Într-o societate decreştinată şi plină de barbarie corect politică, universalitatea morţii pentru oameni a micşorat extrem valoarea vieţii umane, dăruite de Dumnezeu şi hotărâtoare pentru veşnicia persoanei.

În acest articol dorim să spunem o poveste adevărată, despre cum o bucată de plăcintă sau câteva boabe de porumb fiert au reuşit să marcheze definitoriu căi de viaţă. În „Marile speranţe“, Charles Dickens realizează mai mult decât unul dintre cele mai bune romane ale literaturii universale. El ne dăruieşte părţi însemnate din biografia sa, care stau la baza unui roman extraordinar, ce urmăreşte maturizarea unui om.

Judecata. O viață de om, cu toate imperfecțiunile ei, o spovedanie totală, uriașă prin extensie și înfricoșătoare prin intensitate, căci nimic din noi nu va putea rămâne ascuns. Clipa supremă de răspuns, îndoielile, furia, non-sensul din viața noastră, fiecare zâmbet pe care l-am provocat, fiecare lacrimă, a noastră sau a altora din pricina noastră, totul raportat la noi, ca o piesă de teatru în care simultan, toate scenele ei sunt prezentate în toată grandoarea și deopotrivă nimicnicia ei. Omul.