„Când inima nu răspunde rugăciunii cu mişcarea şi cu căldura ei, atunci este nevoie de o atenţie specială. Nu trebuie să forţăm inima în situaţia aceasta, atunci trebuie spusă rugăciunea cu gura, căci altfel inima poate să slăbească din presiunea creată şi pot apărea chiar tulburări somatice. Faptul că inima nu iubeşte rugăciunea se datorează diferitelor păcate, unele făcute chiar cu gândul. În situaţia aceasta, chiar dacă nu apare nimic în memorie, nici o vinovăţie, nu trebuie lăsată cauza necercetată, ci trebuie ca omul să se smerească, zicând: «Vindecă sufletul meu, căci păcătos sunt!»”

„Deşi uneori pare că inima nu răspunde la rugăciune, se întâmplă dese­ori că răspunde mai târziu. Noi ne folosim dacă păzim duhul pocăinţei, al evlaviei, care provine din smerenie.”

(Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex, traducere din limba greacă de pr. Șerban Tica, Editura Sophia, București; Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, p. 254)