Numai să nu slăbească până la ieșirea lui să strige către Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ziua și noaptea.

Doar atât, copilul meu, – zice Sfântul – cât trăiești, nu te opri să strigi zi și noapte către Hristos, chiar și când rugăciunea ta este de nesuferit, neînțeleasă, împovărătoa­re, chiar și când moțăi sau ești în mocirla păcatului, în înșelare, în răutatea patimilor. Strigă neîncetat: „Doam­ne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!”, și atunci Hristos Însuși, fără ca tu să înțelegi aceasta, va fi cu tine și va fi întotdeauna sprijinitorul tău.

Astfel, în drumul tău spre Cer, nu va trebui ca tu să dai cuvânt pentru patimile tale, pentru neputințele tale, pentru problemele tale, pentru răul pe care l-ai lăsat în urmă, ci Dumnezeu. Adică va răspunde Dumnezeu vrăjmașului tău? Nu. Pur și simplu îl va nimici, iar acela se va face nevăzut.

(Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Sfântul Isihie. Cuvânt despre trezvie, Editura Sf. Nectarie, pp. 490-491)