Renumita colecţie "Patrologia Graeca", care cuprinde operele Sfinţilor Părinţi greci a fost editată şi însoţită de traducerea latină de către Jacques-PaulMigne între 1857 şi 1866.
Monahismul s-ar putea defini, evident doar acolo unde se trăiește la standardele rânduielilor monahale ale sfinților trăitori și inițiatori ai unui stil de viață rupt de prea multele împrăștieri ale lumii, un fel de elită a creștinismului și implicit a Bisericii.
Aducerea pe lume a unui copil le dă posibilitatea bărbatului şi femeii de a deveni mamă şi tată. Însă acest fapt nu-i face să devină automat şi părinţi. Pentru a ajunge să fii părinte trebuie să poţi juca un rol activ în dezvoltarea propriului copil. Trebuie să fii în măsură să-i dai posibilitatea de a se construi interior. Acest lucru necesită însă mai mult decât să răspunzi la nevoile sale de bază.
Sfinții Părinți au pus începutul unor culturi naționale ca cea armeană, georgiană, gotă, coptă, slavă. Unii dintre ei au creat alfabete în limba țării lor, au tradus Biblia și opere aparținând unor scriitori cu renume, compuse în diferite limbi. Uneori, ei s-au constituit în echipe de traducători care au transpus în limba lor mari bogății de gândire, evlavie și literatură rituală elaborate de alte popoare creștine.
Statisticile actuale vorbesc despre o reală criză a familiei. La nivelul Uniunii Europene, la fiecare 30 de secunde, se pronunță un divorț, iar la fiecare 27 de secunde se face un avort. În prezent, doar una din familiile care se mai întemeiază în spațiul european, și așa cu multă greutate și la vârste târzii, mai dă naștere la copii. Tocmai din această cauză se vorbește despre o reală „iarnă demografică“ și despre Europa ca despre un continent îmbătrânit, în care numărul persoanelor în vârstă depășește net pe cel al adolescenților.
Un bătrân monah, drag sufletului meu, odată fiind întrebat de ce lăcrimează și suspină pentru sufletele triste, care își lasă durerile pe umerii lui și poate nu se vor mai întoarce niciodată ? Iar bătrânul, ștergându-și cu mâneca dârele mari de pe obrajii uzi i-a spus având chipul luminos: „Dacă-l plâng nu-mi mai este străin. Hotărârea o iau lacrimile mele...“
Credința ortodoxă face din cugetarea la moarte o adevărată virtute și ne recomandă să ne comportăm față de trup, ca și cum am avea de trăit alături de el o mie de ani, iar viața prezentă să o trăim ca și cum mâine sau la noapte am muri. Aceasta înseamnă să nu supunem trupul exceselor pentru că efectele acestora se vor manifesta, îmbolnăvindu-l și distrugându-l, iar față de fiecare clipă a vieții noastre să ne comportăm ca și cum ar fi ultima pe care am primit-o spre a ne îndrepta și mântui.
Prin urmare, păcatele, crimele etc. comise de oameni se împlinesc atunci când rațiunea este adormită. Goya, pictând un tablou care reprezenta „apa-tare“, a scris pe frontispiciul acestuia: „Le sommeil de la raison engendre des monstres“ („Somnul rațiunii naște monștri“).
Mă închin ție, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, care ai arătat nouă lumina cea adevărată cu nașterea ta, împărăteasa cerului și a pământului (continuare)