Cum se face „încălzirea” sufletească pentru rugăciune

Cuvinte duhovnicești

Cum se face „încălzirea” sufletească pentru rugăciune

    • Cum se face „încălzirea” sufletească pentru rugăciune
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Este bine ca fiecare să aibă o oră pe zi de liniștire, pentru a se cerceta pe sine, a-și cunoaște patimile sale și a se nevoi să le taie, pentru a-și curăți inima.

În viața duhovnicească ajută foarte mult liniștea.

Este bine ca fiecare să aibă o oră pe zi de liniștire, pentru a se cerceta pe sine, a-și cunoaște patimile sale și a se nevoi să le taie, pentru a-și curăți inima.

Dacă în casă există o cameră liniștită, care să amintească de atmosfera unei chilii călugărești, asta este foarte bine. Acolo, „în ascuns”, își va putea face datoriile lui duhovnicești, va putea citi cărți duhovnicești și se va putea ruga. Puțina citire duhovnicească, atunci când este premergătoare rugăciunii, ajută foarte mult, pentru că prin ea sufletul se încălzește, iar mintea se transpune în spațiul duhovnicesc.

De aceea, atunci când cineva are multă risipire în timpul zilei, dacă găsește zece minute pentru rugăciune, să citească două minute ceva „tare”, ceva duhovnicesc, care să-i alunge această risipire.

(Cuviosul Paisie AghioritulViața de familie, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 165)