfântului Mormânt.
14. Epitaf îmbrăcat în argint, reprezentând Adormirea Maicii Domnului, de mare măiestrie artistică, de proveniență românească, nedatat, dăruit Bisericii Sfântului Mormânt. În prezent se află în paraclisul patriarhal Sfinții Constantin și Elena din Ierusalim.
15. Acoperământ brodat cu fir de aur și argint, dăruit Bisericii Sfântului Mormânt la începutul secolului al XIX-lea, de Eufrosina Calimah, soția lui Alexandru Șuțu, domn al ambelor țări. Aerul poartă în centrul lui stemele Moldovei și Țării Românești și se păstrează în Tezaurul Sfântului Mormânt.
16. Ripidă dăruită Bisericii Sfântului Mormânt de Radu Paisie, domnul Țării Românești (1535-1545), cu portretul ctitorului donator și al fiului său, Pătrașcu cel Bun (1554-1557). Se păstrează în Tezaurul Sfântului Mormânt.
17. Psaltire în limba greacă cu 256 file, scrisă la Mănăstirea Putna, care are la sfârșit următoarea inscripție în greacă și slavonă: „A legat această psaltire ieromonahul Evloghie din Țara Moldovei, din Mănăstirea Putna, și a înzestrat cu ea Sfântul Ierusalim, unde este Mormântul Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca să-i fie lui pomenire în veci, amin. S-a legat în Țarigrad, în anul 7066 (=1558) luna aprilie în 30 zile”. Se păstrează în Biblioteca Patriarhiei din Ierusalim.
18. Viața Sfântului Sava cel Sfințit, manuscris care poartă la urmă această însemnare: „S-a tălmăcit din elinește în limba neogreacă de către Neofit, ieromonah cipriot, la Iași, în Dacia de sus, pe vremea domniei lui Radu (Mihnea), 1619”. Se păstrează în Biblioteca Patriarhiei din Ierusalim.
19. Manuscris „Despre afurisenie” cu 38 pagini, închinat lui Constantin Brâncoveanu, care prezintă în peniță portretul lui Zotu Țigaras, vistier al Moldovei și ginere al lui Petru Șchiopul, cum singur spune în inscripția din jurul portretului: „Protospătar și ginere al înălțimii Sale, Domnul Moldo-Vlahiei, Petru Voievod”. Se păstrează în Biblioteca Patriarhiei Ortodoxe din Ierusalim.
20. Sabia lui Constantin Brâncoveanu, domnul martir al Țării Românești (1688-1714), care poartă următoarea inscripție: „Tu, Împărate nebiruit, Cuvânt al lui Dumnezeu, Stăpâne Atotțiitorule”. Pe alte săbii ale marelui domn martir, inscripția se continuă cu următoarele cuvinte: „...și dă cunună izbânzii asupra potrivnicilor, Voievodului și credinciosului domn Constantin, precum altădată împăratului Constantin cel Mare”. Nu se știe când și în ce împrejurări a ajuns această sabie în posesia Tezaurului Sfântului Mormânt, unde se află astăzi. Dar ea se păstrează aici cu respect, ca mărturie a unui mare domn creștin, martirizat pentru credință și susținător al Locurilor Sfinte.

Acestea sunt cele mai importante obiecte dăruite Bisericii Sfântului Mormânt de-a lungul a peste patru secole, de către domni și alți binefăcători români. Desigur, daniile țărilor noastre au fost mai multe la Sfântul Mormânt. Dar nu puține dintre obiectele donate s-au pierdut, ori s-au înstrăinat din cauza vitregiilor istoriei. Altele și-au pierdut paternitatea, urmând ca pe viitor să li se stabilească originea. Același lucru se poate afirma și despre manuscrise și documente de danie. Majoritatea au dispărut. Altele sunt încă nestudiate și așteaptă să fie puse în valoare.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, ediția a VI-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 82-89)