Prin lacrimile ei de lângă Cruce, curge durerea întregii istorii şi se revarsă în oceanul infinit al iertării şi iubirii lui Dumnezeu.

Şi dacă „cinstită este moartea cuvioşilor şi pomenirea dreptului cu laudă” (Ps. 115:6) oare cu cât mai mult se cuvine să facem, cu cele mai înalte cuvinte de laudă, pomenirea Adormirii pururea Fecioarei şi Maicii Domnului, Sfânta Sfintelor, din care purcede toată sfinţirea către sfinţi?

Denunțând avortul a fi un grav păcat, ce atentează la libertatea și demnitatea umană, la istoria și viitorul neamului, Biserica s-a simțit și se simte responsabilă să apere valorile vieții și ale familiei, arătând că aceasta reprezintă mediul și cadrul cel mai potrivit dezvoltării personale și general umane, o „Biserică în miniatură“ sau „Biserica de acasă“, iar copiii, dincolo de a fi poveri sau piedici în calea acestei împliniri de sine, sunt adevărate daruri cerești și binecvântări dumnezeiești.

Nu există nici un om care să poată lăuda cum se cuvine plecarea dumnezeiască a Maicii Domnului din această viață, nici dacă ar avea mii de limbi sau dacă ar avea mii de guri pentru aceasta.