Așa cum bine știm, orice lucru poate fi și bun și rău. La fel și e și cu indiferența. Nu este vorba de indiferența la durerea aproapelui, nu este vorba de cei care "văzându-l, au trecut pe alături" când omul acela căzut între tâlhari abia putea să-și mai tragă răsuflarea. Atunci când cineva are nevoie de ajutor, suntem datori să-l ajutăm pe măsura puterilor noastre. Dar ce te faci dacă omul acela nu vrea să fie ajutat?
Da, asta este important și în relația cu părinții și în relația cu soția și cu toți cei din jurul nostru care sunt „bine“! După cum ați văzut, am început povestea mea despre ajutorarea aproapelui și filantropie, în familie.
M-am gândit atât de mult pentru că n-am mai folosit de mult cuvântul progres și Îl rugam pe Dumnezeu să mă lumineze... Nu știu, dar știu că nu creștem duhovnicește fără ajutorarea aproapelui și ne uscăm și omenește, pentru că harul pe care Dumnezeu ni-l dăruiește fără nici o măsură, nu intră în noi dacă suntem egoiști.
Împărăteasa mea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți (continuare)