Iertarea este dată înainte să o cerem

Cuvinte duhovnicești

Iertarea este dată înainte să o cerem

    • Iertarea este dată înainte să o cerem
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

„Dumnezeu este iertare”. Iertarea este deja dată, noi trebuie să ne-o însușim, trebuie să ne ridicăm la vrednicia acestei iertări, și atunci vom vedea cum iertarea face parte integrantă din lubire.

Dragostea iartă celui păcătos. Și acuma vă spun că iertarea nu este un procedeu. Iertarea este o parte integrantă a iubirii. Dacă de câteva ori m-am dus la duhovnicul meu când am făcut vreo boroboață și am cerut iertare, mi-a spus: „Părinte Rafail, ești iertat înainte să ceri; dar dacă ești așa, noi cum putem să trăim cu tine?”.

Iertarea este dată înainte să o cerem. „Dumnezeu este dragoste”, zice Apostolul. Putem să zicem: „Dumnezeu este iertare”. Iertarea este deja dată, noi trebuie să ne-o însușim, trebuie să ne ridicăm la vrednicia acestei iertări, și atunci vom vedea cum iertarea face parte integrantă din lubire. Așa trebuie să devenim și noi. În sensul acesta iertarea se poate înțelege ca vocație a omului, adică să învățăm să devenim precum este Dumnezeul nostru, să învățăm să împărtășim aproapelui nostru ceea ce și noi dorim să primim de la Dumnezeu, ba și de la aproapele. Sau, cum ne spunea starețul într-o cuvântare în Duminica de dinainte de Post, Duminica Iertării: „Noi ca oameni nu putem să nu păcătuim unul împotriva celuilalt, dar datoria noastră este să ne iertăm unii pe alții și să ne reluăm, să continuăm, călătoria pocăinței și a mântuirii”.

(Ieromonahul Rafail NoicaCultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, pp. 120-121)

Citește despre: