Miercuri, 10 Iulie 2013

Rugăciunea - experiența Vieții Veșnice

Singura noastră grijă va fi aceea de a stărui în cuvântul lui Hristos, de a ne face ucenici ai Săi şi de a înceta de a mai fi slujitori ai păcatului. Căci „tot cel ce face păcatul, păcatului îi este rob. Iar robul nu rămâne-n casă pe veci; Fiul însă rămâne pe veci. Aşadar, dacă Fiul vă va face liberi, cu adevărat liberi veţi fi”. Rezultatul final al rugăciunii e acela de a ne face fii ai lui Dumnezeu, şi ca fii vom locui pururea în casa Tatălui nostru. „Tatăl nostru Care eşti în ceruri...”

Dacă ne rugăm din inimă, cu toată atenţia, ziua va fi imprimată de rugăciunea noastră şi tot ceea ce se întâmplă va îmbrăca un caracter diferit. Binecuvântarea pe care am cerut-o de la Preaînaltul Dumnezeu va face să se nască o pace în sufletul nostru ce va avea un efect minunat asupra felului în care vedem şi înţelegem lumea. Omul de rugăciune priveşte mediul înconjurător într-o altă lumină. Calitatea intrinsecă a vieţii sporeşte.

Cu timpul, rugăciunea va pătrunde firea noastră până ce treptat un om nou se naşte în Dumnezeu. Iubirea de Dumnezeu, Care îşi trimite cu adevărat binecuvântarea Sa asupra noastră, slobozeşte sufletul nostru de presiunile din afară. Singurul imperativ este acela de a păstra această legătură iubitoare cu Dumnezeu. Nu ne va păsa de ceea ce cred despre noi oamenii sau de felul în care ei ne tratează. Vom înceta să ne mai temem că le pierdem favoarea. Îi vom iubi pe semenii noştri fără să ne mai întrebăm dacă şi ei ne iubesc pe noi.

Hristos ne-a dat porunca de a ne iubi unii pe alţii, dar n-a făcut o condiţie a mântuirii din faptul ca şi ei să ne iubească, într-adevăr, se poate foarte bine să nu fim agreaţi pentru independenţa noastră de spirit. În aceste zile e esenţial să fim în stare să ne protejăm pe noi înşine de influenţa celor cu care venim în contact. Altfel, riscăm să pierdem atât credinţa, cât şi rugăciunea. Toată lumea poate să ne socotească nedemni de atenţie, de încredere sau respect - nu va însemna nimic dacă Domnul ne primeşte. Dimpotrivă, nu ne va fi de nici un folos daca întreaga lume gândeşte bine despre noi şi ne cântă osanale, dacă Domnul nu vrea să Se sălăşluiască întru noi.

Acesta e doar un fragment al libertăţii la care se referea Hristos atunci când a spus: „Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” In 8,32. Singura noastră grijă va fi aceea de a stărui în cuvântul lui Hristos, de a ne face ucenici ai Săi şi de a înceta de a mai fi slujitori ai păcatului. Căci „tot cel ce face păcatul, păcatului îi este rob. Iar robul nu rămâne-n casă pe veci; Fiul însă rămâne pe veci. Aşadar, dacă Fiul vă va face liberi, cu adevărat liberi veţi fi” In 8, 34-36. Rezultatul final al rugăciunii e acela de a ne face fii ai lui Dumnezeu, şi ca fii vom locui pururea în casa Tatălui nostru. „Tatăl nostru Care eşti în ceruri...

Desigur, adevărata rugăciune nu vine dintr-odată. Nu e lucru simplu să menţinem inspiraţia fiind înconjuraţi de apele îngheţate ale lumii care nu se roagă. Hristos aruncă Focul Dumnezeiesc pe pământ, şi noi ne rugăm Lui ca El să aprindă inimile noastre astfel ca să nu fim biruiţi de frigul cosmic, ca nici un nor negru să nu stingă flacăra strălucitoare.

Dintre toate apropierile de Dumnezeu, rugăciunea este cea mai bună şi nu în ultimă instanţă este singurul mijloc autentic în acest scop. În actul rugăciunii mintea omenească îşi găseşte expresia ei cea mai nobilă. Starea mentală a unui om de ştiinţă angajat în cercetare, a artistului ce creează opere de artă, a gânditorului cufundat în filozofie - chiar şi a teologilor de profesie ce-şi propun învăţăturile lor - nu poate fi comparată cu cea a omului de rugăciune ajuns faţă în Faţă cu Dumnezeul Cel Viu. Oricare gen de activitate mentală cere mult mai puţină încordare decât rugăciunea. Putem fi în stare să lucrăm zece sau douăsprezece ore, dar sunt suficiente numai câteva clipe de rugăciune şi, iată, suntem deja epuizaţi.

Rugăciunea poate împlini toate lucrurile. Chiar dacă suntem lipsiţi de daruri naturale, oricare dintre noi poate să obţină şi obţine prin rugăciune daruri suprafireşti.

Acolo unde cunoaşterea raţională lipseşte, am face bine să ne aducem aminte de faptul că, independent de capacitatea intelectuală a omului, rugăciunea poate aduce o formă mai înaltă de cunoaştere. Există tărâmul conştiinţei reflexive, al argumentului demonstrativ; şi există tărâmul în care rugăciunea este trecerea care duce spre contemplarea nemijlocită a lucrurilor dumnezeieşti.

(Arhimandritul Sofronie Saharov, Rugăciunea - experiență a Vieții Veșnice, Editura Deisis, 2001, p. 63)

Află cum poți prelua titlurile din Doxologia
în saitul sau blogul personal!
Ar putea să vă mai placă
26 Noiembrie 2014
26 Noiembrie 2014
26 Noiembrie 2014