Încercând să ne croim drumul în viaţă, căutând originalitatea, independenţa, imaginea noastră adevărată, chipul cel unic, după cum ne-a făcut Domnul, trecem, la vârsta adolescenţei şi chiar la tinereţe, printr-o perioadă de opoziţie faţă de tot ce ne-au învăţat ai noştri şi faţă de tot ce vor să ne transmită cu scopul de a evita „greşelile pe care ei înşişi le-au făcut“.

Relaţiile dintre soţ şi soţie în cadrul familiei par a se rescrie, a se redefini, a se îndepărta de sensul stabilit de Dumnezeu şi transmis în mod foarte clar prin Biblie. Privite şi interpretate prin prisma concepţiilor vehiculate în prezent, paragrafele respective pot trezi reacţii variate, oscilând între amuzament, desconsiderare sau chiar revoltă.

Sfîntul Ioan Scărarul descrie toate ispitele care asaltează sufletul omului, şi felul cum pot fi biruite. El nu prezintă însă o tehnică, o urcare treptată, cum s-ar putea crede. Nu e vorba de obţinerea de performanţe prin exerciţii treptate, ca în antrenamentul sportivilor. Se poate urca dintr-odată pe treapta a treizecea, prin smerenie şi dragoste. Acestea le lasă în urmă pe toate celelalte virtuţi care biruiesc păcatele.

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al găririi în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.

Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor.

Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul!

Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul!

Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuieşte-mă!

Fără de număr am greşit, Doamne, iartă-mă!