Iaşi: nori răzleţi nori răzleţi, 19°C

socializare

Mediul virtual devine o realitate în care se „depozitează”, de la o zi la alta, o parte a existenței noastre, cu plusurile și căderile ei.

În zilele de 28-29 ianuarie se vor desfăşura la Aiud manifestări prilejuite de praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan, patronii spirituali ai urbei aiudene.

Fenomenul pe care îl reprezintă reţeaua de socializare Facebook este astăzi o realitate de necontestat. Psihologi şi sociologi din toată lumea fac studii pentru a identifica impactul acestui mod de socializare în spaţiul virtual asupra relaţiilor interpersonale. Potrivit socialbakers.com, în ţara noastră, numărul celor care au cont pe Facebook este de peste 3,8 milioane, din care 64% sunt tineri. Despre motivele pentru care tinerii preferă socializarea pe Facebook, despre avantajele şi dezavantajele acesteia am discutat cu un specialist în psihologia comunicării, conf. univ. dr. Mihai Curelaru, şi cu protosinghelul Hrisostom Rădăşanu.

În trecut, persoanele cele mai afectate de depresie erau cu precădere adulţi cu vârsta peste patruzeci de ani. Incidenţa depresiei a crescut foarte mult în zilele noastre şi în rândul tinerilor şi îi loveşte la vârste din ce în ce mai fragede. În loc să înveţe pe zi ce trece cum să trăiască viaţa din plin şi cu sens, copiii sunt din ce în ce mai îngrijoraţi şi mai puţin capabili să se confrunte cu probleme obişnuite şi să facă faţă provocărilor.