Rugăciunea în singurătate, izvorâtă din iubire, șterge distanțele și apropie inimile
Atunci când în singurătate se naște rugăciunea izvorâtă din iubire, depărtarea nu desparte oamenii, ci, dimpotrivă, îi apropie. Mai mult, depărtarea te ajută să-l cunoști mai bine pe aproapele, descoperindu-ți, prin harul Duhului Sfânt, calități și trăsături neîntrezărite până atunci.
Așa cum atunci când vrei să privești un tablou trebuie să te îndepărtezi puțin ca să poți vedea imaginea de ansamblu a acestuia, spre a-i putea surprinde plinătatea frumuseții, la fel și pe cei dragi nouă ajungem să îi cunoaștem mult mai bine atunci când nu-i mai avem aproape, deoarece când se află în preajma noastră, destramă din frumusețea și taina persoanei.
Aidoma s-a întâmplat și cu Sfinții Apostoli care, deși au trăit lângă Mântuitorul și au luat parte la toate minunile Sale, nu și-au dat seama cu adevărat pe cine au avut lângă ei, decât numai după Învierea, Înălțarea Sa la cer și primirea harului: „Și s-au deschis ochii lor și L-au cunoscut”.
(Ieromonahul Luca Mirea, Crâmpeie de gând și cuvânt, Editura Predania, București, p. 21)
„Luptă ca să dobândești virtuțile și, după aceea, ține-te treaz ca să le păstrezi”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro
