"Casa Creangă", din incinta Mănăstirii Golia din Iaşi, s-a umplut luni de copii, şcolari şi preşcolari, veniţi să se convingă cu ochii lor de faptul că marele povestitor chiar a locuit în căsuţa cu aer ţărănesc din incinta mănăstirii, pe vremea când era diacon la Iaşi, şi să afle câte ceva despre viaţa şi opera lui. Şi pentru că poveştile şi copiii fac casă foarte bună, cei mici au arătat că n-au bătut atâta drum doar ca să vadă şi să asculte, ci s-au împărţit pe dată în actori şi spectatori, unii jucând, iar alţii râzând şi aplaudând poznele şi giumbuşlucurile din poveştile "La cireşe" sau "Calul Bălan".